Archive: Informațía zilei Subscribe to Informațía zilei

Schimbări la nivelul conducerii Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi

Subprefectul judeţului Iaşi, Valentina Iosub, şi-a înaintat joi seară demisia din funcţie, potrivit unor surse din Casa Pătrată. Din câte se pare, Valentina Iosub ar dori să se reîntoarcă în funcţia pe care a ocupat-o înainte de a fi numită subprefect, respectiv cea de secretar al comunei Tătăruşi. În prezent, Iosub se află în concediu de odihnă şi nu a putut fi contactată pentru a confirma sau infirma informaţiile în legătură cu demisia...

Profesorii din România și din jurul granițelor țării se reunesc la Iaşi

Peste 120 de cadre didactice din România și comunitățile istorice românești din jurul granițelor se reunesc la Iași, pentru a discuta despre unitatea lingvistică și istoria comună a românilor de pretutindeni. Evenimentul, care se va derula în perioada 31 august-1 septembrie sub genericul „Congresul Profesorilor de Istorie și Limba Română” și în contextul Zilei Limbii Române, este organizat de Platforma Unionistă “Acțiunea 2012”, în colaborare...

Iaşul, gazda Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi din Moldova

În perioada 23 – 25 august, Iașul este gazda unei întâlniri ce are deja rădăcini în Moldova, este vorba despre Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO). Evenimentul, organizat de către Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor, se află în acest an la cea de-a doua ediție. Timp de trei zile, orașul celor șapte coline va reuni în inima sa 1.400 de tineri ortodocși din județele Iași, Neamț, Botoșani, Suceava, Bacău, Vaslui, Ialomița,...

Municipalitatea este preocupată de situaţia monumentelor din oraş

Având în vedere semnalul de alarmă tras de senatorului USR Dan Lungu cu privire la monumentul „Obeliscul Leilor” din Parcul Copou, Primăria Municipiului Iași face următoarele precizări.  În decembrie 2018 a fost finalizată expertiza tehnică la monumentul „Obeliscul Leilor” din Copou. Conform expertizei, monumentul prezintă semne de degradare, dar nu se află într-un pericol imediat. Municipalitatea va realiza proiectul tehnic de reabilitare și...

Domnule ministru, lăsați „cucurile”!

Având în vedere afirmațiile emise de președintele Consiliului Județean, Maricel Popa, cu privire la licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la șoseaua de centură a municipiului Iași – varianta Sud, Primăria Municipiului Iași face o serie de precizări. Conform legislației în vigoare, instituția responsabilă pentru realizarea șoselelor de centură este Guvernul României, prin Ministerul Transporturilor, respectiv Compania Națională...

Festival de muzică folk în Parcul Copou

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi îi invită pe iubitorii muzicii folk la evenimentul „Serile Teiului – Festival de muzică folk”, ediția I, care va avea loc în zilele de 22 august, 29 august și 5 septembrie, în Parcul Copou, începând cu ora 19.00. Pe scena din fața Teiului lui Eminescu, vor concerta: pe 22 august: Cătălin Stepa, Valentin Moldovan (Orizont 77) , Paul Tihan și Andra Andriucă, pe 29 august: Adi Bezna, Mickael...

Programul Cinematografului “Ateneu” în perioada 22 – 25 august

Cinematograful “Ateneu” îi aşteaptă pe iubitorii celei de-a şaptea arte la o nouă serie de filme de calitate, după cum urmează: * 22 august 2019 Ora 18.00 – “Vox Lux” – (regia Brady Corbet) – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani Ora 20.00 – “Băieți buni” – Good Boys – (regia Gene Stupnitsky) – AP 12 * 23 august 2019 Ora 11.00 – “Parcul de distracții” – Wonder Park – 3D – AG Ora 18.00 –...

Prezenţă de 85,2% la prima probă a Bacalaureatului de toamnă, în judeţul Iaşi

Absolvenții de liceu au susținut, miercuri, prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat în sesiunea de toamnă, respectiv cea la Limba și literatura română. La nivelul judeţului Iaşi, la această probă s-au înscris 699 de candidaţi. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, de la examen au absentat 104 candidaţi. Niic un candidat nu a fost eliminat din examen. Îm judeţul Iaşi, Bacalaureatul de toamnă are loc în patru centre...

Consilierii judeţeni au aprobat construirea parcului industrial de la Holboca

Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii județeni ieşeni au aprobat, miercuri, un proiect de hotărâre privind organizarea și derularea procedurilor de atribure a contractelor/acordurilor cadru pentru achiziţia şi distribuirea produselor în cadrul Programul pentru Şcoli al României. Astfel, la nivelul județului, doar şase unități administrativ teritoriale și-au asumat derularea programului, restul de 92 soilcitând sprijinul autorităţilor judeţene....

Peste o mie de locuri de muncă vacante în judeţul Iaşi

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi pune la dispoziţie în săptămâna 21 – 28 august un număr de 1.031 de locuri de muncă vacante, din care 970 pentru persoanele cu studii medii şi 61 pentru cele cu studii superioare. Potrivit reprezentanţilor agenţiei, cele mai multe joburi vacante sunt în servicii (601), construcţii (243), industrie (104) confecţii (64), respectiv în agricultură şi silvicultură (15) şi sănătate...
;