Tag Archives: cetatean de onoare

Iașul are cinci noi cetățeni de onoare

Întrunit în ședință ordinară, Consiliul Local Iași a aprobat miercuri, 26 noiembrie 2025, acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași domnilor Mihai – Alexandru Ghyka, Thierry de Briey, Florin Cîntic, Igor Șarov și Paul Costaș. Mihai – Alexandru Ghyka este stră-strănepotul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore – Alexandru Ghyka, iubitor de patrimoniu, contributor la numeroase restaurări de monumente, restituiri de documente...

Prof. Sylvain Routier, Doctor Honoris Causa au UMF Iași

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a acordat luni, 13 octombrie, titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Sylvain Routier, reputat cercetător în domeniul chimiei organice și farmaceutice și director al Institutului de Chimie Organică și Analitică (ICOA) din cadrul Universității din Orléans, Franța. Laudatio a fost susținut de prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași, care a evidențiat cariera excepțională...

Profesorul Ionel Miron, „Cousteau al României”, a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași

Primarul Mihai Chirica a participat miercuri, 16 iulie 2025, la un eveniment aniversar dedicat profesorului universitar emerit Ionel Miron, organizat în Sala Senatului a Universității „Alexandru Ioan Cuza” cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani. Cu acest prilej, profesorului Ionel Miron i-a fost conferit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul științei și educației universitare din România. Evenimentul...

Părintele Necula a primit titlul de Cetățean de Onoare al Iașului

Primarul Mihai Chirica a participat miercuri, 9 iulie 2025, la Palatul Culturii, la conferința „Imagine și Simbol în Cultura Cucuteni. O privire dinspre Estetică asupra Arheologiei”, susținută de Pr. Prof. univ. dr. Constantin Necula, în cadrul seriei de evenimente intitulată „Conferință la Palat” și organizată de Complexul Muzeal Național „Moldova”. În acest cadru, primarul i-a înmânat părintelui Constantin Necula titlul de Cetățean de...

Canotoarea Patricia Cireș a devenit Cetățean de Onoare al Municipiului Iași

Patricia Cireș, multipla campioană europeană și mondială la canotaj, a devenit Cetățean de Onoare al Municipiului Iași în urma votului exprimat în ședința de Consiliu Local de luni, 30 septembrie 2024. Patricia Cireș este singura ieșeancă prezentă la Jocurile Olimpice de la Paris, având un palmares impresionant: Campioană mondială de canotaj în anul 2024 cu echipajul de 4 vâsle, multiplă Campioană Europeană de Tineret și Juniori, multiplă Campioană...

Județul Iași are trei noi cetățeni de onoare

Întrunit în ședință ordinară, plenul Consiliului Județean (CJ) a aprobat miercuri, în unanimitate de voturi, acordarea Titlului de cetățean de onoare al județului Iași Amaliei Bereș, canotoare medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Paris, Mădălinei Bereș (foto), canotoare multiplu medaliată la campionate europene, mondiale și la Jocurile Olimpice din 2016, și Patriciei-Andreea Cireș, care a reprezentat Iașul la Jocurile Olimpice de la Paris...

Bugetul general al Iașului, rectificat cu suma de 50,7 milioane de lei

Întruniți în ședință ordinară, consilierii locali au aprobat miercuri rectificarea bugetului general al Municipiului Iași pe anul 2024 cu suma de 50,7 milioane de lei din fondurile provenite din impozitul pe clădiri și teren încasat de la persoanele fizice și juridice și impozitul pe mijloacele de transport deținute de persoanele fizice și juridice  persoanele juridice. Tot în cadrul ședinței de miercuri, aleșii locali au aprobat trecerea unor suprafețe...

Anamaria Marinca va deveni Cetățean de onoare al municipiului Iași

Actrița Anamaria Marinca, cunoscută publicului românesc din „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” , în regia lui Cristian Mungiu, lungmetraj distins cu premiul „Palme d’Or” la Festivalul de la Cannes (2007) și câștigătoare a premiului BAFTA (2004) la categoria „Cea mai bună actriță”, pentru rolul din „sex Traffic” al regizorului britanic David Yates, va deveni Cetățean de onoare al Municipiului Iași, un proiect de hotărâre în acest sens...

Iluminatul public din municipiu va fi concesionat

În cadrul ședinței de vineri, 28 iunie, consilierii locali urmează să aprobe documentația pentru delegarea prin concesiune a serviciului de utilitate publică – iluminat public din municipiu, reorganizarea Direcției Locale de Evidență a Persoanelor (DLEP) și aprobarea organigramei, statului de funcții și a regulamentului de organizare și funcționare a instituției, modificarea regulamentului de organizare și funcționare a Casei de Cultură „Mihai...

Prof. univ. dr. Adrian Covic va deveni Cetățean de onoare al municipiului Iași

Printre proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședintei ordinare de vineri, 28 iunie, a Consiliului Local se află și cel privind acordarea titlului de Cetățean de onoare al municipiului Iași prof. univ. dr. Adrian Covic, prorector al Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa”, șeful Compartimentului de Transplant Renal al Spitalului „Dr. C. I .Parhon”. Medic primar de medicină internă și nefrologie și doctor în...
;