9:22 am - Wednesday February 19, 2020

Primăria continuă lucrările de reabilitare a trotuarelor din municipiu

trotuar

Primăria continuă lucrările de reabilitare a trotuarelor din municipiu, în această săptămână, echipele de la SC Citadin SA reușind să finalizeze 30.000 din totalul celor 50.000 de metri pătrați prevăzuți în planul pentru acest an. ”Vom demara o procedură de achiziție pentru anul 2017 și anul 2018, pentru finalizarea celor aproximativ 100.000 de metri pătrați de trotuare din municipiu. În acest moment se mai lucrează pe str. Cucu și Stihii, în zona Cantemir, la montat borduri și pavele, în zona Metalurgiei, pe ambele trotuare, precum și pe Bulevardul Dacia. În această săptămână am intrat la lucru și în cartierul Tătărași, pe sectorul cuprins între str. Vasile Lupu și str. Ciurchi, începând din capătul dinspre Doi Băieți. În zilele următoare vom intra pe str. Săulescu, str. Gându și str. Arcu, în zona Filarmonicii, dar și în cartierul Bularga. Lucrările vor continua până spre sfârșitul acestui an, dacă vremea ne va permite”, a anunțat, vineri, primarul Mihai Chirica.  Municipalitatea ieșeană a demarat în această primăvară un amplu program de reparare și asfaltare a străzilor și trotuarelor din oraș. Printre arterele incluse în acest program se numără str. Cazărmilor, Plopii fără Soţ, Dealu Bucium, Iancu Bacalu, Petru Movilă, Sf. Andrei, Tănăsescu şi Atelierului, fundacurile Socola, Bucium şi Păun, Viticultorilor, Gloria, Timpului, Podoleanu, Strugurilor, Poienilor, Semănătorului şi Alba Iulia, precum şi aleile Tudor Neculai şi Strugurilor, aleea şi fundacul Strugurilor, şoseaua Iaşi – Voineşti, Splai Bahlui Mal Drept, Gheorghe Asachi şi bulevardul Cantemir.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;