Monthly Archives: June 2015

CSMS Iași deschide ”balul” noului sezon al Ligii 1

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat programul primelor două etape din noul sezon al Ligii 1, unul care se va disputa, în premieră, într-o nouă formulă, cu play-off și play-out. Potrivit LPF, noul sezon va debuta vineri, 10 iulie, de la ora 18.30, cu partida ca va opune nou-promovatei FC Voluntari formația CSMS Iași. Meciurile din prima etapă, ca de altfel și cele din runda a doua, se vor întinde pe durata a patru zile, de vineri până luni, cu...

Ambasadorul Israelului în România, oaspete al Primăriei

Aflat în aceste zile în orașul nostru, unde a participat la ceremonia de comemorare a Pogromului de la Iași, Ambasadorul Statului Israel în România, Excelența Sa Dan Ben-Eliezer, s-a întâlnit luni, 29 iunie, la Palatul Roznovanu, cu primarul interimar  Mihai Chirica. ”Mă simt la Iași ca acasă, mama mea fiind născută în acest oraș, și sunt și membru onorific al Comunității din Iași. Sunt emoționat la revederea orașului natal al mamei”, a declarat...

Victorie la scor obținută de CSMS Iași în cel de-al treilea meci de verificare susținut în Turcia

CSMS Iași a învins cu scorul de 7-0 (3-0) o selecționată formată din jucători care evoluează în ligile inferioare din Turcia, în cea de-a treia partidă disputată în stagiul de pregătire de la Bolu. Golurile formației ieșene au fost reușite de Ciucă (min. 5), Golubovic min. 16), Mihalache (min. 20), Goge (min. 54), V. Gheorghe (min. 59), Boiciuc (min. 70) și Bole (min. 72 – din penalty). În prima repriză, antrenorul Nicolo Napoli i-a trimis în...

Monumentul ”Crucea lui Ferentz”, din cartierul Nicolina, va fi reabilitat și consolidat

Întruniți în ședință ordinară, consilierii locali ieșeni au aprobat marți, 30 iunie, cu unanimitate de voturi, indicatorii tehnico-economici pentru lucrările de reabilitare și restaurare a monumentului din piatră ”Crucea lui Ferentz”, situat în cartierul Nicolina. ”Crucea lui Ferentz” datează din anul 1716, fiind unul dintre cele mai vechi monumente din Iași. În urmă cu mai mulți ani, monumentul a fost distrus în urma unui act de vandalism,...

A fost aprobată strategia culturală – cadru a Iașului până în anul 2025

Cu numai patru abțineri și un singur vot împotrivă, plenul Consiliului Local al Municipiului (CLM) Iași a aprobat în ședința de marți, 30 iunie, Strategia culturală – cadru a municipiului Iași până în anul 2025. Reprezentanții PSD au votat, în unanimitate, în favoarea acestui proiect de hotărâre, în timp ce liberalii s-au pronunțat împotrivă, sau au preferat să se abțină de la vot. Potrivit primarului interimar Mihai Chirica, elaborarea strategiei...

Florin Cântic, desemnat în funcția de director artistic al proiectului ”Iași Capitală Culturală Europeană 2021”

Consilierii locali ieșeni au aprobat în ședința ordinară care a avut loc marți, 30 iunie, desemnarea lui Florin Cântic în funcția de director artistic al proiectului ”Iași – Capitală Culturală Europeană 2021”. În favoarea numirii lui Florin Cântic în această funcție au votat, în unanumitate, consilierii PSD, în timp ce reprezentanții PNL s-au abținut de la vot. ”Prin votul dat astăzi (marți, 30 iunie – n.r.) de CLM, domnul Cântic devine...

Legea economiei sociale a fost votată!

Institutul de Economie Sociala din cadrul Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile, Reteaua Intreprinderilor Sociale de Insertie – RISE Romania, Fundatia “Alaturi de Voi” Romania, Uniunea Nationala a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariatilor UNCARS si Federatia CARP Omenia va anunta ca astazi ,30 iunie a.c. proiectul de Lege privind Economia Sociala a fost votat de catre Parlamentul Romaniei. Coalitia pentru economia sociala a sustinut, incepand anul...

Sezonul promoțiilor estivale la Palas: oferte de până la 70%

Şi în acest an, la Palas Mall, promoţiile îţi fac bagajul de concediu. Ieşenii care se pregătesc de vacanţă sunt răsfăţaţi cu oferte de până la 70% în magazinele lor preferate. Piese vestimentare, încălţăminte de sezon, accesorii, produse cosmetice, articole sportive şi jucării, toate au preţuri mai avantajoase în această perioadă. Să fii la modă este îndemnul verii, astfel că promoţii atractive, de până la 70%, sunt propunerea magazinelor...

RATP va gestiona transportul public în oraș încă cinci ani

Transportul public în municipiului Iași va fi gestionat în următorii cinci ani tot de către Regia Autonomă de Transport Public (RATP), asta în ciuda faptului că pe 30 iunie expiră contractul de delegare a gestiunii, încheiat în anul 2014 între regie și Primărie. Anunțul a fost făcut luni, 29 iunie, într-o conferință de presă, susținută la Palatul Roznovanu, de primarul interimar Mihai Chirica. Acesta a răspuns, astfel, apelului lansat în urmă...

2 candidați au fost eliminați din bacalaureat, din cauza telefonului

La proba de Limba și literatura română a bacalaureatului, au fost înscriși 5 714 candidați, dar 201 au absentat. Pentru că au păstrat telefonul asupra lor la intrarea în sala de examen, iar acesta a sunat în timpul tezei, 2 candidați au fost eliminați. Aceștia nu se mai pot înscrie în următoarele două sesiuni de bacalaureat pentru a susține examenul.  În conformitate cu programa de examen și cu matricea de specificație stabilite de către Centrul...
;