Archive: Informațía zilei Subscribe to Informațía zilei
Cei doi viceprimari ai municipiului și-au preluat, în mod oficial, atribuțiile
Cei doi viceprimari ai municipiului Iași, aleși în funcție în urmă cu două săptămâni de plenul Consiliului Local Municipal (CLM), și-au aflat atribuțiile care le-au fost conferite, potrivit legii, de către primarul Mihai Chirica. Astfel, Gabriel Harabagiu (PSD) va răspunde, printre altele, de activitatea Direcției de Asistență Comunitară (DAC), SC Servicii Publice SA, SC Termoservice SA, SC Citadin SA, SC Fotbal SA, Direcția de Urbanism, precum și...
Proiectul Spitalului Regional de Urgențe de la Iași a fost preluat de Ministerul Fondurilor Europene
Proiectul privind construcția Spitalului Regional de Urgențe (SRU) de la Iași a fost preluat de Ministerul Fondurilor Europene (MFE), prin Programul de Infrastructură Mare, în vederea atragerii într-un ritm mult mai susținut a fondurilor europene necesare în vederea finalizării într-un timp cât mai scurt a acestei investiții. În acest sens, la nivelul MFE a fost selectată o firmă care urmează să realizeze studiul de fezabilitate al acestui proiect,...
Modalități noi de plată a taxelor pentru eliberarea pașapoartelor și a permiselor de conducere
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) diversifică modalitățile de plată a taxelor pentru eliberarea pașapoartelor și a permiselor de conducere, acestea putând fi achitate prin internet banking, virament bancar, mandat poștal sau în numerar. Astfel, începând cu data de 06.07.2016, plata în numerar a acestor servicii nu se mai face prin casieriile CEC Bank. ”Odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la...
Guvernul promite sprijin pentru reluarea construirii de locuințe ANL la Iași
În urma discuțiilor pe care le-a avut în această săptămână, la București, primarul Mihai Chirica a primit asigurări din partea reprezentanților Guvernului privind posibilitatea construirii în următoarea perioadă, la Iași, a unui număr de 72 de apartamente ANL pentru tineri, în regim de credit ipotecar. ”De asemenea, în cadrul discuțiilor avute cu reprezentanții Executivului, am ridicat și problema construcției unor locuințe ANL pentru medicii...
Iașul va deveni cel mai sigur oraş din România
Primăria a finalizat acțiunea de inventariere a zonelor care vor intra în prima etapă de implementare a sistemului de supraveghere video a spațiilor publice din oraș. După cum a anunțat primarul Mihai Chirica, în prima etapă a acestui proiect au fost incluse câteva sute de obiective, printre care se numără toate parcurile din municipiu, inclusiv Parcul Copou și cele din cartierele Alexandru cel Bun, Podu Roș și Păcurari, intrarile și ieșirile din...
CSMS Iași – Fenerbahce Istanbul 2-2 (2-0), în ultimul meci din cadrul stagiului de pregătire din Turcia
CSMS Iași a terminat la egalitate, scor 2-2 (2-0), meciul disputat miercuri după amiază în compania formației Fenerbahce Istanbul. Meciul, care s-a desfășurat pe terenul bazei de antrenament a lui Fenerbahce, a fost unul aprig disputat, în care ieșenii, calificați în premieră, în acest an, în preliminariile Europa League, au dat o replică neașteptat de bună formației care la finalul sezonului recent încheiat a terminat pe locul doi, după Beșiktaș,...
Produsele dezvoltate de Continental Iași, prezentate în cadrul unei expoziții tehnice la Palas
Continental Iași organizează în zilele de 6 și 7 iulie o expoziția tehnică, în cadrul căreia vor fi prezentate produsele dezvoltate de inginerii ieșeni. Expoziția include peste 15 mașini a unor branduri de renume, precum Daimler, BMW, Audi, Renault, etc, în interiorul cărora se află produse cheie, dezvoltate de către echipa Continental Iași. În cadrul expoziției, specialiștii Continental Iași vor discuta atât cu cei pasionați de automobile și...
Angajații Primăriei se vor afla marți în grevă de avertisment
Marţi, 5 iulie, în intervalul orar 8.00 – 9.00, angajaţii Primăriei Municipiului Iași vor întrerupe activitatea cu publicul. Membrii Sindicatul Salariaţilor din Administraţia Publică Locală SINDIPRIM, afiliat la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, mai exact circa 300 angajaţi din aparatul propriu al Primăriei, Direcţiei de Asistenţă Comunitară şi Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor, vor intra într-o grevă de avertisment....
Fabricat în România, un nou magazin de încălţăminte, la Iulius Mall Iaşi
Pasionații de cumpărături au o nouă destinație în Iulius Mall Iași – magazinul Fabricat în România. Noua locație, situată la etajul al doilea în Iulius Mall Iași, propune încălțăminte din piele naturală, pentru bărbați și femei, realizată în ateliere din țara noastră.
Așa cum îi spune și numele, Fabricat în România este o rețea autohtonă de magazine unde clienții găsesc încălțăminte din piele și accesorii de marochinărie....
Un candidat din județul Iași, eliminat de la prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat
La prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, respectiv cea de limba și literatura română, desfășurată luni, 4 iulie, la nivelul județului Iași au fost înscriși 4.509 de candidați. Dintre aceștia, la examen s-au prezent 4.338, iar 171 au absentat. Un candidat a fost eliminat din examen, pentru intenția de fraudă. În conformitate cu programa de examen și cu matricea de specificație, stabilite de către Centrul Național de Evaluare și Examinare,...


