Primăria extinde iluminatul public în cartierul Grădinari

iluminat in gradinari

Locuitorii cartierului Grădinari vor beneficia, începând din acest an, de iluminat public pe străzi și alei, după ce, în cursul acestei săptămâni, municipalitatea ieșeană a semnat cu firma SC Electroaxa SRL din Suceava contractul de extindere a iluminatului public în zonă. Anunțul a fost făcut de primarul Mihai Chirica, miercuri, 20 ianuarie, într-o conferință de presă care a avut loc la Palatul Roznovanu. ”Am semnat contractul privind modernizarea zonei Grădinari, acolo unde sunt locuințele sociale și blocurile ANL. Era o problemă care dura de mai multă vreme. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la circa 386.000 de lei. Acestea vor asigura confortul și siguranța pe timpul nopții pentru populația din zonă”, a declarat edilul, care a precizat că lucrările vor demara imediat după sezonul rece și se vor finaliza în maximum trei luni.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;