Archive: Informațía zilei Subscribe to Informațía zilei
Restricţii importante de circulaţie a autovehiculelor pe perioada „Sărbătorilor Iaşului”
Având în vedere numărul mare de pelerini care se vor afla în aceste zile la Iaşi, cu ocazia Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Iaşului şi a Întregii Moldove, autorităţile locale au luat o serie de măsuri care să conducă la fluidizarea traficului auto, mai ales în zona centrală a oraşului. Astfel, după cum a precizat primarul Mihai Chirica, miercuri, într-o conferinţă extraordinară de presă, susţinută la Palatul Roznovanu, în...
Ziua Internațională a Persoanelor fără Adăpost, marcată la Iaşi
Miercuri, 10 octombrie, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) și Asociaţia „Art Civica”, organizează un eveniment, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor fără Adăpost. Astfel, de la ora 13.00, la Centrul de Urgenţă pentru Recuperare şi Integrare Socială „C. A Rosetti”, profesori şi studenţi ai Facultăţii de Teatru de la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi vor oferi un moment de...
200 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică la „Sărbătorile Iaşului”
Aproximativ 200 de jandarmi vor asigura liniştea şi ordinea publică la manifestările cultural-artistice și religioase prilejuite de Hramul Sfintrei Cuvioase Parascheva, precum şi la acţiunele incluse în cadrul ediţiei din acest an a „Sărbătorilor Iaşului”. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ), în perioada 10-16 octombrie, lucrătorii acestei instituţii vor avea misiuni de păstrare a liniştii şi ordinii publice în...
Peste 150 de farmacişti sunt prezenţi la Iaşi, la Conferinţa Regională Mediplus
Mediplus, cea mai mare companie de distribuţie de medicamente din România, organizează astăzi, la Iași, Conferinţa regională dedicată farmaciştilor din zona Moldovei. Peste 150 de farmacişti au acceptat invitaţia Mediplus la dialog, urmând să participe la o sesiune de prezentări ştiinţifice, precum şi la o serie de prezentări pe teme farmaceutice actuale. “Cu o tradiție de peste 17 ani în derularea acestor evenimente, Conferinţele Regionale Mediplus...
A fost demarată procedura privind introducerea sistemului de e-ticketing în transportul public din municipiu
Primăria a finalizat licitația pentru asigurarea de servicii de realizare a studiului de fezabilitate și de servicii de consultanță pentru elaborarea documentației de finanțare aferente proiectului „Sistem e-ticketing pentru îmbunătățirea mobilității în Zona Metropolitană Iași”. „Am semnat contractul de elaborare a studiului de fezabilitate și a serviciilor de consultanță în vederea depunerii documentației pentru sistemul e-ticketing. Firma...
Măsuri speciale de prevenire a apariţiei şi răspândirii pestei porcine pe perioada desfăşurării „Sărbătorilor Iaşului”
În perioada desfășurării „Sărbătorilor Iașului” (8 – 16 octombrie), autorităţile locale vor lua o serie de măsuri în vederea reducerii riscului de apariție și răspândire a pestei porcine africane (PPA). Aceste măsuri au fost aprobate de membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență, structură condusă de primarul Mihai Chirica, din care fac parte reprezentanții principalelor instituții din municipiu. Planul privind supravegherea...
Horia Andreescu revine la Iaşi cu integrala Brahms-Schumann
Dirijorul Horia Andreescu revine în luna octombrie la Iaşi pentru a inaugura integrala Brahms-Schumann pe care şi-a propus-o alături de Orchestra Filarmonicii „Moldova” din Iaşi în această stagiune.
In seara de 12 octombrie, de la ora 19, în primul episod al Integralei concertelor și simfoniilor de Brahms şi Schumann, inclus în stagiunea 2018-2019 a Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, Horia Andreescu va reveni în faţa publicului...
Parteneriat educaţional Romania – Finlanda la Colegiul National ”Costache Negruzzi”
Aflat la prima ediţie, parteneriatul educaţional România –Finlanda își propune să clădească o nouă tradiție în cadrul proiectelor internationale, de promovare a dezideratelor educaționale românești , a exigențelor și valorilor negruzziste și de cunoaștere a altor paradigmelor culturale europene. Astfel, în perioada 8 -14 octombrie 2018, Colegiul ”Costache Negruzzi” este gazda unei delegaţii formate din opt elevi şi doi profesori de...
Municipalitatea va demola mai multe garaje din zona Cuza Vodă
Municipalitatea ieșeană continuă campania de dezafectare și îndepărtare a garajelor și chioșcurilor construite ilegal sau abandonate pe domeniul public. Astfel, zece garaje metalice cu caracter provizoriu, situate pe strada Cuza Vodă nr. 6, vor fi demolate în perioada următoare, anunţă Biroul de presă al Primăriei, într-un comunicat. Potrivit documentului, proprietarii garajelor care urmează să fie dezafectate au fost notificați în cursul lunii august,...
Evenimentele săptămânii 8-14 octombrie la Ateneul din Iași
8 octombrie 2018, de la ora 20.30 – Secretul Fericirii– avanpremiera
Realizat în spiritul unei comedii, „Secretul Fericirii” are, însă, un traseu psihologic solicitant, care ne determină să descoperim lucruri noi despre noi înșine și despre cei din jurul nostru.. Iubitorii de cinema, din Iași, au șansa să descopere deznodământul acestei situații pe data de 8 octombrie 2018, când va avea loc proiecția filmului, la Cinema Ateneu....


