Primarul Mihai Chirica, mesaj de încurajare pentru maestrul Florin Piersic

În preajma Sfintelor Sărbători ale Paștelui, primarul Mihai Chirica i-a transmis un mesaj de încurajare maestrului Florin Piersic, aflat în aceste clipe pe patul de spital după intervenția chirurgicală suferită la începutul săptămânii la genunchi. „Domnule Florin Piersic, dragă prietene, sunt întristat de vestea că te-ai îmbolnăvit și ai intrat în sala de operație, dar sunt convins că îngerul tău păzitor te va scoate de acolo sănătos și vom reuși să ne revedem la Iași sau în oricare alt colț de pe această planetă. Îți multumesc pentru clipele frumoase pe care ni le-ai adus la Iași, îți mulțumesc pentru clipele frumoase pe care, în general, le-ai adus românilor. Îți doresc multă sănătate, un Paște liniștit. Să fii sănătos, în primul rând pentru a putea să continui acest spectacol al bucuriei pe care îl dai tuturor celor care te privesc!”, se arată în mesajul primarului Mihai Chirica adresat marelui actor.

După operația la genunchi suferită luni la Spitalul Militar din Cluj, maestrul a fost transferat, o zi mai târziu, la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) de la Institutul Inimii din acelaşi oraş, având în vedere vârsta înaintată și faptul că acesta are montat de mai mulți ani un stimulator cardiac. În acest moment, actorul este supravegheat atent de către medici, care au declarat că operația a decurs bine, pacientul aflându-se în prezent în recuperare. Florin Piersic a fost internat la Spitalul Militar din Cluj luni dimineață, după ce actorului i s-a făcut rău în timpul unui spectacol desfășurat recent pe scena Teatrului Național din Cluj. Potrivit medicilor, maestrul a suferit o infecție, care ulterior s-a extins la genunchi. În anul 2019, actorul a mai suferit o intervenție chirurgicală la genunchi, la o clinică privată din Capitală.

În vârstă de 88 ani, Florin Piersic este unul din cei mai cunoscuți actori români de teatru și film. Deși a interpretat roluri remarcabile în piese de teatru jucate pe marile scene atât din țară cât şi din străinătate, maestrul a rămas în memoria spectatorilor mai ales prin evoluțiile pe care le-a avut în cinematografie, unde a jucat în peste 55 de producţii de lung metraj.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;