Tag Archives: laborator de informatica

63 de unităţi de învăţământ preuniversitar din municipiu vor fi dotate cu echipamente IT ultramoderne

Primarul Mihai Chirica şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca, au semnat miercuri, 26 iulie, la sediul Guvernului, contractul privind dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Iaşi, investiţie în valoare totală de 88.794.414,65 de lei (circa 18 milioane de euro) finanţată prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În urma semnării acestui contract,...

Asociația Zi de Bine Moldova a finalizat proiectul Generații la calculator – amenajarea și dotarea unui laborator de informatică pentru Școala gimnazială din Șcheia

Proiectul lunii decembrie al Asociației Zi de Bine a facilitat dotarea Școlii gimnaziale din Șcheia cu un laborator de informatică, astfel încât oameni mici și oameni mari să învețe, la timpul lor, competențele necesare, pentru a nu rămâne în urmă cu vremurile și oportunitățile. ”Am aflat despre programul „A doua șansă” – un fel în care școala deservește comunitatea și după terminarea celor 8 clase. Pentru mulți tineri din Șcheia...

Asociația Zi de Bine Moldova inițiază proiectul Generații la calculator – amenajarea și dotarea unui laborator de informatică pentru Școala gimnazială din Șcheia

Proiectul Generații la calculator face parte din seria de proiecte desfășurate de asociația Zi de Bine în zona Moldovei. În luna noiembrie, Asociația Zi de Bine a facilitat menținerea stării de bine a elevilor și a profesorilor din comuna Șcheia, prin renovarea celor 2 săli de sport ale școlilor din localitate. Iași, 5 decembrie 2022: Proiectul lunii decembrie al Asociației Zi de Bine facilitează dotarea Școlii gimnaziale din Șcheia cu un laborator...

Concurs inedit online organizat de Școala Gimnazială “George Coșbuc”

Sâmbătă, 10 noiembrie 2018, s-a desfăşurat concursul online de cultură generală TIC SMART, de tip grilă, organizat de Şcoala Gimnazială “George Coşbuc” Iaşi în cadrul proiectului judeţean Utilizând TIC, devenim mai buni, proiect aprobat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi în Calendarul Activităţilor Educaţive Judeţene. Proiectul are ca scop promovarea metodelor și strategiilor de utilizare a noilor tehnologii informaţionale...

Proiect privind prevenirea abandonului şcolar, implementat de ADI EURONEST

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) EURONEST anunţă lansarea proiectului „O șansă egală pentru toți. Educație inclusivă în unitățile școlare”. Proiectul va fi implementat pe o perioadă de 36 de luni, în perioada 7 mai 2018-7 mai 2021, de către A.D.I. EURONEST, în parteneriat cu Primăria comunei Lipova (județul Bacău), Primăria comunei Bălteni (județul Vaslui), Școala Gimnazială Șipote (județul Iași), Asociația Centrul de Resurse...
;