Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași scoate la concurs 68 de posturi vacante pentru structurile operative şi de specialitate

politia-frontiera

Poliţia de Frontieră Română iniţiază procedura de ocupare, prin concurs, prin încadrare directă, trecere în corpul ofiţerilor a agenţilor cu studii superioare sau reîncadrare, a unor posturi vacante, începând cu data de 27.09.2016, în vederea completării deficitului existent la nivelul instituţiei. Astfel, după cum informează, într-un comunicat, Centrul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, vor fi organizate concursuri pentru ocuparea a 759 posturi vacante de ofiţeri şi agenţi de poliţie de frontieră, repartizate la I.G.P.F. și la nivelul tuturor structurilor teritoriale ale Poliției de Frontieră Române. Posturile scoase la concurs prin încadrare directă sunt repartizate astfel: 604 posturi de agenţi în structurile operative ale PFR, în serviciile specializate în supravegherea și controlul frontierei, combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, în compartimentele ture de serviciu ale Sectoarelor Poliţiei de Frontieră și în punctele de trecere aeroportuare. 78 posturi (46 ofiţeri şi 32 agenţi) în structurile suport, specializate în diferite domenii de activitate – financiar, comunicaţii, logistică, administrativ, tehnic etc. De asemenea, vor mai fi scoase la concurs: 71 posturi de ofiţeri, prin trecerea în corpul ofiţerilor a agenţilor cu studii superioare, care îndeplinesc condiţiile legale, 6 posturi de ofiţeri în domeniul operativ, prin procedura de reîncadrare, cu recrutarea persoanelor care au avut calitatea de poliţist. Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și structurile teritoriale organizatoare vor publica anunţurile de concurs, conform prevederilor legale, pe paginile web oficiale, începând cu data de 27.09.2016.  Repartizarea posturilor scoase la concurs este următoarea:

* Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (www.politiadefrontiera.ro ) – 22 posturi

  • 16 ofiţeri şi 6 agenţi specialişti în domeniul financiar, comunicaţii şi informatică, fonduri europene, logistică, administrativ, tehnic etc., prin încadrare directă.

* Centrul de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi Bucureşti Otopeni (www.politiadefrontiera.ro )  – 44 posturi

  • 42 agenți în domeniul operativ, prin încadrare directă;
  • 1 ofițer și 1 agent specializaţi în domeniul comunicaţii şi informatică prin încadrare directă.

*Puncte de Trecere Aeroportuare (Aeroporturi) (www.politiadefrontiera.ro ) – 42 posturi

  • 42 agenți în domeniul operativ prin încadrare directă.

* Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara (frontiera cu Serbia) (www.itpftimisoara.eu) – 173 posturi:

  • 119 agenţi în domeniul operativ prin încadrare directă;
  • 6 ofiţeri şi 3 agenţi specialişti prin încadrare directă;
  • 45 posturi de ofiţeri prin trecerea în corpul ofiţerilor a agenţilor cu studii superioare.

* Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei – www.ijpfmm.ro (frontiera cu Ucraina) – 117 posturi

  • 100 agenţi în domeniul operativ prin încadrare directă;
  • 3 ofiţeri şi 1 agent specialiști prin încadrare directă;
  • 13 ofiţeri prin trecerea în corpul ofiţerilor a agenţilor cu studii superioare.

* Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi – www.ijpfiasi.ro (frontiera cu R. Moldova) – 68 posturi

  • 47 agenţi în domeniul operativ prin încadrare directă;
  • 7 ofiţeri specialişti prin încadrare directă şi 3 ofiţeri prin reîncadrare;
  • 11 ofiţeri prin trecerea în corpul ofiţerilor a agenţilor cu studii superioare.

* Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu – www.ijpfgiurgiu.ro (frontiera cu Bulgaria) – 97 posturi

  • 79 agenți în domeniul operativ prin încadrare directă;
  • 2 ofiţeri și 14 agenţi specialiști prin încadrare directă;
  • 2 ofițeri prin trecerea în corpul ofiţerilor a agenţilor cu studii superioare.

* Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea – www.itpforadea.ro  (frontiera cu Ungaria) – 113 posturi

  • 109 agenţi în domeniul operativ prin încadrare directă;
  • 1 ofiţer şi 3 agenţi specialişti prin încadrare directă.

* Garda de Coastă – www.garda-de-coasta.ro (Marea Neagră şi frontiera cu Bulgaria) – 78 posturi

  • 66 agenţi în domeniul operativ prin încadrare directă;
  • 7 ofiţeri și 2 agenți specialiști prin încadrare directă;
  • 3 ofiţeri operativi prin reîncadrare.

* Baza de Reparaţii Brăila – www.bazanave.ro – 4 posturi

  • 3 ofiţeri şi 1 agent specialişti, prin încadrare directă.

* Şcoala de Formare Inițială și Continuă a Personalului Poliției de Frontieră IAȘI – www.sficppfiasi.ro

  • 1 post agent specialist în domeniul financiar prin încadrare directă.

Depunerea cererilor de înscriere la concurs pentru posturile operative de agenţi scoase la concurs prin încadrare directă (din sursă externă), se va face în perioada 27.09-04.10.2016, între orele 09.00–13.00 şi 14.00-16.00, inclusiv în zilele de sâmbătă (01.10.2016) şi duminică (02.10.2016), între orele 09.00-13.00, la sediul structurilor organizatoare. Concursul de încadrare pentru posturile de agenţi din domeniul operativ (din sursă externă) se va susține în urma promovării probelor eliminatorii (testare psihologică, vizita medicală şi proba de evaluare a performanţei fizice). Pentru aceste posturi, subiectele vor fi elaborate de către o comisie centrală constituită la nivelul I.G.P.F. şi vor fi transmise simultan, în ziua concursurilor, la structurile teritoriale organizatoare. Testul scris de verificare a cunoștinţelor va fi de tip grilă. Concursurile pentru ocuparea posturilor de specialişti din sursă externă şi cele pentru ocuparea posturilor prin trecerea în corpul ofiţerilor a agenţilor cu studii superioare sunt în faza de constituire a comisiilor, informaţiile necesare urmând a fi publicate în perioada imediat următoare, pe paginile de internet ale structurilor organizatoare. Informaţii complete privind modalităţile de înscriere şi participare la concurs, condiţii de recrutare, probe de selecţie şi criterii de departajare, precum şi tematica şi bibliografia necesare susţinerii concursului/examenului pentru post pot fi obținute de la structurile de resurse umane ale I.G.P.F., inspectoratelor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră, Gărzii de Coasta, Bazei de Reparații Nave Brăila, Şcolii de Formare Inițială și Continuă a Personalului Poliției de Frontieră Iași, avizierele de la sediile instituțiilor, precum şi de pe site-urile instituționale.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;