9:56 am - Tuesday November 13, 2018

Rezultatele Concursului Național „Cu viața mea, apăr viața” 2018

La sfârșitul săptămânii trecute, la Sala Sporturilor din Tomești, s-a desfășurat etapa județeană a concursului naţional pe tematica protecţiei civile „Cu viața mea, apăr viața”, competiţie organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iasi, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza”şi Serviciul de Ambulanţă Iaşi.

La competiție au participat 11 echipaje de nivel gimnazial și 7 echipaje de nivel liceal, insumand aproximativ 90 elevi din mediul urban și rural.

Elevii participanţi la acest concurs fac parte din echipele cercurilor tehnico-aplicative „Cu viața mea, apăr viața”, ce activează în şcolile înscrise la concurs. Aceştia au dovedit că au cunoştinţe teoretice despre măsurile de apărare împotriva incendiilor și dezastrelor, acordarea primului ajutor, dar şi curaj, spirit de echipă, forţă şi rezistenţă pe parcursul probei practice „Transportul asistat al unui accidentat așezat pe targă, pe distanța de 50m”, fapt pentru care au fost premiați de către sponsorii competiției cu diplome, medalii și cupe.

În urma desfășurării probelor teoretice și practice s-a stabilit următorul clasament:

Nivel gimnazial :

–          Locul I – Şcoala Gimnazială ,,Aron Vodă”, Aroneanu  

–          Locul II – Şcoala Gimnazială Chișcăreni

–          Locul III – Şcoala Gimnazială Chicerea

Nivel liceal :

–          Locul I – Colegiul Tehnic “Mihail Sturdza” Iași

–          Locul II – Colegiul Tehnic ,,A.I.Cuza”, Suceava

–          Locul III – Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” Iași

Concursurile din domeniul activităților extrașcolarea, organizate în parteneriat cu alte instituții au un rol important în formarea abilităților de viață, prin oferirea unui context practic în care elevii actionează în echipă și identifică soluții reale la situațiile dilematice, prin exersarea competențelor și valorificarea cunoștințelor dobândite în școală.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;