Tag Archives: campanie

Iașul, și în acest an pe harta campaniei TrafficSnake Game

Peste 13.000 de elevi s-au înscris pentru a lua parte la ”OSCAR, ȘARPELE HOINAR”, versiunea campaniei TrafficSnake Game (TSG) în România. Inițiativa a fot creată pentru a încuraja elevii, părinții și cadrele didactice să adopte mersul pe jos, cu bicicleta sau cu mijloacele de transport în comun, atunci când se deplasează la școală. Campania este organizată în paralel, în 20 de țări europene iar România ocupând primul loc după doi ani de desfășurare,...

Organizația Salvați Copiii Iași aniversează 25 de ani de activitate prin campania “Zâmbet în Dar”

Cu ocazia aniversării a 25 de ani de activitate, Organizația Salvați Copiii Iași desfășoară în perioada 17 septembrie – 10 noiembrie campania “Zâmbet în Dar”, care include un număr de 25 de evenimente inedite, organizate alături de partenerii de suflet ai organizației, evenimente ce se vor încheia în data de 10 noiembrie cu o gală extraordinară, găzduită la Grand Hotel Traian. Salvați Copiii Iași a fost înființată în anul 1991 și activează...

Amplasamentul Spitalului Regional de Urgențe agită spriritele în rândul politicienilor ieșeni

Președintele PSD Iași, primarul Mihai Chirica, îi acuză pe o parte dintre parlamentarii liberali care critică modul în care s-a ajuns la nominalizarea noului amplasament pe care urmează să fie construit Spitalul Regional de Urgențe că se află în necunoștință de cauză și că încearcă să speculeze electoral un subiect de foarte mare importantă pentru comunitatea locală. Mihai Chirica răspunde, astfel, afirmațiilor făcute de deputatul Anton Doboș,...

Campanie privind regenerarea Planetei, ințiată de Veolia Energie și Inspectoratul Școlar Județean Iași

Veolia Energie Iași derulează în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean campania ”RECO Planeta: împreună Regenerăm Planeta – și eu pot face ECOnomii de resurse”, acțiune ce se adresează unui număr de 2.000 de elevi ai ciclurilor primare și gimnaziale din mai multe instituții de învățământ din Iași. Acțiunea ”Zilele eficienței energetice”, derulată de Grupul Veolia, are loc în cadrul ”Săptămânii Europene a Energiei Durabile”...

Activitate de conștientizare a elevilor în lupta împotriva corupției

Direcția Generală Anticorupție (D.G.A) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Colegiul Național “Garabet Ibrăileanu” din Iași, o activitate informativ-educativă cu tema “Tinerii împotriva corupției”, susținută de comisarii șefi de poliție Candice Petcu și Vasile Ungureanu, din cadrul D.G.A. – Secția Județeană Iași. Evenimentul a marcat cei 11 ani de activitate în lupta împotriva...

Proiectul AVAI Car a câştigat Marele Premiu la cel mai mare salon de invenții din Europa de Sud-Est

Veşti bune pentru proiectul AVAI Car, mașina scaunelor cu rotile! În perioada 20-21 mai, inginerii AVAI Car au participat la cel mai mare salon de invenții din Europa de Sud-Est, Euroinvent 2016, care a avut loc în Iași. La expoziție au fost prezentate peste 500 de invenții și cercetări din 42 de țări, dar evaluatorii au considerat că AVAI Car este ideea demnă de Marele Premiu al competiţiei. ”Ne bucurăm pentru că am obţinut acest important premiu....

Îndrăznește să fii eroul lui Alex, tânărul care de un deceniu se află în scaun cu rotile

Echipa AVAI, care acum cinci săptămâni a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru construcția unei mașini speciale, a luat decizia să extindă campania, întrucât donațiile acoperă doar 20% din suma necesară. După cum au precizat membrii echipei, prelungirea va cauza anumite incomodități în procesul de construcție, însă aceștia sunt deciși să extindă campania, pentru a îndeplini visul lui Alex. Reamintim că Alexandr Gomaniuc are 28 de...

Campanie de prevenire a traficului de persoane în scopul exploatării sexuale, derulată în școlile și liceele ieșene

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, cu sprijinul ”Cat Music”, lansează Campania naţională de prevenire a traficului de persoane ”Nu ignora fata…invizibilă! Povestea ei poate deveni şi povestea ta!”. Campania se va derula la nivel naţional în perioada aprilie-iunie 2016 şi va viza prevenirea traficului de persoane în scopul exploatării sexuale. Cântăreaţa de muzică pop Brigitta Gheorghe (BRIGHI) va fi promotoarea campaniei,...

Campanie de prevenire a consumului de alcool în rândul adolescenților, lansată de UNICEF

UNICEF, în parteneriat cu Ministerul Sănătății (MS), Ministerul Tineretului și Sportului (MTS), Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) au lansat campania de prevenire a comportamentelor la risc, intitulată ”Chiar și o dată e prea mult”. Campania are rolul de a atrage atenția adolescenților asupra unor consecințe imediate ale consumului de alcool, chiar și ocazional, aceasta fiind necesară, în opinia...

Campanie de strângere de fonduri pentru organizarea Festivalului ”Prichindeii veseli”

Liceul Tehnologic Special “Vasile Pavelcu” din Iaşi, în parteneriat cu Asociația Națională a Profesorilor pentru Elevi cu deficiențe de auz ”Virgil Florea”, declanșează campania de strângere de fonduri ”DIFERIȚI DAR ÎMPREUNĂ”. Profesorii și elevii Liceului Tehnologic Special ”Vasile Pavelcu” Iași organizează încă din anul 2009 această campanie, în vederea strângerii de fonduri pentru a susține Festivalul Național de teatru...
;