Monthly Archives: November 2013

Peste 3.600 de familii de ieșeni au depus cereri pentru acordarea ajutorului de căldură pe luna noiembrie

În ultimele trei săptămâni, la sediul Direcției de Asistență Comunitară (DAC) din cadrul Primăriei municipiului Iași au fost înregistrate peste 3.600 de cereri pentru acordarea ajutoarelor de încălzire pentru sezonul rece 2013/2014. Până pe data de 6 noiembrie, personalul DAC Iași a împărţit aproximativ 19.000 formulare pentru încălzirea locuinţei, pentru cele patru forme de ajutoare (termic centralizat, gaz metan, electric şi combustibili solizi...

Colegiul Național ”Emil Racoviță” din Iași, gazda celei de-a V-a ediții a Conferinței Naționale ”Model United Nations”

În perioada 15-17 noiembrie 2013, Colegiul Naţional  “Emil Racoviţă” din Iaşi va fi gazda celei de-a V-a ediții a Conferinţei Naţionale ”Model United Nations” – o simulare academică a unei întâlniri din cadrul ONU,  cu scopul de a forma tinerii şi de a-i educa în privinţa drepturilor şi responsabilităţilor lor ca cetăţeni, dar şi a evenimentelor globale, comunicării şi diplomaţiei. În cadrul acestor conferinţe, participanţii îşi...

Peste 7.000 de apartamente din Iași nu au în acest moment căldură

Reprezentanții Dalkia Termo Iași au anunțat că furnizarea căldurii funcţionează normal la toate asociaţiile de proprietari care au dorit să primească agent termic şi, de asemenea, la instituţiile publice din municipiu (şcoli şi grădiniţe), racordate la sistemul centralizat. ”În acest moment, sunt 7.355 de apartamente care nu primesc căldură, din diferite motive. Cu datorii foarte mari se află 5.700 din apartamente, însă noi sperăm ca, prin reeşalonări,...

A început montarea șinelor de tramvai pe Bulevardul Nicolae Iorga

Lucrările de înlocuire a căii de rulare a tramvaielor avansează în ritm alert pe Bulevardul Nicolae Iorga, pe tronsonul de sub pasajul Nicolina și până la intersecţia cu Bulevardul Socola săptămâna trecută fiind definitivată săpătura şi fiind aşternute straturile de balast şi asfaltul pe care urmează să fie aşezate liniile noi de tramvai. Parţial, pe tronsonul de la sediul Direcției Regionale Vamale (DRV) şi până în dreptul intrării în...

În cărțile promovării: CSMS Iași – Gloria Buzău 3-1 (2-0)

CSMS Iași continuă să spere la promovare, după ce sâmbătă, 9 noiembrie, a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-0), pe Gloria Buzău, într-un meci contând pentru ultima etapă a turului Seriei I a Ligii a II-a. În prezența a circa o mie de spectatori, elevii lui Marius Lăcătuș au reușit o partidă bună, demonstrând că pe teren propriu reprezintă o trupă redutabilă. Soarta partidei a fost decisă încă din prima repriză, atunci când gazdele...

Primăria se pregătește pentru demararea unui nou proiect cu finanțare europeană

Primăria Iaşi a început să pregătească, la propriu, terenul pentru demararea unui nou proiect cu finanţare europeană, care prevede reamenajarea plajei de la Nicolina. Astfel, începând de săptămâna trecută au început lucrările de demolare a construcţiilor existente în incinta Plajei Nicolina, Serviciul de Arhitectură şi Urbanism din cadrul Primăriei eliberând deja autorizaţiile necesare pentru acest demers. După cum au declarat reprezentanții...

Liceul Special ”Moldova” din Târgu Frumos aniversează 52 de ani de existență

Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos, singura din zona de nord a Moldovei care școlarizează copii nevăzători și slabvăzători din cele șase județe limitrofe județului Iași, va sărbători pe 13 noiembrie 52 de ani de existență. Unitatea a fost înfiinţată în anul 1961, fiind destinată instruirii şi educării  copiilor  nevăzători, cu vârste cuprinse intre 7 şi 18 ani, de pe raza celor șase judeţe din zona de nord a Moldovei. Clădirea  iniţială...

Mihai Răzvan Ungureanu: ”Toate forțele de dreapta vor trebui să se unească până la sfârșitul lunii ianuarie 2014”

”Până la sfârșitul lunii ianuarie 2014, toate forțele de dreapta din România vor trebui să se decidă în legătură cu parcursul comun al acestora în perspectiva alegerilor europarlamentare și a celor prezidențiale, programate anul viitor. Acest lucru înseamnă listă comună pentru alegerile europarlamentare și candidat unic la prezidențiale”, a declarat președintele Forței Civice (FC), Mihai Răzvan Ungureanu. Prezent sâmbătă, 9 noiembrie, la...

Forța Civică critică măsura de creștere a accizelor la carburanți, anunțată de Guvern

Președintele Forței Civice (FC), Mihai Răzvan Ungureanu, va fi prezent sâmbătă, 9 noiembrie, la Iași, unde va participa la reuniunea liderilor organizațiilor județene din Moldova ale acestei formațiuni politice. ”Va fi o întâlnire de lucru a conducerii partidului cu liderii organizațiilor din Iași, Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău și Vaslui, la care vor fi prezenți, în calitate de invitați, membri și simpatizanți ai Forței Civice din întreaga...

Ambasadorul Marii Britanii în România s-a întâlnit cu autorităţile ieşene

Aflat într-o vizită de lucru la Iași, Excelența Sa Martin Harris, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, s-a întâlnit joi, 7 noiembrie, la Palatul Roznovanu, cu primarul municipiului Iași, Gheorghe Nichita. Printre temele de discuție ale celor doi demnitari s-au numărat subiecte de actualitate, precum descentralizarea și regionalizarea României, candidatura municipiului Iași la titlul de ”Capitală Culturală Europeană”...
;