Tag Archives: greva

Conducerea CTP infirmă posibila declanşare de către şoferi a grevei de avertisment

Conducerea Companiei de Transport Public (CTP) Iaşi dezminte informaţiile apărute în ultimele zile cu privire la declanşarea în perioada 15-17 februarie 2018 a unei greve de avertisment de către şoferii angajaţi în cadrul acestei instituţii, afirmând că o eventuală mişcare de protest, pe lângă faptul că ar fi ilegală, întrucât nu au fost parcurse etapele prevăzute de lege, ar fi şi inoportună, având în vedere că actualul contract colectiv...

Protest spontan al angajaţilor din CJ Iaşi faţă de prevederile legii salarizării unitare

Angajaţii Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi au declanşat miercuri, 24 mai, un protest spontan, aceştia fiind nemulţumiţi de prevederile legii salarizării unitare, care nu prevede o grilă de salarizare pentru funcţionarii carer lucrează în administraţia publică locală. Protestul, care a avut loc în cursul dimineţii, între orele 8.00 şi 9.00, nu a afectat programul de lucru cu publicul, însă a reprezentat un semnal de alarmă tras de angajaţi faţă...

Protest al sindicaliștilor din cadrul Primăriei Municipiului Iași

Urmare a solicitărilor comune ale Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA), adresate tuturor federațiilor din administrația publică, au fost stabilite acțiuni de protest în toată țara. FNSA  propune joi, 25 mai 2017, sindicatelor afiliate federației administrației locale ieșene din cadrul Primăriei Municipiului Iași să participe la greva japoneză pe durata întregii zile. De asemenea, FNSA susține orice formă de protest a salariaților...

Angajații Primăriei se vor afla marți în grevă de avertisment

Marţi, 5 iulie, în intervalul orar 8.00 – 9.00, angajaţii Primăriei Municipiului Iași vor întrerupe activitatea cu publicul. Membrii Sindicatul Salariaţilor din Administraţia Publică Locală SINDIPRIM, afiliat la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, mai exact circa 300 angajaţi din aparatul propriu al Primăriei, Direcţiei de Asistenţă Comunitară şi Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor, vor intra într-o grevă de avertisment....

Funcționarii de la Consiliul Județean Iași au încetat activitatea

UPDATE: Aproximativ o sută de angajați ai Consiliului Județean (CJ) Iași au protestat vineri dimineață în fața instituției, fiind nemulțumiți de nivelul de salarizare aplicat funcționarilor publici de către Guvern și de recenta hotărâre prin care se intenționa majorarea de la 1 ianuarie 2016 a salariilor angajaților din administrația centrală. Protestatarii sunt nemulțumiți și de eliminarea treptelor de salarizare, care le-au fost promise de...

Prefectul Dan Cârlan, interesat de condițiile realizării parcului industrial de la FORTUS

Dan Cârlan, noul prefect al județului Iași, se va întâlni săptămâna viitoare cu administratorul special al SC FORTUS SA, Gheorghe Chișcă, pentru o analiză a situației actuale a societății, în condițiile în care în urmă cu câteva zile, mai mulți salariați ai unității au declanșat o grevă spontană, fiind nemulțumiți de întârzierea plății salariilor. De asemenea, în cadrul întrevederii programate luni, 8 septembrie, la ora 8.30, la Prefectură,...
;