Archive: Informațía zilei Subscribe to Informațía zilei
Alimentarea cu gaze naturale, sistată vineri, 24 februarie, pentru consumatorii din municipiul Paşcani
Vineri, 24 februarie, alimentarea cu gaze naturale va fi sistată la consumatorii de pe mai multe străzi din cartierul Lunca, municipiul Paşcani. Astfel, în vederea efectuării unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale din municipiul Paşcani, alimentarea cu gaze naturale va fi sistată începând cu ora 11.00 pentru consumatori de pe străzile: 1Mai, 9 Mai, Alexandru Odobescu, Aprodu Purice, C. Brîncoveanu, Dealu Spirii, Despina Doamna,...
Gală de Box dedicată copiilor cu sindromul Down
Clubul Gimbox din Iaşi va organiza, pe 1 martie, de la ora 18, la Sala Polivalentă, o Gală de Box dedicată copiilor cu sindromul Down. Evenimentul, intitulat„Facem Sindromul Knock Down”, are scop caritabil şi îşi propune o strângere de fonduri pentru familiile care nu-şi permit terapii pentru copiii lor. Iniţiativa aparţine Clubului GimBox, reprezentat de Iulian Botez, iar partener este Asociaţia „La Timp”, coordonată de Dragoş Ilici, tatăl unei...
Simboluri ale primăverii create de artiști și mărțișoare lucrate manual, în week-end, la Palas
Atelierul Artistului, târg de mărțișoare, expoziție cu vânzare de obiecte cu patina timpului, surprize pentru îndrăgostiți și recital de pian sunt propunerile sfârșitului de săptămână petrecut la Palas.
Vineri, 24 februarie 2017, ansamblul Palas marchează sărbătoarea românească a iubirii, cu surprize pentru îndrăgostiți. De Dragobete, cuplurile vor primi din partea personajelor autentic românești, Făt Frumos și Ileana Cosânzeana, răvașe...
Două premiere, în martie, la Opera Națională Română Iași
Opera Națională Română Iași va oferi publicului, în luna martie, două premiere, Carmina Burana și Rigoletto (30 și 31 martie 2017). Premierele spectacolului Carmina Burana vor avea loc pe 1 și 11 martie 2017, cu începere de la ora 18:30.
Biletele pentru cele două reprezentații au fost epuizate.
Regia și Coregrafia – Ioan Tugearu
Dirijor – Ciprian Teodorașcu
Scenografia – Viorica Petrovici
Dirijor Cor – Manuel Giugula
Dirijor...
Compania Iulius a ajuns la un portofoliu de spații office de peste 100.000 mp, în nouă clădiri
Recunoscut drept cel mai mare dezvoltator de proiecte mixte din România, grupul IULIUS reprezintă un investitor activ şi pe piaţa office. Astfel, după inaugurarea, în luna ianuarie, a primului imobil de birouri din ansamblul Openville Timişoara, IULIUS a ajuns la un portofoliu operaţional de peste 106.000 mp de spaţii office, în nouă clădiri clasa A, realizate sub brandul „United Business Center” (UBC).
În ultimele 12 luni, suprafaţa de birouri deţinută...
Flashmob “DANCE FOR ERASMUS”
Liceul Teoretic “Dimitrie Cantemir” Iași , în calitate de beneficiar al proiectului ERASMUS +, KA2 – Les jardins de Babel / Babel’s gardens organizează un eveniment de lansare a proiectului în comunitatea ieșeană – joi, 23 februarie, la ora 19, la Palas-Atrium. Pentru a marca evenimentul, elevii liceului participă la un flashmob tematic organizat în colaborare cu Scoala de dans sportiv Dance Energy ACADEMY și Ansamblul urbanistic...
Ape pluviale impurificate, descărcate în acumularea Ciric
În urmă cu trei zile a fost semnalat faptul că în acumularea Ciric III sunt descărcate ape pluviale de culoare albicioasă, cu spumă abundentă şi cu miros predominant de substanţe organice. Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad şi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor din Iaşi au fost la faţa locului pentru a preleva probe, dar şi pentru a identifica cauza produceri poluării şi luarea măsurilor pentru limitarea şi stoparea descărcărilor...
Târg handmade de primăvară și surprize de Dragobete, în week-end, la Iulius Mall Iași
Sfârșitul de săptămână aduce la Iulius Mall Iași evenimente care să îi încânte deopotrivă pe cei mari și pe cei mici. Târg Handmade cu mărțișoare și sugestii de cadouri, competiție de șah pentru copii și surprize pentru îndrăgostiți sunt propunerile pentru următoarele zile.
Week-end-ul începe cu o sărbătoare autentic românească, dedicată iubirii. De Dragobete, 24 februarie 2017, în intervalul orar 17.30 – 20.30, cuplurile prezente în...
Seminar de fiscalitate DELOITTE la Camera de Comerţ
Deloitte şi Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi organizează seminarul cu tema „Preţurile de transfer – Cum ne pregătim pentru noile provocări?”, seminar care va avea loc la sediul Camerei de Comerţ în data de 7 martie 2017.
Specialiştii Deloitte vor prezenta într-o manieră cât mai practică abordarea cerinţelor de documentare din perspectiva preţurilor de transfer, cum trebuie să se pregătească o firmă pentru noile obligaţii şi eventuale...
Reuniune transnațională de proiect la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”
În perioada 22-24 februarie 2017, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” găzduiește o importantă reuniune transnațională a unor profesori din cinci țări europene, reuniți în Proiectul de parteneriat strategic Erasmus+ :“Sustainability:Towards the Appreciation of Resources”. Vor participa 13 profesori de la licee din Italia, Franța Cehia, Turcia și echipa de implementare din România.
Scopul reuniunii este analiza rezultatelor obținute anterior, în...


