Tag Archives: ISJ Iasi

Iașul, gazda celei de-a X-a ediții a Concursului Național Transcurricular de Lectură și Interpretare ”Ionel Teodoreanu”

În perioada 21-24 mai, la Iași se desfăşoară cea de-a X-a ediție a Concursului Național  Transcurricular de Lectură și Interpretare ”Ionel Teodoreanu”, manifestare la care și-au anunțat participarea peste 250 de elevi de gimnaziu din toate judeţele ţării, precum și din Republica Moldova și Ucraina. Aceștia vor susţine două probe, scrisă și orală, menite să valorifice originalitatea şi creativitatea în receptarea şi în producerea de mesaje...

Școala ieșeană, celebrată în cadrul FIE

Ca și la precedentele ediții ale Festivalului Internațional al Educației, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Iași propune o suită de activități inițiate și planificate de reprezentanții instituției, alături de cei ai unităților din rețeaua de învățământ preuniversitar și ai altor parteneri educaționali, în contextul parteneriatului instituțional încheiat încă de la prima ediție a manifestării, cu scopul de a susține și promova în...

Concursuri pentru ocuparea funcțiilor de conducere în învățământul preuniversitar ieșean

În cursul acestei săptămâni, la sediul Ministerului Educației și Cercetării Științifice (MECS) s-a desfășurat concursul pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Iași și de director al Casei Corpului Didactic (CCD) Iași. Pentru postul de inspector școlar general adjunct al IȘJ Iași s-au prezentat doi concurenți, prof. Bogdan Bârzoi, de la Colegiul Național ”Garabet Ibrăileanu”...

ISJ Iași scoate la concurs peste 1.200 de posturi vacante în învăţământ

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Iaşi a publicat lista posturilor și a catedrelor vacante sau rezervate pentru Concursul Naţional de Titularizare, care se va desfăşura pe 15 iulie 2015. După cum au declarat reprezentanții inspectoratului, pentru acest an sunt 1.271 de posturi vacante, din care 487 în mediul urban şi 784 în mediul rural. Dintre acestea, 154 de posturi au statut de angajare pe perioadă nedeterminată (78 în mediul urban şi 76 în mediul...

O nouă ediție a ”Salonului Ofertelor Educaționale” la Iași

La Sala Pașilor Pierduți a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași are loc vineri, 8 mai, ”Salonul ofertelor educaţionale”, eveniment adresat absolvenţilor claselor a VIII-a din colegii, licee teoretice, vocaţionale şi tehnologice. Manifestarea, care are ca scop identificarea oportunităților de urmare a unei cariere școlare după terminarea gimnaziului, se desfășoară între orele 10.00 – 17.00, la deschiderea oficială urmând să fie prezenți...

Concurs de teatru şcolar în limba engleză, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi

Sâmbătă, 9 mai 2015, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi va organiza Concursul judeţean de teatru şcolar în limba engleză History Enacted – British & American Culture and Civilization Contest”. Aflat la prima ediţie, evenimentul va avea loc la Colegiul ”Costache Negruzzi”, reunind peste o sută de elevi şi profesori din şcolile ieşene. Tema acestui an, ”Epoca victoriană – opere literare, evenimente istorice, personalități”, a constituit...

Săptămâna Altfel – un spațiul al dialogului între școală și lume

Săptămâna 6-10 aprilie 2015 a fost dedicată activităților educative extracurriculare și extrașcolare în cadrul programului național “Să știi mai multe, să fii mai bun!”, organizat de Ministerul Educației Naționale. În această săptămână cursurile nu s-au derulează conform orarului obișnuit al unității de învățământ, ci după un orar special al activităților interactive derulate de cadrele didactice cu elevii lor, oferindu-le...

Elevii de nota zece din județul Iași, premiați de E.ON România

Luni, 6 aprilie, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Iași a avut loc festivitatea de premiere a elevilor de elită din clasa a VIII-a, care au fost selectaţi pentru a intra în competiţia ”Zece elevi de nota zece”, organizată de E.ON România. “Ştim că viitorul nostru depinde de educaţia tinerei generaţii, iar aceşti copii excepţionali reprezintă modele într-o lume care suferă deseori de lipsa acestora. Performanţa la învăţătură trebuie...

Iașul, gazda fazei județene a Concursului național de dans modern și tradițional

În organizarea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IȘJ) Iaşi, sâmbătă, 28 martie, la Iași se va desfășura faza judeţeană a Concursului naţional de dans modern şi tradiţional ”Împreună pentru viitor”. Acţiunea face parte din Strategia Naţională de Acţiune Comunitară (SNAC) şi va avea loc la Colegiul Naţional de Artă ”Octav Băncilă”, începand cu ora 10.00. Concursul este iniţiat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice...

Peste 4.200 de copii au fost înscriși, până acum, în județul Iași, în clasa pregătitoare

Până pe data de 2 martie, la prânz, în județul Iași erau înscriși 4.220 de copii în clasa pregătitoare, acțiunea urmând să fie finalizată până pe 6 martie. Potrivit planului de învățământ, elaborat de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ), în anul școlar 2015-2016, în județul Iași au fost propuse 392 de clase pregătitoare, dintre care 124 în mediul urban (3.651 locuri) și 268 în mediul rural (4.947 locuri). Potrivit unui Ordin al ministrului...
;