3:29 pm - Monday June 20, 3301

Primarul Mihai Chirica, voluntar pentru o zi în sprijinul copiilor defavorizaţi din cartierul Dacia

Primarul Mihai Chirica a acceptat provocarea echipei Salvați Copiii Iași, de a petrece câteva ore cu copiii din Căsuța cu cireșe. Aici vin copiii aflați în dificultate din zona Șes Bahlui – cartier Dacia, una dintre comunitățile defavorizate din municipiu. Aceștia se bucură zi de zi, după orele petrecute la școală, de un mediu prietenos, care le asigură accesul egal la educaţie, un mediu propice pentru recuperare, dezvoltare şi pentru însuşirea unor abilităţi necesare integrării lor sociale. Cele câteva momente petrecute de copii alături de primarul Iaşului au însemnat bucurie, prietenie și recunoștință.  Micuţii au lucrat cot la cot în deslușirea unui rebus, au stat la povești, iar mărturia a ceea ce s-a întâmplat a luat forma unei flori a prieteniei, o planșă pe care și-au lăsat amprenta palmei și a numelui îmbrăcate în acuarelă.  ”O vizită care m-a emoționat foarte mult. Am avut ocazia să mai trec și pe la celelalte asociații, respectiv centre educaționale din Iași. De fiecare dată unde văd că educația copilului și copilul în general este prioritate, mă duc cu plăcere și cred va trebui ca fiecare dintre noi să ne reorientăm viața spre această prioritate. De ea depind atât de multe lucruri încât nu merită să mai comentez acum. Merită sprijinul nemijlocit al tuturor celor care pot veni către Salvați Copiii și de ce nu, cred că va trebui să facem din ce în ce mai mult pentru asta”, a declarat primarul Mihai Chirica. Activitatea pornit din dorința de a aduce împreună oamenii care susțin proiectele Salvați Copiii Iași și copiii cărora echipa asociației le oferă tot sprijinul de care au nevoie pentru echilibru în dezvoltarea lor intelectuală  și emoțională. De trei ani, Salvaţi Copiii Iaşi se bucură de sprijinul Primăriei Municipiului Iași în implementarea proiectului “O nouă șansă în educație”, care are ca scop reducerea abandonului școlar în rândul copiilor aflați în dificultate din cele două comunități defavorizate din Iași: zona Șes Bahlui – cartier Dacia și, respectiv, zona căminelor Cantemir. Valoarea totală a proiectului este de 161.000 lei, din care 144.900 lei reprezintă finanţare nerambursabilă, iar 16.100 lei reprezintă contribuţia beneficiarului.

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;