5:14 pm - Thursday April 29, 6224

Primarul Mihai Chirica, mandatat de PNL să formeze o “majoritate constructivă” în Consiliul Local

Întrunit în ședință ordinară, Biroul Politic Local al PNL Iași a decis în şedinţa desfăşurată la finalul săptămânii trecute mandatarea primarului municipiului Iaşi, Mihai Chirica, şi a viceprimarului Daniel Juravle, pentru identificarea soluției în vederea constituirii unei “majorității constructive” în cadrul Consiliului Local al Municipiului Iași și pentru desemnarea viitorul viceprimar al municipiului, în locul rămas vacant după ce fostul viceprimar Cezar Baciu a pierdut procesul cu USR.

 “Nu putem decât să-i mulţumim dlui. Cezar Baciu pentru activitatea pe care a făcut-o până acum, pentru felul în care a privit cu adevărat destinul municipiului sprijinind realizarea proiectelor și contribuind la deblocarea activității serviciilor publice. Știm din sondajele făcute că ieșenii apreciază o astfel de atitudine constructivă la aleșii locali și asta ne dă speranțe că lucrurile vor evolua pozitiv și de aici mai departe”, a declarat Mihai Chirica, primarul municipiului Iași.

În altă ordine de idei, Organizația Municipală a PNL își asumă rolul de principal contributor la zestrea de voturi a PNL la Iași.

PNL are acum la Iași cel mai bun rezultat din câte a avut vreodată iar performanțele, măsurate atât prin sondajele realizate până acum cât și prin numărul de aleși locali, îndreptățesc organizația să continue demersurile pentru implementarea principalelor direcții de dezvoltare ale Municipiului Iași. Demararea cât mai rapidă a lucrărilor la Autostrada A8 în zona Municipiului Iași, Sala Polivalentă, Spitalul Regional de Urgențe dar și finanțarea Spitalului Clinic Integrat de Boli Respiratorii și a Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară sunt astfel de direcții pe care organizația le va avea în atenție, se precizează într-un comunicat al PNL Iaşi.

Filed in: Informațía zilei, Politic

Comments are closed.

;