Cinci studenți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași au obținut medalii de aur, argint și bronz la Olimpiada Internațională de Matematică – SEEMOUS, care a avut loc în Iași, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, în perioada 27 februarie – 4 martie 2018. Delegația UAIC a fost formată din nouă studenți, trei de la Facultatea de Matematică și şase de la Facultatea de Informatică. Ovidiu Avădanei, student în anul II la Facultatea de Matematică, a obținut medalia de aur și titlul de “absolute champion”, fiind singurul participant care a obținut punctajul maxim. Cristian Vântur, de la Facultatea de Informatică, a obținut medalie de argint iar Alexandru Căliman, student în anul I la Facultatea de Matematică, Andi Munteanu și Bogdan Palanici de la Facultatea de Informatică au obținut medalii de bronz. Pregătirea celor 3 studenți ai Facultății de Matematică a fost coordonată de lect dr. Lucian Maticiuc, în timp ce lect. univ. dr.Florin Iacob și lect. univ. dr. Andreea Valentina Arusoaie au pregătit delegația Facultății de Informatică. SEEMOUS este un concurs cu participare internațională organizat de Societatea Matematică din Sud-Estul Europei și care se adresează studenților din primii doi ani de studiu. Anul acesta a avut loc cea de-a 12-a ediție, la care au participat, în total, 83 de concurenți de la 21 de universități din România, Bulgaria, Cehia, Grecia, Turkmenistan, Rusia și Argentina.