Tag Archives: elevi

Testările pentru înscrierea elevilor la gimnaziu, monitorizate de către Inspectoratul Școlar Județean

În luna mai 2024 (modulul cinci al anului școlar 2023-2024), Inspectoratul Școlar Județean Iași are în vedere monitorizarea testărilor și a concursurilor școlare dedicate elevilor de clasa a IV-a, pentru înscrierea în clasa a V-a, an școlar 2024-2025. Astfel, unitățile școlare în care numărul de elevi înscriși este mai mare decât numărul de locuri pentru clasa a V-a vor organiza o testare, în condițiile prevăzute de regulamentul școlar, în...

Cursele speciale pentru transportul elevilor, suspendate pe timpul vacanţei şcolare

Pe perioada vacanţei şcolare (19-25 februarie), cursele speciale pentru transportul elevilor vor fi suspendate, a anunţat Compania de Transport Public (CTP). Prin intermediul unui comunicat, reprezentanţii companiei roagă publicul să-şi planifice călătoriile ținând cont de aceste modificări. ”Ne dorim ca toți elevii să aibă o vacanță minunată și să se bucure de momente de odihnă și relaxare. Revenim cu serviciile noastre obișnuite începând...

Peste 8.000 de elevi ai claselor a VIII-a din judeţul Iaşi vor participa la simularea Examenului de Evaluare Națională

8.038 de elevi ai claselor a VIII-a sunt așteptați, săptămâna viitoare, la Simularea Examenului de Evaluare Națională, acţiune organizată în 164 de unități de învățământ din județul Iași (56 din mediul urban și 108 în mediul rural). Pentru 81 de elevi din 43 de unități de învățământ, Comisia județeană a propus adaptarea procedurilor de susținere a probelor în vederea asigurării condițiilor de egalizare a șanselor Conform Ordinului...

Rețeaua de sănătate “Regina Maria” împreună cu Fundaţia Comunitară Iaşi lansează un nou fond de burse de merit pentru elevi

Pentru zece elevi ieșeni cu rezultate deosebite la învățătură și care își doresc o carieră în domeniul sănătății, anul școlar 2023-2024 înseamnă și o bursă de merit care să le sprijine pasiunea pentru științele exacte. Pe durata anului școlar, bursierii vorprimi suma de 3.700 lei. “Investiția în educație este unul dintre pilonii pe care Fundația Comunitară Iași își construiește strategia, iar prin Fondul de Burse, alături de Regina...

Miercuri se reiau cursurile şcolare în judeţul Iaşi. Excepţie fac opt unităţi din mediul rural

Cursurile şcolare vor fi reluate miercuri, 10 ianuarie, în unităţile de învăţământ din judeţul Iaşi, excepţie făcând opt unităţi de învăţământ din mediul rural, aflate în localităţi în care accesul autovehiculelor continuă să se facă cu dificultate din cauza stratului gros de zăpadă depus pe carosabil. Este vorba despre Şcoala primară Tăutești, din comuna Rediu, grădinița cu program normal (GPN) Stroești, din comuna Todirești, precum...

Din cauza ninsorii, cursurile au fost suspendate în toate şcolile din judeţ

Întrunit în această seară în şedinţă extraordinară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Iași a decis suspendarea începând de marţi, 9 ianuarie, a cursurilor şcolare în toate unităţile de învăţământ preuniversitar atât din municipiul Iaşi cât şi din celelalte localităţi, ca urmare a dificultăţile provocate de ninsoare şi viscol. ”Astăzi (luni, 8 ianuarie – n.r.) au fost probleme mari atât în mediul urban,...

Cursele speciale pentru elevi şi studenţi, reluate începând de luni, 8 ianuarie

Începând de luni, 8 ianuarie, odată cu reluarea cursurilor şcolare, Compania de Transport Public (CTP) repune în circulaţie cursele speciale pentru elevi și studenți. Acestea vor fi semnalizate cu însemnul CS (cursă specială) și vor circula pe traseele 3, 5, 7, 8, 9, 11,19, 28, 36, 42, 43, 52, cu plecare de pe capetele de linie (cu excepția traseului 42, care are plecarea de la stația Frigorifer), după cum urmează: traseul 3 – două tramvaie, cu plecare...

Burse acordate elevilor ieșeni la cea de-a IX-a ediție a Fondului de Burse Centric

Centric IT Solutions România, în parteneriat cu Fundația Comunitară Iași, continuă să investească în viitorul comunității prin acordarea a 15 burse anuale, fiecare în valoare de 4.000 de lei, elevilor cu rezultate remarcabile la informatică și matematică din liceele ieșene. Fondul de burse Centric este o inițiativă prin care s-au alocat până acum 486.000 de lei pentru sprijinirea tinerilor pasionați de științele exacte. De-a lungul celor nouă...

“Festivalul Toamnei”, la Şcoala Gimnazială “Alexandru Ioan Cuza” din Podu Iloaiei

În organizarea Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” din Podu Iloaiei, la finalul lunii octombrie a avut loc cea de-a XII-a ediţie a “Festivalului Toamnei”, activitate cu tradiție, desfăşurat în cadrul  „Săptămânii Verzi”. Elevi, cadre didactice, părinți, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Iași, Primăriei și ai Poliției orașului Podu Iloaiei, au sărbătorit împreună toamna, degustând produse specifice anotimpului....

Proiect privind evaluarea și promovarea sănătății orale la copiii din mediul rural

Direcția de Sănătate Publică (DSP), Inspectoratul Școlar Județean (IŞJ), Crucea Roşie – filila Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa” şi Universitatea “Apollonia” implementează începând din acest an școlar proiectul “Evaluarea și promovarea sănătății orale la copii cu vârsta 6-14 ani din mediul rural din județul Iași”, care are ca scop evaluarea sănătății orale a copiilor...
;