Tag Archives: investitii
Amendamentele propuse de municipalitatea ieşeană la proiectul Bugetului de Stat pentru anul 2018
Primăria municipiului Iaşi a propus mai multe amendamente la proiectul Bugetului de Stat pentru anul 2018, aflat în acest moment în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Parlamentului. Potrivit primarului Mihai Chirica, lista cu amendamente a fost trimisă în cursul acestei săptămâni tuturor parlamentarilor de Iaşi, indiferent de formaţiunea lor politică, pentru a le susţine, mai întâi, în comisiile de specialitate, şi apoi la votul final. Printre...
Ambasadorul Canadei în România, în vizită la Iaşi
Primarul Mihai Chirica a primit marţi, 12 decembrie, vizita Excelenței Sale Kevin Hamilton, ambasadorul Canadei în România. La finalul întâlnirii, edilul șef al Iașului a declarat că este mulțumit de discuțiile pe care le-a avut cu Excelenţa Sa, subliniind că este încrezător în ceea ce privește viitoarele investiții canadiene în oraș, care ar putea ajuta oraşul în contextul actual. „Cred că putem întări relațiile economice. Canada este prezentă...
Se prelungește sesiunea de primire a proiectelor finanțate prin PNDR 2020 pentru procesarea și marketingul produselor agricole
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță prelungirea, până la data de 29 decembrie 2017, ora 16.00, a sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare pentru proiectele de investiții în procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole prin intermediul schemei de ajutor de stat GBER aferentă submăsurii 4.2 din cadrul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Alocarea...
Axa rutieră strategică Botoșani-Iași a primit finanțare de la Uniunea Europeană
Proiectul ”Regiunea nord – est – Axa Rutieră Strategică 2 – Botoşani- Iaşi”, depus în cadrul POR 2014 – 2020, Axa prioritară 6, Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională; Prioritatea de investiții 6.1. Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, obiectiv specific Creșterea accesibilității zonelor cu dezvoltare structurală deficitară și asigurarea...
Primarul Mihai Chirica avut o nouă întrevedere cu reprezentanții mediului de afaceri ieșean
Primarul Mihai Chirica a avut astăzi, 13 noiembrie, o nouă întrevedere cu reprezentanții mediului de afaceri ieșean, printre care și ai companiilor multinaționale prezente în municipiu. Edilul a anunțat că întâlnirea vine în completarea celor cu reprezentanții universităților, spitalelor, Camerei de Comerț și Industrie și altor domenii de activitate. „Am convocat această ședință în primul rând pentru am vrut să aflăm propunerile companiilor...
Încep lucrările de modernizare a primelor 21 de spaţii de joacă pentru copii
Primarul Mihai Chirica a verificat vineri, 10 noiembrie, în curtea interioară a Palatului Roznovanu, amenajată ca loc de expunere, echipamentele care vor fi montate în cele 93 de amplasamente incluse în programul municipal de reabilitare, modernizare și înființare de spații de joacă. Edilul-șef a dorit să verifice personal calitatea echipamentelor, înainte de a semna ordinul de începere, cu data de luni, 13 noiembrie, a lucrărilor la primele 21 spații...
Investiţii în aparatură medicală de ultimă generaţie la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Iaşi și cea a Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie “Cuza Vodă” au stabilit principalele obiective pentru modernizarea unității medicale, printre care se numără achiziționarea unui mamograf nou, având în vedere că cel vechi, produs în anul 1986, nu mai deține autorizație de funcționare din cauza uzurii fizice și morale, și cumpărarea unei stații de oxigen, în acest moment, unitatea medicală fiind...
Se prelungește sesiunea de primire a proiectelor pentru obținerea unor produse alimentare prin PNDR 2020
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță prelungirea sesiunii de primire a proiectelor de investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obținerii de produse neagricole, prin intermediul schemei GBER aferentă submăsurii 4.2 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, până la 30 noiembrie 2017, ora 16:00. Alocarea financiară, disponibilă în sesiunea din acest an, pentru schema GBER aferentă...
Primăria a definitivat lista manifestărilor programate la Iaşi în cadrul Programului “Centenar”
Într-o conferinţă de presă care a avut loc vineri, 27 octombrie, la Palatul Roznovanu, primarul Mihai Chirica a prezentat lista cu acţiunile care urmează să se desfăşoare în perioada următoare la Iaşi în cadrul Programului “Centenar”, prilejuit de aniversarea unui secol de când Iaşiul a fost capitală de război şi de sărbătorirea a o sută de ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Programul, care include peste 30...
Plăţi record de peste 7,8 milioane de euro efectuate de OJFIR Iaşi în anul 2017
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a efectuat, în anul financiar 2017, plăți în valoare totală de 1,73 miliarde de euro către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice locale – fiind înregistrat cel mai ridicat nivel al plăților efectuate într-un an prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Potrivit unui comunicat al AFIR, din totalul plăților efectuate, 1,56 miliarde de euro reprezintă...


