Archive: Cultură Subscribe to Cultură

Poezie şi muzică la Cafeneaua „ReCreativ”

Poezie şi muzică la Cafeneaua „ReCreativ” Iaşi, marţi, 27 noiembrie 2018, ora 18.30, în cadrul seratelor culturale  „Confesiuni”,  iniţiate de Asociaţia „Universul Prieteniei”. Alături de scriitorii Gabriela Chifan, Ştefania Hănescu, Daniel Corbu şi Emilian Marcu, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, participă tinerii Daria Arhire, Lucian Balan, Cristiana Buzea, Ioana Bulancea, Gelu Ciocan, Armina Culcea, Ana Maria Gîbu, Tudor Manea,...

Ateneul din Iaşi caută actori

Ateneul din Iaşi este în căutare de actori. “Fie că ești bărbat bine sau băiat de treabă, dar ai până în 35 de ani și ai studii superioare absolvite în domeniul artelor spectacolului (Actorie), te așteptăm la Casting! Pentru a ne convinge va trebui să pregătești: un monolog dramatic și/sau comic, poezie, fabulă, un fragment muzical vocal însoțit de mișcare scenică de dans, un moment de improvizație pe o temă propusă de comisia de concurs....

Recital cameral caritabil, susținut de studenții și profesorii Universităţii de Arte „George Enescu”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iaşi, în calitate de partener al Universității Naționale de Arte „George Enescu”, invită melomanii luni, 26 noiembrie, la ora 17.00, în Sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii, la recitalul cameral „Restitutio”, un eveniment caritabil susținut de studenți și profesori ai Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași, și coordonat de lect. univ. dr. Călin Fărcășel. În program: S....

„Cartea albă a eroilor – gânduri pentru străbunici”, proiect interactiv la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași derulează în cadrul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași proiectul interactiv „Cartea albă a eroilor – gânduri pentru străbunici”, adresat întregii comunități ieșene, dar nu exclusiv. Proiectul vizează consolidarea memoriei personale și colective, prin constituirea unei colecții de imagini ale „străbunicilor”, care vor fi ulterior proiectate pe un ecran, alături de gândurile...

A fost lansat proiectul privind restaurarea Muzeului „Vasile Pogor”

În prezenţa vicepreşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Romeo Olteanu, a directorului Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), Lucian Dan Teodorovici, precum şi a reprezentanţilor constructorului şi ai proiectantului, la Iaşi a avut loc joi, 22 noiembrie, lansarea oficială a proiectului privind restaurarea Muzeului „Vasile Pogor”, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) al Uniunii Europene, Axa Prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului...

Ateliere de pictură pentru copii, la Palatul Culturii

În Sala de Educație Muzeală a Palatului Culturii din Iași, copiii sunt invitați să-și exerseze creativitatea și talentul în arta plastică, pe o nouă temă: „Tu, Eu și Florile”. Atelierul face parte din programul DICE: Distractiv – Interactiv – Creativ – Educativ, derulat de Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, începând din 2017, cu scopul de a valorifica patrimoniul și expozițiile temporare disponibile în Palatul Culturii. Atelierul...

Expoziția „Reverii cromatice”, semnată de Otilia Alexandra Iutiș, la Muzeul Unirii

Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iaşi îi invită pe iubitorii picturii să viziteze în perioada 14 – 24 noiembrie expoziția temporară „Reverii cromatice”, semnată de Otilia Alexandra Iutiș. Selecția expozițională reunește lucrări de peisaj și compoziție, ce au în comun exuberanța cromatică. Lucrările de peisaj tratează anotimpuri și momente diferite ale naturii și luminii, în culori uneori vesele,...

Sinagoga Mare din Iaşi, consolidată şi reabilitată cu fonduri de la Primărie

Luni, 3 decembrie, de la ora 17.00, va avea loc ceremonia de reinaugurare a Sinagogii Mari din Iaşi, clădire monument istoric care a necesitat ample lucrări de reparaţii şi consolidare, susţinute financiar de Primăria Municipiului Iaşi, în cadrul unui proiect care are ca scop reabilitarea infrastructurii culturale a oraşului. „Este un monument istoric de prim rang, aflat în gestiunea Ministerului Culturii de foarte multă vreme şi care a presupus o investiţie...

„Contribuţiile lui Alexandru Zub la istoriografia română”, conferinţă la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi și Academia Română, Filiala Iaşi – Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” organizează luni, 26 noiembrie, conferinţa „Contribuţiile lui Alexandru Zub la istoriografia română”, ce va fi susţinută în limba română de prof. univ. dr. Paul Michelson, de la Huntington College, Statele Unite ale Americii. Evenimentul se va desfășura cu începere de la ora 12.00, în Sala „Ştefan Procopiu”...

Prelegeri despre viața și personalitatea marilor oameni de știință, susţinute la Palatul Culturii

Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași și Asociația Noua Acropolă Iași organizează seria de prelegeri „Oameni de geniu în știință”, dedicată câtorva dintre personalitățile marcante ale științei, abordând și o fațetă mai puțin cunoscută a lor: cea de filosofi sau căutători ai răspunsurilor la marile întrebări. Primul eveniment din această serie va avea loc duminică,...
;