Tag Archives: Cupa Romaniei

Politehnica Iaşi s-a calificat, în premieră, în semifinalele Cupei României

Politehnica Iaşi s-a calificat, în premieră, în semifinalele Cupei României, după ce a învins, miercuri seara, în Copou, pe Universitatea Craiova cu scorul de 3-2 (2-0). Fără victorie într-un meci oficial din 31 octombrie 2019, când învingeau în deplasare, cu scorul de 3-0, pe Metalul Buzău, în “16”-zecimile aceleiaşi competiţii, ieşenii au făcut cel mai bun joc de când Mircea Rednic a fost instalat în funcţia de antrenor principal al echipei....

Mircea Rednic: Ar fi o performanţă mare pentru noi toţi să ne calificăm în semifinalele Cupei

„Ar fi o performanță mare pentru Politehnica Iaşi, pentru suporteri, dar și pentru mine, să ne calificăm în semifinalele Cupei României”, a declarat antrenorul Mircea Rednic, marţi, în cadrul conferinţei de presă premergătoare meciului de miercuri, din Copou, împotriva Universităţii Craiova, din sferturile de finală ale celei de-a doua competiţii de fotbal, ca importanţă, din România. Tehnicianul Iaşului speră ca elevii săi să reediteze...

“Poli” Iaşi – Universitatea Craiova, în “sferturile” Cupei României

La sediul Federației Române de Fotbal (FRF) a avut loc luni, la prânz, tragerea la sorți a sferturilor de finală ale Cupei României (ediția 2019-2020). CSM Politehnica Iaşi va întâlni în această fază a competiţiei pe Universitatea Craiova. Celelalte meciuri din sferturi  sunt: Academica Clinceni – Dinamo, Hermannstadt – FCSB şi Petrolul Ploiești – Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Meciurile vor avea loc într-o singură manșă, în perioada 3-5 martie,...

Poli Iaşi s-a calificat în sferturile Cupei României

Politehnica Iaşi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a învins, joi după amiază, la Buzău, formaţia locală Metalul, din liga a treia, cu scorul de 3-0 (1-0). Golurile formaţiei lui Mihai Teja au fost înscrise de Doru Popadiuc (min. 20), Ovidiu Horşia (min. 49) şi Iuliu Haţieganu (min. 81). Până acum, s-au mai calificat în sferturile competiţiei AFC Hermannstadt, FCSB, Academica Clinceni, FC Petrolul şi Dinamo Bucureşti.

Metalul Buzău – Politehnica Iaşi, în optimile Cupei României

La Casa Fotbalului din Capitală a avut loc luni tragerea la sorți a optimilor de finală ale Cupei României ediția 2019/2020. CSM Politehnica Iaşi va întâlni în această etapă a competiţiei pe Metalul Buzău, din liga a III-a. Conform regulamentului FRF, meciul se va desfăşura într-o singură manşă, pe terenul echipei care activează în eşalonul inferior. Dacă după cele 90 de minute regulamentare de joc scorul este egal se vor disputa două reprize...

Poli Iaşi s-a calificat în optimile Cupei României

Politehnica Iaşi a învins joi, la Buzău, pe Rapid Bucureşti cu scorul de 1-0 (0-0) şi s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României (ediţia 2019/2020). Unicul gol al partidei a fost înscris de Andrei Cristzea (min. 66), din penalty. Elevii lui Mihai Teja au prestat, din nou, un joc modest în faţa unei echipe nou promovate, în această vară, în liga a doua. Tragerea la sorţi a meciurilor din optimile Cupei României va avea loc luni, 30 septembrie,...

Rapid – Poli Iaşi, în “16-zecimile” Cupei României

Joi, 12 septembrie, la Casa Fotbalului din Capitală a avut loc tragerea la sorți a șaisprezecimilor de finală ale Cupei României ediția 2019/2020. CSM Politehnica Iaşi va întâlni în această etapă a competiţiei pe divizionara secundă Rapid Bucureşti. Conform regulamentului FRF, meciul se va desfăşura într-o singură manşă, pe terenul echipei care activează în eşalonul inferior. Dacă după cele 90 de minute regulamentare de joc scorul este egal...

Politehnica Iaşi, eliminată din Cupa României

Politehnica Iaşi a ratat calificarea în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a fost învinsă, marţi seara, în Copou, cu 5-7, după executarea loviturilor de departajare, de Viitorul Constanţa. Oaspeţii au condus cu 2-0 la pauză, după reuşitele lui Ianis Hagi (din penalty) şi Măţan, gazdele egalând în repriza secundă prin Sanoh şi Frăsinescu. În minutul 75, Andrei Cristea a fost eliminat de pe teren, după ce arbitrul Marcel Bârsan...

Meciul din Cupă dintre Politehnica Iaşi şi Viitorul Constanţa se va disputa în nocturnă, pe 30 octombrie

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat miercuri programul şi televizările meciurilor din cadrul optimilor de finală ale Cupei României (ediţia 2018 – 2019), care se vor desfăşura în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie. Conform programării, Politehnica Iaşi va evolua marţi, 30 octombrie, de la ora 21.45, în Copou, în compania formaţiei Viitorul Constanţa. Celelalte meciuri vor avea loc după următorul program: marţi, 30 octombrie, de la ora...

Politehnica Iaşi – Viitorul Constanţa, în optimile Cupei României

La sediul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a avut loc astăzi tragerea la sorți a optimilor Cupei României. FC Politehnica Iaşi va întâlni în această fază a competiţiei pe fosta campioană a ţării, formaţia FC Viitorul Constanţa, meciul urmând să se dispute pe stadionul din Copou. În celelalte partide din optimi se vor întâlni: Csikszereda Miercurea Ciuc cu Dinamo, Dunărea Călărași cu FCSB, CS Mioveni cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Turris Turnu...
;