5:14 pm - Sunday April 29, 4029

Monthly Archives: February 2020

Observatorul Astronomic din Iaşi va fi reabilitat şi modernizat cu bani de la Guvern

Compania Națională de Investiții (CNI) a aprobat finanțarea proiectului de reabilitare, consolidare și modernizare a Observatorului Astronomic din Iaşi, instituţie aflată în administrarea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în valoare de 8.986.644 de lei. „Aprobarea finanțării pentru reabilitarea Observatorului Astronomic ne bucură în mod deosebit, întrucât este o prioritate de investiții importantă pentru universitatea noastră....

Zeci de solicitări, adrese și petiții venite de la cetăţeni, înaintate instituțiilor publice de senatorul Dan Lungu

În urma plângerilor cetățenilor primite la cabinetul parlamentar de către senatorul USR Dan Lungu, acesta a trimis, până în prezent, peste 90 de solicitări, adrese și petiții instituțiilor și autorităților publice competente pentru clarificarea sau rezolvarea diverselor probleme, de la obținerea de informații la sesizarea unor abuzuri, unele dintre acestea transformându-se în interpelări către miniștrii de resort, adresate de la tribuna Parlamentului....

Dezbaterile publice pe tema bugetului s-au încheiat. Ce propuneri au făcut ieşenii

Proiectul bugetului local al Municipiului Iași a fost dezbătut în ultimele două săptămâni în mai multe ședințe publice la care ieșenii au participat în număr mare pentru a-și expune problemele, sugestiile și proiectele. Cele șase întâlniri pe care primarul Mihai Chirica, împreună cu reprezentanții direcțiilor și societăților comerciale municipale, le-au avut cu cetățenii s-au desfășurat în perioada 6 – 12 februarie la Palatul Roznovanu...

„Poli” Iaşi va transfera un internaţional centrafrican

Cu numai câteva zile înainte de încheierea oficială a perioadei de transferări, a cărui termen limită este 15 februarie, oficialii CSM Politehnica Iaşi încearcă să întărească lotul alb albaştrilor, prin aducerea la Iaşi, la cererea antrenorului Mircea Rednic, a atacantului Habib Habibou, de la formaţia belgiană de liga a doua Lokeren. În vârstă de 33 de ani, internaţionalul centrafrican care deţine şi cetăţenie belgiană, a trecut, în urmă...

Daniel Şandru, despre bugetul CJ Iaşi: Management defectuos, confuzie deliberată și proiecție fantasmagorică

Capitolul venituri din cadrul bugetului Consiliului Judeţean Iaşi pentru anul 2020 este dependent total de transferurile sub diverse forme de la bugetul central, în timp ce capacitatea de atragere a fondurilor europene este vizibil supraapreciată, consideră Daniel Şandru, candidatul PLUS la preşedinţia CJ Iaşi, care spune că această supra-evaluare a atragerii de fonduri europene conduce la o creștere a bugetului estimat pe anul 2020 cu aproape 25% din valoarea...

Reparații și restricții de circulație pe strada Plantelor

Începând de joi, 13 februarie, şi până sâmbătă, 15 februarie, între orele 7.00 și 16.00, echipele SC Citadin SA fac reparații, în funcție de condițiile meteorologice, pe strada Plantelor. În perioada menționată traficul rutier pe această stradă este oprit. În timpul lucrărilor pe tronsonul respectiv va fi asigurat accesul mașinilor de intervenție ale Ambulanței, Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Innovation Labs deschide porţile pentru Hackathonul din Iaşi

Programul de pre–accelerare pentru startup–uri tehnice Innovation Labs 2020 invită tinerii pasionați de inovare tehnologică și digitală să își materializeze ideile în cadrul Hackathoanelor și programelor de mentorat organizate în București, Cluj–Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara. Înscrierile sunt deschise studenților și tinerilor care își doresc experiența dezvoltării unui produs tech alături de mentori experimentați, antreprenori și specialiști...

Poetul Grigore Vieru, omagiat la Iaşi

În organizarea Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, în Parcul Copou au debutat miercuri, 12 februarie, manifestările incluse în cadrul celei de-a XII-a ediţii a evenimentului intitulat „In memoriam Grigore Vieru”. În deschiderea manifestărior, după un Te Deum în memoria marelui dispărut, oficiat de un sobor de preoţi din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei,  au fost depuse coroane de flori la bustul poetului din partea Instituţiei...

La un pas de retrogradare, CSM Politehnica Iaşi se întăreşte cu fotbalişti din liga a III-a

Aflată pe loc de baraj, cu numai două etape înainte de finalul sezonului regulat, CSM Politehnica Iaşi se întăreşte în vederea abordării play out-ului cu fotbalişti din liga a III-a. Ultimul jucător “înregimentat” în lotul alb-albaştrilor este fundaşul central Fomba Bourama. În vârstă de 20 de ani, acesta a fost împrumutat până în vară de la formaţia de liga a treia CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, oficialii din Dealul Copoului având opţiune...

În 2020, judeţul Iaşi va avea cel mai mare buget din istorie

Bugetul judeţului Iaşi în 2020, în valoare de 1,470 miliarde de lei, va fi cel mai mare din istorie, cu aproape 40 de milioane de lei mai mare decât cel de anul trecut. Anunţul a fost făcut, miercuri, într-o conferinţă de presă, de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, care a declarat că, în acest an, veniturile la bugetul judeţului au fost estimate la suma de 1,1 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile sunt estimate la 1,4 miliarde...
;