5:13 pm - Tuesday April 19, 8816

Chirica, de 1 Decembrie: La peste un secol de la Marea Unire nu avem încă o autostradă care să unească provinciile istorice

Ziua Naţională a României a fost sărbătorită astăzi, la Iaşi, printr-o ceremonie militară şi religioasă desfăşurată în Piaţa Palatului Culturii, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi a câtorva sute de persoane. După intonarea Imnului de Stat, un sobor de preoţi a oficiat un Te Deum, după care autorităţile locale au susţinut scurte alocuţiuni. În cuvântul său, primarul Mihai Chirica a evocat însemnătoarea zilei de 1 Decembrie şi rolul pe care Iaşul l-a avut în înfăptuirea statului unitar român. “România s-a născut și a crescut la Iași! Aici, în capitala Moldovei, s-au pus fundațiile Unirii Principatelor și tot în orașul nostru, în anii Primului Război Mondial, moldovenii, muntenii și ardelenii au demonstrat că pot fi cu adevărat solidari și pregătiți să se sacrifice pentru un ideal: Marea Unire.

Aici, la Iași, am învățat să fim români! Întregită sub sceptrul Regelui Ferdinand, ființa națională și-a recăpătat demnitatea și încrederea într-o soartă mai bună! Dar prima lecție pe care trebuie să o învățăm, înainte de toate, este că forța noastră stă în unitate, o unitate pe care suntem obligați să ne întemeiem toate speranțele, toate dorințele, toate proiectele de viitor! La peste 100 de ani de la Unirea cea Mare, a venit vremea să reînvățăm lecția patriotismului. Suntem urmașii celor care au făurit România Mare, iar datoria noastră de onoare este să nu uităm în vecii vecilor nici jertfa și nici visele străbunilor, dar să ducem și moștenirea și gloria lor mai departe. Și chiar dacă astăzi mai există unele granițe nedrepte, nimic nu ne va opri să ridicăm în continuare poduri de flori, să realizăm proiecte culturale, economice, medicale sau educaționale, și să ne îmbrățișăm cu frații noștri oriunde s-ar afla ei”, a declarat primarul Mihai Chirica în discursul adresat participanţilor prezenţi în Piaţa Palatului Cultuiriii. În acelaşi context, şeful municipalităţii ieşene şi-.a exprimat regretul că actuala clasă politică nu a reuşit să ducă la bun sfârşit unul dintre dezideratele locuitorilor din această parte a ţării şi anume construcţia unei autostrăzi care să unească Moldova de Ardeal.  “La fel ca dumneavoastră și eu vreau să trăiesc într-o Românie normală, condusă de o clasă politică responsabilă, care-și respectă promisiunile electorale, pentru care v-au cerut votul. Dar clasa politică a rămas încă datoare românilor. La peste un secol de la Marea Unire, nu deținem încă o autostradă care să unească toate provinciile istorice – o veritabilă autostradă a Unirii! De asemenea, încă mai așteptăm marile reforme – în sănătate, în educație, în administrație – care să transforme România într-o națiune cu adevărat europeană. Eu cred fără șovăire în destinul european al României ca și în puterea dumneavoastră – a cetățenilor onești, indiferent de convingerile politice – de a reașeza țara în care vrem să trăim pe cea mai bună cale de urmat. Eu vreau ca România europeană să redevină un stat prosper și civilizat. Și mai vreau ca Iașul să joace un rol tot mai important în această Românie sănătoasă la minte și la trup. De ziua ei, doresc României să redevină mare și mândră, iar românilor – oriunde s-ar afla ei – să-și respecte și să-și iubească Țara! Nu este pământ mai sfânt decât cel al Patriei! La mulți ani, Iași! La mulți ani, România!” şi-a încheiat mesajul primarul Mihai Chirica. După discursurile oficialităţilor a urmat depunerea de coroane de flori la monumentul ecvestru al domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt din faţa Palatului Culturii, ceremonmia încheindu-se cu defilarea detaşamentelor de onoare ale Garnizoanei Iaşi.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;