A început preînscrierea online pentru admiterea 2022 la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”

Luni, 4 aprilie, a început preînscrierea online pentru admiterea 2022 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC). Tinerii care intenționează să susțină concursul de admitere la programele de studii de licență sau masterat organizate de UAIC au posibilitatea completării online a fișei de preînscriere și a dosarului de concurs cu documentele pe care le dețin în acest moment pe platforma inscriere.uaic.ro (http://inscriere.uaic.ro/SitePages/Home.aspx). Astfel, candidații pot formula opțiuni privind programele de studii la care ar dori să fie admiși și pot încărca documente doveditoare privind datele personale, studiile absolvite, rezultatele obținute etc. Preînscrierea oferă candidaților oportunitatea de a se familiariza din timp cu procesul de admitere și elimină necesitatea deplasării până la sediul UAIC pentru depunerea documentelor.

Oferta de admitere a UAIC pentru anul 2022 cuprinde 207 programe de studii, 83 pentru studii de licență și 124 pentru studii de master. La majoritatea facultăților, admiterea pentru studii de licență se va realiza exclusiv pe baza mediei generale de la examenul de bacalaureat. Cinci facultăți iau în calcul la admitere, pe lângă media generală de la examenul de bacalaureat, media anilor de studii, media la diferite discipline studiate în liceu sau nota la diverse probe din cadrul examenului de bacalaureat. Candidații la domeniul Educație Fizică și Sport vor susține o probă sportivă la alegere, care va avea o pondere de 60% în media finală de admitere.

Admiterea la studii de master se va face, în cazul majorității facultăților, pe baza unei medii în care examenul de licență va conta în proporție de 60%, iar nota la prezentarea CV-ului și/sau a scrisorii de intenție sau interviul va avea o pondere de 40%. În cazul Facultății de Drept, media examenului de licență va avea o pondere de 50%, media anilor de studii 25% și tot 25% nota obținută în urma analizei dosarului, pe baza scrisorii de intenție şi CV.

Oferta de admitere a UAIC pentru anul 2022 include 27 de specializări în limbi străine, 6 la studii de licență și 21 la studii de master. Candidații români de pretutindeni din Republica Moldova pot studia și în cadrul Extensiunilor UAIC din Bălți și Chișinău, unde au la dispoziție șase programe la studii de licență și patru programe la studii de master. De asemenea, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează, în anul 2022, concurs de admitere și la filialele din Focșani și Botoșani.

Laureații olimpiadelor școlare și ai concursurilor naționale și internaționale au dreptul să fie admiși, pe locuri finanțate de la buget, fără susținerea concursului de admitere. Detalii sunt disponibile aici: https://admitere.uaic.ro/admitere-licenta/lista-olimpiadelor-scolare/

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) pune la dispoziția elevilor de liceu, gratuit, o serie de cursuri deschise la toate cele 15 facultăți, care pot fi urmărite în direct, online, în perioada 31 martie – 15 aprilie 2022. Programul complet al cursurilor deschise pentru elevi poate fi accesat aici: https://www.uaic.ro/cursuri-online-pentru-elevi-2022/

Înscrierile pentru sesiunea din iulie a admiterii 2022 la UAIC vor avea loc în perioada 11-16 iulie. Oferta completă de studii pentru anul universitar 2022-2023, precum și condițiile de admitere sunt publicate pe site-ul admitere.uaic.ro (https://admitere.uaic.ro/).

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;