Archive: Economic Subscribe to Economic
IULIUS a semnat un parteneriat cu IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, pentru decarbonizarea portofoliului său real estate și atingerea țintei de net-zero emisii
Recent, IULIUS, singurul dezvoltator și operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, a încheiat un parteneriat cu IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, pentru elaborarea unei strategii de decarbonizare a întregului portofoliu al companiei și de atingere a țintei de net-zero emisii. Prin intermediul platformei Green Pathways for Real Estate Institutional Portfolios (GRIP), IFC va oferi soluții în vederea definirii, implementării și...
Până în 2030, Delgaz Grid are în plan să absoarbă 700 de milioane de euro din fonduri europene pentru investiții
Compania Delgaz Grid, parte a grupului E.ON în România, are în plan atragerea, în următorii ani, a 700 de milioane de euro din fonduri europene, la care se vor adăuga aproximativ 1,5 miliarde de euro din surse proprii, pentru finanțarea unui amplu program de investiții în modernizarea, extinderea, automatizarea și digitalizarea rețelelor de electricitate și gaze naturale.
Pentru acest an, compania a bugetat un plan de investiții record, de peste 185 de...
Furnizarea apei potabile va fi întreruptă joi, 9 martie, pe mai multe străzi din municipiul Paşcani
În scopul efectuării unor lucrări de modernizare la un grup de pompare situat în strada Grădiniţei, joi, 9 martie, în intervalul orar estimat 8.00 – 17.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii de pe străzile Grădiniţei (parţial), Ştefan cel Mare (parţial), Mihail Kogălniceanu (parţial) şi Eugen Stamate (parţial) din municipiul Paşcani, anunţă ApaVital într-un comunicat remis redacţiei în această după amiază.
“La...
Cum poți reduce factura la energie? Top 10 consumatori din casa ta
Eficienţa energetică acoperă un ansamblu vast de măsuri, dar un prim pas, simplu de aplicat și cu efect imediat în consum, este să evităm risipa de energie. Adică să fim atenți la acele activități din gospodărie care duc la un consum inutil de electricitate.
Pentru o gospodărie cu dotări moderne, în care locuiesc trei persoane, consumul anual de energie electrică este de aproximativ 3.400 kWh, conform unor estimări realizate de instituții internaționale....
Curs gratuit de vânzări online, organizat de Camera de Comerț și Industrie Iași
“Vrei sa afli mai multe despre vanzarile online?
Poate esti curios cum functioneaza o platforma de vanzari online sau intentionezi sa iti deschizi un e-commerce?
Poate ai multe nelamuriri si nu gasesti timp sa te domentezi?
Promitem sa te ajutam sa iti clarifici planul si sa intelegi mai bine mecanismele de vanzari online intr-un cadru interactiv si eficient pe platforma Zoom.
Inscrie-te la cursul gratuit – VÂNZARI ONLINE – organizat de Camera...
Business la feminin – statisticile demonstrează clar implicarea substanțială a femeilor în conducerea și activitatea firmelor
A considera că deținerea și administrarea unei afaceri sau asigurarea managementului unor departamente ar fi în apanajul bărbaților, nu mai reprezintă decât un mit, și acela desființat de multă vreme de datele statistice.
Dacă în urmă cu aproape zece ani, în județul Iași, existau 13.437 femei în cadrul structurii acționariatului sau asociaților companiilor active, datele Oficiului Național al Registrului Comerțului relevă că la momentul actual...
ApaVital montează module de comunicație radio pentru citirea de la distanță a contoarelor
ApaVital SA a demarat la finalul anului trecut un amplu proiect de montare de module de comunicație radio pentru contoarele de apă, în cadrul căruia, pe parcursul a trei ani, vor fi instalate circa 60.000 de module radio, de tip LoRa, care vor asigura transmiterea la distanță a datelor despre contor. Valoarea investiției se ridică la 30 de milioane de lei, fără TVA.
Acţiunea presupune montarea/înlocuirea de module de comunicație radio pe contoarele utilizatorilor,...
SC Antibiotice SA a devenit membru al Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România
Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), care reunește companiile producătoare de medicamente generice și biosimilare prezente pe piața locală, și-a desemnat conducerea pentru un nou mandat de doi ani.
Simona Cocoș, Director General Zentiva România și Republica Moldova, a fost realeasă ca președinte al asociației, în cadrul Adunării Generale din 2 martie, acesta fiind la cel de-al doilea mandat. Din Consiliul Director mai...
A fost dat startul înscrierilor la cea de-a XVII-a ediție a programului Graduat E.ON
Programul este dedicat absolvenților sau studenților în an terminal, licență sau masterat în domeniul tehnic (inginerie, IT) sau economic, care au rezultate foarte bune la învățătură dar și preocupări și activități extra-curriculare cum ar fi cele de voluntariat, cele desfășurate în cadrul unor organizații studențești sau participarea la sesiuni de comunicări științifice. De asemenea, sunt necesare cunoștințe foarte bune de limba engleză...
Autostrada Moldovei, văzută din avion. Imagini în premieră cu traseul viitoarei artere de mare viteză
“Dacă zburaţi de la Bucureşti la Iaşi, puteţi vedea cum prinde contur Autostrada Moldovei A7 pe toată lungimea traseului de la Ploieşti la Paşcani. Ţinta noastră este finalizarea celor 322 de kilometri până la Paşcani până în anul 2025, cu un an mai devreme decât este prevăzut termenul în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă PNRR”, scrie Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de Stat în Ministerul Transporturilor, pe pagina proprie...


