Tag Archives: chirurgie

Iaşul găzduieşte în perioada 4-7 octombrie Conferinţa Naţională de Chirurgie

Societatea Română de Chirurgie, în parteneriat cu Academia de Științe Medicale, Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București, Societatea de Medici și Naturaliști Iași, Asociația Română de Chirurgie Hepatobiliopancreatică și Transplant Hepatic, Asociația Română de Chirurgie Endoscopică și alte Tehnici Intervenționale, Societatea Română de...

Premieră medicală regională la Spitalul Arcadia: 6 tipuri intervenții de chirurgie a obezității, realizate prin tehnica SILS

Rețeaua medicală Arcadia relansează activitatea de Chirurgie bariatrică și metabolică prin extinderea portofoliului medical cu 6 tipuri de intervenții diferite, destinate tratamentului obezității morbide. Astfel, pacienților li se poate recomanda în funcție de profilul individual soluția chirurgicală optimă, cu maximum de beneficii și minimum de riscuri asociate. De asemenea, Spitalul Multidisciplinar Arcadia devine singurul centru medical din regiunea...

”Zilele UMF Iași” – ediția 2014

Cu ocazia aniversării a 135 de ani de învățământ medical la Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași organizează în perioada 3 – 6 decembrie ”Zilele UMF” 2014, eveniment care cuprinde o gamă vastă de manifestări științifice, simpozioane și workshpuri. Deschiderea oficială a manifestărilor incluse în cadrul ediție din acest an a ”Zilelor UMF” Iași va avea loc miercuri, 3 decembrie, la ora 10.00, în...
;