Archive: Informațía zilei Subscribe to Informațía zilei
Francisc Cristea, convocat în premieră la lotul naţional (under 20)
Francisc Cristea, mijlocaşul de creaţie al divizionarei secunde CSM Politehnica Iaşi, a fost convocat în premieră de selecţionerul Bogdan Lobonţ la lotul naţional al României (under 20), în vederea partidelor amicale cu selecţionatele similare ale Portugaliei şi Angliei, programate în luna septembrie.
Cele două întâlniri vor avea loc pe 2 septembrie, la ora 19.00, la Voluntari, cu Portugalia, şi respectiv pe 6 septembrie, la ora 16.00, la Londra, cu...
Ieșenii pot beneficia de consultații de specialitate și servicii de îngrijiri medicale la domiciliu prin platforma Beesers
De luna aceasta, locuitorii din Iași pot opta pentru consultații de specialitate și servicii de îngrijire medicală la domiciliu. Rezervarea acestora se poate realiza atât de către pacientul care va beneficia de asistență medicală specializată, cât și de un apropiat al acestuia. Astfel, programările consultațiilor sau al tratamentelor se pot efectua și de către persoanele care nu locuiesc în același oraș cu pacienții aflați în România (Ex: părinții...
Controale privind condițiile de siguranță și sănătate în şcolile din judeţ
Având în vedere apropierea debutului noului an şcolar şi evoluţia din ultima perioadă a pandemiei de coronavirus, autorităţile locale vor demara o amplă campanie de verificare şi control în unitățile școlare de pe întreg teritoriul județului Iași, pentru a vedea stadiul în care acestea sunt pregătite pentru primirea elevilor.
În acest sens, prefectul județului Iași a emis un ordin care privește verificarea respectării măsurilor de organizare...
Numărul cazurilor noi de coronavirus, în creştere la Iaşi
În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 19 cazuri noi de coronavirus, din care şase în municipiul Iaşi, în creştere faţă de raportarea din ziua precedentă.
Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), până marţi, 24 august, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 42.835 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19.
Potrivit informării date publicităţii de INSP, până marţi, 24 august, pe teritoriul...
Un pavilion non-COVID al Spitalului de Boli Infecţioase va fi transformat în salon pentru pacienţii cu SARS-CoV-2
Având în vedere creşterea numărului de pacienţi cu COVID-19 din ultima perioadă, conducerea Spitalului de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva” a luat măsuri în vederea măririi capacităţii de internare a acestor bolnavi, inclusiv prin transformarea unui pavilion pentru pacienţii non-COVID în salon COVID.
“În acest moment am operaţionalizat toate saloanele, în vederea îngrijirii pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, inclusiv pavilionul...
Aproape o mie de ieşeni au primit până acum pachete alimentare şi de igienă din partea Uniunii Europene
Direcția de Asistență Socială (DAS), continuă distribuirea pachetelor alimentare și de igienă provenite sub formă de ajutor din partea Uniunii Europene.
Astfel, potrivit unui comunicat remis redacţiei de Biroul de presă al Primăriei, până în prezent au fost distribuite 987 pachete cu produse de igienă tranșa IV POAD (462 beneficiari de venit minim garantat, 420 persoane beneficiare de alocație pentru susținerea familiei și 105 persoane dependente)....
Tablete pentru studenții și masteranzii Universităţii de Ştiinţele Vieţii
Peste 500 de studenți și masteranzi de la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) vor primi tablete pentru a participa la cursuri, seminarii și alte activități on-line.
În plus, vor fi achiziționate laptop-uri, sisteme all-in one, proiectoare, table interactive și alte echipamente IT, cu scopul îmbunătățirii procesului educațional în contextul digitalizării.
Toate acestea vor fi posibile odată cu lansarea de...
Campanie privind diminuarea fenomenului cerşetoriei în municipiul Iaşi, demarată de Primărie
În perioada 25 august – 16 septembrie, autorităţile locale desfăşoară o campanie care are ca scop diminuarea fenomenului cerșetoriei pe raza municipiului Iași.
Desfășurată prin intermediul Direcției de Asistență Socială (DAS), sub denumirea „SPUNE NU CERȘETORIEI!”, Campania urmăreşte identificarea persoanelor care cerșesc, evaluarea situaţiei acestora şi informarea lor cu privire la serviciile și beneficiile de asistență socială...
FILIT se va desfăşura anul acesta în perioada 20-24 octombrie
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) se va desfăşura anul acesta în perioada 20-24 octombrie, anunţă reprezentanţii Consiliului Judeţean Iaşi într-un comunicat.
Anul trecut, FILIT, unul dintre cele mai mari festivaluri literare din Europa ar fi trebuit să se desfăşoare în perioada 30 septembrie – 4 octombrie, însă din cauza pandemiei de coronavirus, evenimentul a fost suspendat după numai o zi.
Festivalul Internațional...
Vasile Cepoi: Iaşul a intrat în valul patru al pandemiei de coronavirus
Creşterea numărului de cazuri de coronavirus înregistrată în ultima perioadă în judeţul Iaşi demonstrează că suntem deja în valul patru al pandemiei şi că pentru prevenirea răspândirii bolii este necesară respectarea regulilor sanitare de bază impuse populaţiei încă de la debutul epidemiei, este de părere Vasile Cepoi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi.
„Evoluţia internărilor în spital şi numărul de cazuri existente...


