Monthly Archives: May 2017

Restricții de circulație ca urmare a desființării unui imobil în Păcurari

Având în vedere autorizațiile de desființare nr. 313 / 11.04.2017 și 375 / 05.05.2017 pentru executarea lucrarilor de desființare a imobilului situat pe str. Păcurari nr. 86, în cursul zilei de marți, 9 mai, se vor lua următoarele măsuri de restricționare a circulației auto, funcție de necesități: se va închide circulația auto pe str. Școalei și se va restricționa circulația pe str. Păcurari, pe sensul de coborâre, anunţă Biroul de presă al...

Manifestări prilejuite de aniversarea Zilei Independenţei, la Iaşi

Cu prilejul aniversării Zilei Independenţei, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al doilea Război Mondial, precum şi a Zilei Europei, marţi, 9 mai, pe bulevardul Independenţei (în zona Monumentului Independenţei), va fi organizată o ceremonie militară şi religioasă organizată. Evenimentul, care va începe la ora 10.00, va debuta cu intonarea Imnul Naţional al României, după care vor fi rostite scurte mesaje din partea autorităţilor...

Examen de admitere în instituţiile militare de învăţământ, organizat de ISUJ Iaşi

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al Judeţului (ISUJ) Iaşi organizează înscrieri la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ care realizează formarea iniţială a personalului pentru nevoile Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Afacerilor Interne, astfel:        ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR – STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ      –    Facultatea de Pompieri din...

Studenţii din anii terminali şi absolvenţii facultăţilor din Iaşi se pot înscrie în programul eMAG Talent Internship

Studenţii din anii terminali precum şi absolvenţii cu profil tehnic, economic şi umanist din Iaşi se pot înscrie în programul eMAG Talent Internship, la finalul căruia pot deveni angajaţi cu acte în regulă în cadrul companiei eMAG, liderul pieţei de comerţ online din România. Prin intermediul unui comunicat de presă, eMAG anunţă recrutarea unui număr de 25 de interni pentru departamentele Software Development, Web&Mobile Platform, Targeting Search&Listing...

Întâlnire cu Ion Dichiseanu, la Ateneul Tătăraşi

Marți, 9 mai, începând cu ora 18.00, ieşenii au ocazia să se întâlnească în foayer-ul Ateneului Tătăraşi cu îndrăgitul actor Ion Dichiseanu, cu prilejul lansării volumelor ”Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel” și ”Adevărul, mai frumos decît legenda”, ambele apărute la Editura Polirom. Născut în anul 1933, Ion Dichiseanu a făcut roluri memorabile pe scena Teatrului Nottara şi a jucat în filme celebre, printre...

Copiii defavorizaţi din judeţul Iaşi, încurajaţi să meargă la grădiniţă în cadrul Caravanei “Poftă de Carte”

Asociația OvidiuRo desfășoară în judeţul Iaşi, în perioada 9-17 mai, Caravana “Poftă de Carte”, un proiect ce își propune să încurajeze prezența la grădiniță a copiilor defavorizați și să informeze părinții și echipele locale cu privire la Legea nr. 248/2015 prin care familiile cu un venit mai mic de 284 de lei/membru de familie pot primi lunar un tichet social pentru grădiniță, în valoare de 50 de lei, dacă își aduc zilnic...

Angajatorii indică ce meseriaşi să formeze şcoala, la Camera de Comerţ

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT), invită angajatorii ieşeni la o discuţie cu tema „Economia reală şi personalul calificat” în care vor fi prezentate noutăţile învăţământului profesional şi tehnic în sistem dual. Evenimentul se va desfăşura în ziua de joi, 18.05.2017, între orele 14.00-16.00, la sediul...

Concursuri organizate la sfârșitul săptămânii de către școlile ieșene

Colegiul Tehnic “Mihail Sturdza” Iași a organizat la sfârșitul săptămânii trecute Concursul Județean de Interpretare „Valentina Scrumeda”, aflat la a VII-a ediție, desfășurat la Teatrul Luceafărul. Evenimentul este inedit, deoarece omagiază activitatea didactică a unui fost dascăl al școlii, apreciat și cunoscut de întreaga comunitate. Într-o atmosferă festivă, elevi de la numeroase licee din Iași, Botoșani și Vaslui s-au întrecut pentru...

Festivalul Internaţional al Educaţiei (FIE), recunoscut la nivel european

Festivalul Internațional al Educației (FIE) de la Iași a fost desemnat drept unul dintre festivalurile remarcabile ale Europei. Titlul de „festival remarcabil” pentru anul 2017 – 2018 a fost acordat de Asociația Europeană a Festivalurilor care premiază în fiecare an cele mai prestigioase festivaluri din toate țările Europei. „EFFE – Europe for Festivals, Festivals for Europe” este emblema pe care Asociația Europeană a Festivalurilor o...

Spitalul Regional de Urgenţe de la Iaşi, tot mai aproape de a deveni realitate

Autorităţile ieşene au făcut un nou pas în vederea implementării proiectului privind construirea Spitalului Regional de Urgenţe (SRU). Astfel, după ce la mijlocul acestei săptămâni, primarul Mihai Chirica, alături de reprezentantul Ministerului Sănătăţii şi consultantul din partea Băncii Europene de Investiţii (BEI) au stabilit, în urma unei vizite efectuate în teren, amplasamentul final al investiţiei precum şi calendarul de implementare a proiectului,...
;