Archive: Informațía zilei Subscribe to Informațía zilei
Interes scăzut al comercianţilor pentru obţinerea avizelor necesare vânzării mărţişoarelor
În acest an, interesul comercianților pentru obținerea avizelor necesare vânzării de flori sau mărțișoare cu ocazia zilelor de 1 și 8 martie este unul relativ scăzut, până luni, 17 februarie, municipalitatea acordând un număr de doar 63 de avize pentru comercializarea florilor și 168 pentru vânzarea mărțișoarelor. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, în aceeași perioadă din 2019 au fost emise 300 de astfel de documente, față de totalul...
Forum economic franco-român, găzduit în premieră de municipiul Iaşi
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în Romania (CCIFER) organizează în perioada 19 – 21 februarie la Iaşi cea de-a doua ediție a Maratonului de Business CCIFER. Astfel, pe parcursul a trei zile vor fi organizate mai multe evenimente dedicate atât mediului de afaceri franco-român local și mediului academic, cât și autorităților publice, cu scopul de a consolida parteneriatele cu comunitățile locale, abordând teme precum: investițiile...
Ateliere de bucătărit alivenci și plăcinte cu poale-n brâu pentru copii, în cadrul unui proiect al MNLR
Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iași, în parteneriat cu Parohia „Sfântul Haralambie” și Colegiul Național „Mihai Eminescu”, organizează ateliere de bucătărit alivenci și plăcinte cu poale-n brâu pentru copiii cu vârstele cuprinse între 11 și 13 ani. Atelierele vor avea loc la Cantina „Sfântul Haralambie” din strada Octav Botez nr. 4, urmând a se desfășura o dată pe săptămână, în perioada 20 februarie – 14 aprilie....
Serata „Procopiu” la Palat „Interfețe creier – calculator: aplicații inginerești și medicale”
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iaşi – Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” şi Asociaţia „Aliance of Educators for Science, Technology, Engineering, Mathematics and Informatics” – ESTEEM România continuă seria „Seratelor Procopiu la Palat”, cu evenimentul lunii februarie 2020: „Interfețe creier – calculator: aplicații inginerești și medicale”. Revin, în calitate de gazde ale seratei, prof. univ. dr. ing. Marian...
Spectacol de muzică şi poezie cu ocazia împlinirii a 79 de ani de la naşterea poetului Mihai Ursachi
La aniversarea a 79 de ani de la nașterea scriitorului Mihai Ursachi, la Casa de Cultură a Municipiului, care poartă numele maestrului, din Parcul Copou, a avut loc luni, 17 februarie, un spectacol de muzică şi poezie dedicat acestui eveniment. La manifestare, moderată de poetul şi jurnalistul Adi Cristi, directorul Casei de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului, au fost prezenţi scriitorii Cassian Maria Spiridon, Ioan Holban, Daniel Corbu, Valentin Talpalaru,...
O nouă şedinţă extraordinară a Consiliului Local, luni, 17 februarie
Luni,17 februarie, de la ora 10.00, În Sala Mare a Primăriei va avea loc o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, a doua din acest an. Pe ordinea de zi a întâlnirii se află două proiecte de hotărâre: aprobarea studiului de fezabilitate (SF) şi a indicatorilor tehnico – economici pentru proiectul “ROBOMOVE” – Înființarea Centrului de Robotică și Neuroreabilitare a Spitalului Clinic de Recuperare şi, respectiv, atribuirea în folosinţă gratuită...
Partidul „Împreună pentru Moldova”a fost lansat oficial la Iaşi. Cine sunt candidaţii PIM la Primărie şi CJ
La Iaşi a avut loc, duminică, lansarea oficială a Partidului „Împreună pentru Moldova” (PIM), formaţiune care îşi propune să militeze pentru dezvoltarea economică şi socială a regiunii Moldovei. La eveniment, care a avut loc în Sala „Mihai Eminescu” a Hotelului „Traian”, au fost prezente peste 300 de persoane, membri şi simpatizanţi ai partidului, în frunte cu membrii fondatori ai noii formaţiuni Ionel Apostol – preşedintele PIM, Cătălin...
Poli Iaşi – Universitatea Craiova 2-5. „Coşmarul” lui Mircea Rednic continuă
Politehnica Iaşi nu reuşeşte să treacă peste pasa neagră în care se află de 11 etape, perioadă în care a reuşit să obţină un singur punct, deşi lotul a fost remaniat masiv în iarnă, iar la timonă a fost instalat un antrenor cu multă experienţă, în persoana lui Mircea Rednic. Chiar dacă au părăsit învinşi terenul în primele două etape din acest „mini-retur” (1-2 cu Viitorul acasă şi 0-1 cu Spesi în deplasare), moldovenii erau încrezători...
Asociaţia “Moldova vrea autostradă” îi cere lui Iohannis să militeze pentru finanţarea europeană a A8
Reprezentanţii Asociaţiei “Moldova vrea autostradă” au adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, îi care îi solicită ca, în contextul participării acestuia, pe data de 20 februarie, la Bruxelles, la întrunirea membrilor Consiliului European, “să apere cu predilecție alocarea de fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere de transport”. “Întrunirea membrilor Consiliului European, de la sfârșitul lunii februarie, va avea...
Primarii din judeţ, nemulţumiţi de timpul mare de aşteptare a eliberării avizelor de energie pentru investiţii
În urma unei solicitări primite din partea Asociației Comunelor din Județul Iași, prefectul Marian Grigoraş a organizat vineri, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi o întâlnire cu factorii de decizie din cadrul E.ON ENERGIE ROMÂNIA și SC DELGAZ GRID SA, în care au fost dezbătut aspectele referitoare la probleme pe care administrațiile locale le întâmpină în relația cu cele două societăți. La întâlnire au participat, pe lângă reprezentanţii...


