12:04 pm - Monday October 3, 2022

Negocierile dintre PNL şi USR-PLUS se vor desfăşura luni, 15 martie, la sediul Primăriei

Primarul Mihai Chirica, preşedintele Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL, alături de membrii comisiei de negociere stabilită de Biroul Politic Local al partidului și conducerea executivă a filialei PNL Iași, se vor întâlni luni, 15 martie, la ora 12.00, la Primăria Municipiului Iași, în vederea finalizării negocierilor cu alianța USR-PLUS. “Așa cum am anunțat public, suntem deschiși colaborării cu USR-PLUS, pe o listă de proiecte politice concrete, asumate inclusiv prin acceptarea responsabilității guvernării locale, prin desemnarea viceprimarilor municipiului Iași”, a declarat, duminică, primarul Mihai Chirica, într-un comunicat de presă. La sfârşitul săptămânii, primarul Mihai Chirica, preşedintele Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că formaţiunea politică pe care o conduce a transmis partenerilor de coaliţie de la USR-PLUS invitaţia de a participa la negocieri pentru stabilirea listei cu proiectele comune de dezvoltare a Iaşului în  următoarea perioadă. “Este un program bazat pe proiecte, prin care dorim cu adevărat să facem echipă pentru Iaşi. Este vorba despre un pachet care cuprinde 22 de proiecte, structurate pe trei categorii, respectiv proiecte pe termen scurt, proiecte pe termen mediu şi proiecte pe termen lung”, a declarat Mihai Chirica. În replică, reprezentanţii USR-PLUS le-au răspuns liberalilor că negocierea poate avea loc doar dacă discuţiile se poartă pentru interesul ieșenilor şi în prezenţa celor doi lideri locali ai PNL, Mihai Chirica. Primarul municipiului Iaşi, şi Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi. Delegația USR-PLUS pentru negocierea proiectelor din CL va fi condusă de deputatul Cosette Chichirãu, iar cea pentru proiectele de la CJ de deputatul Monica Berescu.

Filed in: Informațía zilei, Politic

Comments are closed.

;