Tag Archives: medicamente
Antibiotice SA – 63 de ani de continuitate și performanță românească
La doar câteva zile de la aniversarea Centenarului românesc, compania Antibiotice a marcat aniversarea a 63 de ani de activitate, sub mesajul “Continuitate și performanță românească”. La festivitatea organizată marți, 11 decembrie, la sediul companiei, au participat Sorina Pintea, Ministrul Sănătății, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, personalități din domeniul medical și academic, reprezentanți la vârf ai autorităților publice...
Antibioticele Mileniului III – dezbatere cu participare internațională
Vineri, 9 noiembrie, Antibiotice SA a lansat programul de responsabilitate socială Antibioticele Mileniului III, prin reunirea la Muzeul Național Cotroceni a unor experți internaționali și locali, precum și profesioniști care susțin constant utilizarea judicioasă a antibioticelor în medicina umană și veterinară. Evenimentul a avut loc premergător săptămânii declarată de Organizația Mondială a Sănătății ca Săptămâna Mondială de Informare privind...
“Legea farmaciei”, iniţiată de deputatul Petru Movilă, a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor
Camera Deputaţilor a aprobat, cu majoritate de voturi, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.266/2008 privind modul în care funcţionează farmaciile şi cum se vând medicamentele. Astfel, conform proiectului depus de către deputatul PMP Petru Movilă încă din anul 2015, de la data publicării acestuia în Monitorul Oficial, vânzarea de medicamente în mediul online va fi permisă doar de către farmaciile care funcţionează legal....
Profitul net al ANTIBIOTICE SA s-a majorat cu 10%
În cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor desfășurată joi, 26 aprilie 2018, au fost aprobate situațiile financiare auditate ale anului financiar 2017.
În acelaşi context, s-a fixat dividendul brut pe acțiune aferent anului 2017 și s-a aprobat contractarea unei facilități de credit de investiții pe termen lung (10 ani) în sumă de 15,4 mil. euro de la UniCredit Bank .
1.Rezultate economico-financiare auditate ale anului 2017
Majorare cu 10%...
Compania Antibiotice premiată la Gala ANEIR pentru calitatea produsului Nistatină – standard de referință la nivel mondial
Marți, 12 decembrie 2017, compania farmaceutică Antibiotice a primit Trofeul ANEIR de excelență pentru produsul Nistatină, care în acest an a devenit standard de referință la nivel mondial, statut oferit de farmacopeea S.U.A.
Premiul evidențiază și alte două mari realizări ale companiei, precum creșterea exportului de Nistatină pe continentul american cu 50% în 2017, dar și investiția demarată într-o nouă facilitate de producție pentru unguente...
Ziua Europeană a Informării despre Antibiotice (ZEIA)
Ziua Europeană a Informării despre Antibiotice (ZEIA) are drept scop sporirea prudenţei în utilizarea antibioticelor, pentru a combate rezistența acestora la antimicrobiene (RAM) – un proces natural cauzat de folosirea lor excesivă. RAM a devenit un inamic major al sănătăţii publice mondiale. ZEIA 2017 relansează pledoaria în favoarea utilizării prudente a antibioticelor pentru a împiedica infecțiile comune și leziunile minore să ucidă iarăși în...
Profitul Antibiotice și veniturile din vânzări au depășit țintele propuse prin Bugetul de Venituri și Cheltuieli
Obiectivele companiei Antibiotice SA Iași au fost îndreptate spre realizarea indicatorilor aprobați din Bugetul de Venituri și Cheltuieli. Astfel, conform rezultatelor financiare comunicate Bursei de Valori București, profitul net înregistrat de Antibiotice Iași în primul semestru 2017 a fost de 19,2 milioane lei, valoare superioară cu 21% comparativ cu BVC și cu 17% față de perioada similară a anului 2016 (16,44 mil. lei).
Din venitul realizat în primul...
Practica împletită cu teoria, cunoaștere și oameni bine pregătiți “Școala de vară a+”, ediția a VIII-a
Program de tradiție al companiei Antibiotice, „Şcoala de vară a+” editia a VIII-a s-a desfășurat în perioada 13 iulie – 03 august 2017. Timp de trei săptămâni, specialiști din cadrul companiei cu o vastă experiență în domenii specifice, au susţinut cursuri gratuite pentru studenţi din ultimul an, masteranzi şi absolvenți ai facultăţilor de Farmacie, Chimie, Biologie şi Inginerie Chimică.
Nevoia de personal specializat în domenii...
Ziua Mondială a Mediului la “Antibiotice” SA
Luni, 28 mai 2017, 60 de elevi de la Școala Gimnazială Valea Lupului, au fost invitați la compania Antibiotice pentru a marca Ziua Mondială a Mediului.
Evenimentul a avut ca scop transmiterea responsabilității față de mediu tinerei generații, insuflând elevilor grija asupra protejării și conservării mediului înconjurător pentru o dezvoltare durabilă.
În cadrul acțiunii, copiilor li s-a prezentat de către specialiștii companiei, modul în care Antibiotice...
De Paşte, farmacia DONA din cartierul Tătăraşi va avea program non-stop
Pe durata Sărbătorilor de Paşte, rețeaua DONA menține programul de funcționare non-stop pentru farmacia din str. Vasile Lupu nr. 82 A. “Din experiența noastră din anii trecuți, afecțiunile biliare și digestive precum enterocolitele, toxiinfecțiile alimentare sau indigestiile se manifestă cu o frecvență mai mare în rândul pacienților, în preajma Sărbătorilor de Paște. Mai mult, ne aflăm într-un sezon de tranziție din punct de vedere meteorologic,...


