Tag Archives: Mihai Chirica

Primarul Mihai Chirica, găsit nevinovat de ANI

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost găsit nevinovat de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) în legătură cu acuzaţiile care i-au fost aduse în perioada august 2017 – august 2023 privind starea de incompatibilitate şi de conflict de interese. „După o muncă destul de laborioasă pe care Agenţia Naţională pentru Integritate a depus-o în legătură cu persoana mea, mi-a fost transmis raportul final cu concluziile acestor...

Iașul are cea mai modernă flotă de mijloace de transport în comun din România

Municipiul Iași va deveni în scurt timp localitatea cu cea mai modernă și ecologică flotă de mijloace de transport în comun (autobuze și tramvaie) din România. Asta, după ce municipalitatea a atras în ultimii ani fonduri importante  de la Uniunea Europeană sau prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). „În prezent, grație fondurilor europene obținute de Primăria Municipiului Iași prin Programul Operațional Regional...

Mihai Chirica și Costel Alexe, candidații PNL pentru Primărie și Consiliul Județean din partea PNL

Întrunit în ședință extraordinară, Biroul Politic Național (BPN) al PNL a validat joi candidatura actualului primar al Iașului, Mihai Chirica, pentru un nou mandat în fruntea Primăriei Municipiului Iași (PMI) la alegerile locale. În cadrul aceleiași întâlniri, membrii BPN au aprobat, totodată, și candidatura președintelui Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, pentru obținerea unui nou mandat de patru ani în fruntea administrației județene...

Primăria reia lucrările la șantierul din fața Teatrului Național

Începând de astăzi, Primăria Municipiului Iași (PMI) reia lucrările de reabilitare și modernizare a parcului din fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, după ce membrii Comisiei Naționale de Arheologie de pe lângă Ministerul Culturii a aprobat Raportul de cercetare arheologică preventivă întocmit de specialiști din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova”. Potrivit documentului elaborat de specialiști, o parte dintre vestigiile arheologice...

Mihai Chirica, nominalizat pentru un nou mandat în fruntea Primăriei

Actualul primar al Iaşului, Mihai Chirica, este propunerea PNL pentru un nou mandat  în fruntea municipalităţii la alegerile locale din luna iunie, în timp ce pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, liberalii l-au nominalizat pe Costel Alexe, actualul şef al judeţului. Cele două candidaturi au fost aprobate la sfârşitul săptămânii trecute de membrii Biroului Politic Judeţean (BPJ) al PNL în cadrul unei şedinţe extraordinare....

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, susţine ideea comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, este de acord cu ideea comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare. Într-o conferinţă de presă desfăşurată astăzi la sediul Primăriei, Mihai Chirica a declarat că această măsură nu ar fi o invenţie românească, ea fiind aplicată în multe ţări care fac parte din Uniunea Europeană. “Nu cred că procesul de comasare ar trebui să ne sperie, ci rezultatul alegerilor care va decide guvernarea...

Un nou pas pentru începerea lucrărilor la noua sală polivalentă de la Iaşi

Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe, organism instituţional care funcționează pe lângă Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) și care include reprezentanți din mai multe ministere, a avizat favorabil proiectul de construire a Sălii Polivalente „Regina Maria” de la Iași, următorul pas în vederea organizarea licitației pentru lucrări și începerea acestora fiind iniţierea...

Au început lucrările de demolare a depoului din Dacia

Municipalitatea a anunţat că a început demolarea clădirilor existente şi a celorlalte construcţii adiacente depoului de tramvaie din cartierul Dacia. Contractul pentru începerea lucrărilor de demolare a fost semnat la sfârşitul săptămânii trecute, după finalizarea tuturor procedurilor de natură tehnică şi administrativă impuse de lege. “Am început lucrările de demolare la depoul din Dacia, în vederea construirii unuia nou. Avem și banii...

Primarul Mihai Chirica, mandatat de PNL să formeze o “majoritate constructivă” în Consiliul Local

Întrunit în ședință ordinară, Biroul Politic Local al PNL Iași a decis în şedinţa desfăşurată la finalul săptămânii trecute mandatarea primarului municipiului Iaşi, Mihai Chirica, şi a viceprimarului Daniel Juravle, pentru identificarea soluției în vederea constituirii unei “majorității constructive” în cadrul Consiliului Local al Municipiului Iași și pentru desemnarea viitorul viceprimar al municipiului, în locul rămas vacant...

Peste 65.000 de pelerini, prezenţi la Slujba prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Peste 65.000 de credincioşi au participat sâmbătă, la Iaşi, la Slujba prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Iaşului şi a Întregii Moldove.  Ceremonialul religios a fost oficiat de un sobor de preoţi din ţară şi de peste hotare, în frunte cu ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În deschidere, ÎPS Teofan a dat citire mesajului Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Orotodoxe Române, adresat pelerinilor...
;