Tag Archives: FC Politehnica Iasi

Unirea Slobozia – Poli Iași 0-0. Ieșenii au ratat șansa de a urca pe primul loc în clasament

Poli Iași a ratat duminică șansa de a urca pe primul loc în Liga 2, după ce a încheiat nedecis, scor 0-0, în deplasare, cu Unirea Slobozia. Partida, considerată derby, având în vedere că se înfruntau echipele clasate pe primele două locuri în clasament, a fost una lipsită de faze importante la cele două porți, ambele formații fiind preocupate mai ales de a nu lua gol și abia mai apoi de a înscrie.  A rezultat, astfel, un joc „cuminte”, care...

Meciul din „16-zecimile” Cupei României dintre Poli Iaşi şi CFR Cluj se va juca în Gruia

Întâlnirea din „16-zecimile” Cupei României dintre Politehnica Iaşi şi CFR Cluj, care potrivit regulamentului urma să se dispute, într-o singură manşă, pe terenul echipei mai slab clasate în sezonul trecut al Ligii 1, va avea loc pe terenul echipei campioane, la o dată care va fi anunţată ulterior de FRF, după negocierile care vor fi purtate cu reprezentanţii firmei care deţine drepturile de televizare a competiţiei. Potrivit unui comunicat al...

Poli Iaşi – Dinamo 1-0. Mircea Rednic, la prima victorie în campionat, în Copou

După victoria înregistrată la mijlocul săptămânii, în Cupa României, împotirva Craiovei, ieşenii erau practic obligaţi să repete succesul şi sâmbătă seara în campionat, în disputa cu Dinamo, pentru a rămâne cu şanse reale în lupta pentru evitarea retrogradării. Prima repriză a fost una modestă din toate punctele de vedere, ambele formaţii jucând cu frâna trasă. Nici partea a doua nu a fost una mai strălucită, însă odată cu trecerea...

Meciul dintre Politehnica Iaşi şi Dinamo Zagreb a fost anulat din cauza vremii nefavorabile

Meciul de verificare care trebuia să se desfăşoare astăzi, de la ora 16.00 (ora României) între Politehnica Iaşi şi Dinamo Zagreb, liderul la zi din campionatul Croaţiei, în cadrul cantonamentului de pregătire pe care elevii lui Flavius Stoican îl efectuează în Antalya, a fost anulat din cauza ploii torențiale care a făcut impracticabil terenul unde urma să se dispute partida, se precizează într-un comunicat publicat site-ul grupării din Dealul Copoului....

Vacanţa fotbaliştilor de la Poli Iaşi s-a încheiat

După aproape trei săptămâni, vacanţa fotbaliştilor de la Politehnica Iaşi s-a încheiat ieri după amiază, când aceştia s-au reunit la Stadionul „Emil Alexandrescu”. La reunire au fost prezenţi, alături de staff-ul tehnic, format din antrenorul principal Flavius Stoican, antrenorul secund Adrian Kerezsy, antrenorul cu portarii Benone Dohot şi preparatorul fizic Denis Zmeu, următorii fotbalişti: Rusu, Târnovanu, Axinte (portari), Gallego, Mihalache,...

Un egal bun doar pentru oaspeţi: Poli Iaşi – Sepsi OSK 1-1 (1-1)

Pe un frig pătrunzător (la ora începerii partidei, temperatura indica valoarea de minus zece grade Celsius), circa o sută de ieşeni s-au încumetat să ia loc vineri seara în tribunele Stadionului “Emil Alexandrescu” din Dealul Copoului, pentru a-i urmări la treabă pe elevii lui Flavius Stoican în confruntarea cu cei de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, grupare aflată înaintea acestei dispute pe loc de play off. Meciul a început cum nu se putea mai rău...

Gata cu norocul: Politehnica Iaşi – FCSB 1-2 (0-0)

Victoria obţinută în urmă cu două săptămâni, în deplasare, în faţa Astrei, a fost doar un simplu de foc de paie pentru formaţia lui Flavius Stoican, care duminică seara, în Copou, a dat pe pere ce a luat pe mere, pierzând întâlnirea disputată în faţa FCSB, rezultat în urma căruia  căzut, din nou, pe loc de baraj, cu „şanse” de a „prinde” chiar şi prima poziţie retrograndantă, în cazul în care în această seară, în ultimul meci...

Ieşenii le-au pus botniţă “câinilor”

După un început ezitant de sezon, în urma unor evoluţii şterse, mai ales în meciurile din deplasare, Politehnica Iaşi a obţinut vineri seara cea de-a treia victorie consecutivă în campionat, după ce a învins, în Copou, cu scorul de 1-0 (1-0), pe Dinamo. Elevii lui Flavius Stoican au făcut, din nou, un meci foarte bun, în compania unei echipe din care în acest moment a mai rămas doar numele. Gazdele încep bine partida şi în min. 20, balonul expediat...

Victorie cu emoţii în faţa “lanternei roşii”

FC Politehnica Iaşi a obţinut duminică prima victorie în deplasare din acest campionat, după ce a învins pe FC Voluntari cu scorul de 3-2 (2-0), într-o partidă contând pentru etapa a VIII-a a Ligii 1. Elevii lui Flavius Stoican au făcut o primă repriză foarte bună, asta şi pe fondul unei evoluţii palide a gazdelor, deţinătoarea “lanternei roşii” în clasament înaintea acestei întâlniri. Primul gol al ieşenilor a fost înscris în min....

Ieşenii, ca în vremurile bune: FC Politehnica – Concordia Chiajna 3-0 (2-0)

FC Politehnica Iaşi a obţinut luni seara, în Copou, cea de-a doua victorie din campionat, după ce a învin cu scorul de 3-0 (2-0) pe Concordia Chiajna, în epilogul etapei a VII-a a Ligii 1. Cu Kamer Qaka şi Moussa Sanoh introduşi în teren încă din primul minut de Flavius Stoican şi cu Laurenţiu Rus trecut fundaş dreapta, în locul spaniolului Adria Gallego, urcat la mijloc, alături de Andrei Sin şi Dylan Flores, gazdele au practicat un joc ofensiv, deosebit...
;