Tag Archives: licitatie
Peste 91.000 de elevi şi preşcolari din judeţul Iaşi vor primi mere la şcoală
Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a lansat procedura de licitaţie pentru achiziţia de fructe proaspete (mere) în şcoli. Conform modificarilor legislative din cadrul OUG 24/2010 şi publicate în Monitorul Oficial în data de 12 octombrie, începând cu anul şcolar 2016-2017 vor beneficia de prevederile ordonanţei şi preşcolarii din grădiniţele de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate cu program normal de patru ore. “Licitaţia va fi derulată...
Licitaţie privind închirierea spaţiilor de depozitare din cadrul parcului agroindustrial TransAgropolis
Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi va organiza în data de 10 noiembrie o licitaţie cu strigare pentru închirierea unor celule de depozitare, a unor spaţii comerciale şi birouri, precum şi a showroom-ului amenajat în cadrul parcului agroindustrial TransAgropolis de la Leţcani. Cu acest prilej vor fi scoase la licitaţie zece celule de depozitare cu suprafeţe cuprinse între 65,75 şi 92,2 mp, la un tarif de pornire de 5 euro/mp/lună, 27 de spaţii de închiriat...
Noi licitaţii pentru închirierea locurilor de parcare din cartiere
În perioada următoare, Primăria va organiza mai multe licitaţii pentru închirierea de locuri de parcare în cartiere. Prima dintre acestea este programată luni, 31 octombrie, de la ora 14.00, şi va viza închirierea a trei locuri de parcare, cu nr. 2, 9 şi 11, situate în strada Bucium, nr. 19. Imobilele cu drept de participare la licitaţie sunt blocurile B1, B22 şi B23, iar data limită de depunere a dosarelor este 28 octombrie, ora 13.00. Pe 1 noiembrie,...
O nouă ofertă pentru distribuția produselor în cadrul programului ”Laptele și cornul”, destinat elevilor din județul Iași
Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a organizat o licitaţie privind achiziţia directă pentru furnizare şi distribuţie de produse lactate în cadrul programului guvernamental ”Laptele și cornul”, destinat elevilor şi preşcolarilor din judeţul Iaşi, în anul şcolar 2016 -2017. Astfel, pentru lotul 3 a fost depusă o singură ofertă, respectiv cea a SC Agropan Impex SRL Iași. Valoarea estimată a contractului este de 1.974.024, 36 lei (fără TVA). Potrivit...
Au fost desemnate firmele care vor întocmi documentațiile tehnico-economice în vederea reabilitării muzeelor din Iași
În urma licitaţiei organizate de către Consiliul Judetean (CJ) Iaşi privind elaborarea documentaţiilor tehnico-economice în vederea accesării finanţării nerambursabile pentru obiectivele: Muzeul “Vasile Pogor”, Muzeul ”Nicolae Gane”, Muzeul “Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul” și Muzeul ”Ion Creangă“ au fost stabiliţi câştigătorii. Astfel, pentru primele trei obiective, contractele au fost încheiate cu SC Elma Stil SRL Iaşi, având...
Primăria continuă lucrările de reabilitare a trotuarelor din municipiu
Primăria continuă lucrările de reabilitare a trotuarelor din municipiu, în această săptămână, echipele de la SC Citadin SA reușind să finalizeze 30.000 din totalul celor 50.000 de metri pătrați prevăzuți în planul pentru acest an. ”Vom demara o procedură de achiziție pentru anul 2017 și anul 2018, pentru finalizarea celor aproximativ 100.000 de metri pătrați de trotuare din municipiu. În acest moment se mai lucrează pe str. Cucu și Stihii,...
Invazie de oferte pentru modernizarea drumurilor din județul Iași
Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a organizat o licitaţie pentru modernizarea a încă două tronsoane de drum judeţean. Pentru primul tronson de drum județean, DJ 248B Budeşti-Hadâmbu, în lungime de doi kilometri, au fost depuse zece oferte, după cum urmează: asocierea dintre SC Conest SA şi SC Simpa Consult SRL, asocierea dintre SC Eky Sam SRL şi SC Geo Myke SRL, asocierea dintre SC Transmir SRL şi SC Drum Construct SRL, asocierea dintre SC Dimar SRL şi SC...
Încep lucrările de reabilitare și consolidare a Muzeului de Istorie Naturală din Iași
Lucrările de proiectare privind consolidarea Corpului A al Muzeului de Istorie Naturală, situat pe Bulevardul Independenței nr. 16 din municipiul Iași, vor fi executate de SC Mihul SRL, care a câștigat licitația organizată în această săptămână de Primărie. După cum a anunțat primarul Mihai Chirica, joi, într-o conferință de presă, la licitație s-au înscris trei firme, respectiv SC Mihul SRL, SC Elma Stil SRL şi SC Impex Romcatel Cercetare-Proiectare...
O nouă licitație pentru modernizarea drumurilor, organizată de CJ Iași
Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a organizat în această săptămână o nouă licitaţie pentru modernizarea a două tronsoane de drum judeţean, este vorba despre DJ 207A, limită judeţul Neamţ – Storneşti – intersecţie cu DJ 282E, având o lungime de patru kilometri și respectiv DJ 248B, Păun – Tomeşti – DN 28, având o lungime de doi kilometri. Pentru primul tronson au fost depuse nouă oferte, din partea următoarelor firme: Asocierea Citadin 98...
Continuă licitațiile pentru reabilitarea tronsoanelor de drumuri în județul Iași
Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a organizat pe data de 31 august o licitaţie pentru reabilitarea a trei tronsoane de drum judeţean cu îmbrăcăminţi bituminoase uşoare (IBU). Potrivit reprezentanților CJ Iași, pentru primul tronson DJ 280E Iaşi – Rediu, în lungime de 0,33 km, au fost depuse cinci oferte, respectiv SC Vam Sofi Trans SRL, SC Enviro Construct SRL, SC Danlin XXL SRL, SC Con Ted Company SRL şi SC Eky Sam SRL, valoarea estimată a contractului...


