9:56 pm - Thursday October 18, 2018

Victorie cu emoţii în faţa “lanternei roşii”

FC Politehnica Iaşi a obţinut duminică prima victorie în deplasare din acest campionat, după ce a învins pe FC Voluntari cu scorul de 3-2 (2-0), într-o partidă contând pentru etapa a VIII-a a Ligii 1. Elevii lui Flavius Stoican au făcut o primă repriză foarte bună, asta şi pe fondul unei evoluţii palide a gazdelor, deţinătoarea “lanternei roşii” în clasament înaintea acestei întâlniri. Primul gol al ieşenilor a fost înscris în min. 14, de Cioinac, după o gafă a lui Vâtcă, ieşit inoportun la o centrare în careu a oaspeţilor. În min. 37, moldovenii îşi majorează avantajul pe tabela de marcaj, după şutul plasat al lui Sin, din interiorul careului. Mulţumiţi de scor, oaspeţii nu mai forţează în atac şi prima repriză se termină cu scorul de 0-2. După pauză, de la cabine parcă au ieşit alte echipe. Muştruluiţi serios de antrenorul Mircea Rădulescu, cel care l-a înlocuit pe Daniel Opriţa de la conducerea echipei în pauza competiţională prilejuită de meciurile naţionalei în UEFA Nations League, ilfovenii au arătat o cu totul altă atitudine la revenirea pe gazon, reuşind să pună probleme din ce în ce mai mari formaţiei lui Flavius Stoican. Oaspeţii nu mai leagă nimic la mijlocul terenului, permiţând gazdelor să construiască acţiuni periculoase la poarta lui Rusu. În min. 57, Căpăţână reuşeşte să reducă din handicap, după ce înscrie frumos, din interiorul careului, frucificând o pasă ideală venită de pe partea stângă, de la Ciucur. Meciul este relansat, gazdele de aruncă în atac şi în min. 79, Malfleury, intrat de numai câteva minute în teren, în locul lui Ciucur, profită de gafa lui Rusu, care iese hazardat la o centrare, şi egalează: 2-2. Acelaşi Malfleury are şansa de a realiza “dubla” în min. 90, însă balonul trimis puternic de francez din afara careului loveşte transversala porţii apărate de Rusu! Şi când nimeni nu se mai aştepta, oaspeţii reuşesc să dea lovitura, în min, 90+4, prin Mihăescu, după o bâlbâială în careul gazdelor. Politehnica Iaşi reuşeşte să obţină, astfel, trei puncte foarte importante în deplasare, urcând până pe locul 8 în clasament. Au evoluat echipele: FC Voluntari:  Vâtcă – Ricardinho, Balaur, Armaş (min. 75 Zgrablic), Vlad – Răuţă, Laidouni – Căpăţînă (min. 84 Deac), Belahmeur, Ciucur (min. 65 – Malfleury) – Tudorie; Poli Iaşi: Rusu – Bosoi, Mihăescu, Frăsinescu, Panţîru – Cioinac, Qaka – Platini (min. 70 Mimoun), Flores (min. 62 – Enoh), Sin – Cristea (min. 85 – Bekui). În etapa viitoare, ieşenii vor întâlni vineri, 21 septembrie, de la ora 21.00, în Copou, formaţia Dinamo Bucureşti.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;