11:05 am - Monday August 10, 2020

ECO Parada – o tradiţie a Şcolii “Ion Creangă” Târgu Frumos

Ziua Mondială a Mediului şi prima săptămână din iunie reprezintă un moment mult aşteptat pentru elevii Şcolii Gimnaziale “Ion Creangă” Târgu Frumos – spectacolul concurs “ECO Parada”. În acest an manifestarea a ajuns la cea de-a opta ediţie. Evenimentul, coordonat de dna. prof. Cristina Gogan, a avut loc la Casa de Cultură din oraş şi a antrenat elevii claselor gimnaziale din şcoală. Într-o locaţie prietenoasă cu mediul, copiii au fost, pentru câteva ore, mesagerii planetei noastre printr-o defilare în ţinute ECO realizate din materiale reciclabile. Prin momente artistice şi sportive, prin imagini şi culoare, ei au transmis un mesaj tuturor locuitorilor oraşului: “Un mediu curat înseamnă o viaţă sănătoasă!” La spectacol au participat, ca invitaţi, foşti elevi ai şcolii care s-au remarcat de-a lungul anilor printr-un real talent artistic, părinţi, cadre didactice, dar şi câştigătorii ediţiei anterioare a concursului.

La ediţia din acest an au fost desemnaţi Miss şi Mister ECO Parada, s-au acordat premii pentru cel mai haios costum, pentru atitudine, pentru originalitate şi pentru popularitate.

La finalul manifestării atât cei mici cât şi cei mari au plecat cu regretul că a mai trecut o ECO Paradă, cu speranţa că noi toţi vom fi mai atenţi cu mediul înconjurător şi cu convingerea fermă că, peste mai puţin de un an, vor putea participa la IX-a ediţie “ECO Parada”.

Filed in: Educație

Comments are closed.

;