Chiar de ziua lor, pe 8 Martie, reprezentantele sexului frumos din Iași au prilejul de a-și testa calităţile de conducător auto, cu prilejul primei ediţii a ”ERA Ladies Trophy”, competiție organizată de XS Motorsport, ERA Shopping Park şi Iasirally.ro în parcarea centrului comercial aflat la capătul cartierului Păcurari. Circuitul pregătit de organizatori presupune stăpânire de sine, îndemânare și atenție sporită. ”Pentru că din ce în ce mai multe femei se descurcă singure în jungla traficului urban, o încercare de acest fel, pusă sub semnul unei competiţii ce se va finaliza cu premii atractive, va fi cu siguranță o proba interesantă. Totodată, ne dorim să atragem atenția tuturor celor care calcă iresponsabil acceleraţia şi-şi manifestă spiritul competitiv în trafic, oferind ca alternativă acest gen de manifestare”, a declarat Dan Codreanu, preşedintele clubului organizator, XS Motorsport Iaşi. Potrivit acestuia, ”ERA Ladies Trophy” presupune mersul printre jaloane, precum şi opriri precise în puncte dinainte stabilite. ”Corectitudinea executării traseului este cea mai importantă, nu viteza”, au precizat organizatorii. Înscrierile se fac pe site-ul www.raliul-iasului.ro/ladiestrophy, informaţii despre competiţie putând fi regăsite și pe pagina de facebook ERA Ladies Trophy.
Competiție automobilistică destinată femeilor, pe 8 Martie, la Iași
Filed in: Economic, Informațía zilei