12:20 am - Sunday April 18, 2021

Tag Archives: luare de mita

Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, acuzat de procurorii DNA de luare de mită

Fostul ministru al Mediului, Pădurilor şi Apelor, Costel Alexe, în prezent preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi şi preşedinte al PNL Iaşi, este acuzat de luare de mită şi instigare la delapidare într-un dosar instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Potrivit unui comunicat emis de DNA, acesta i-ar fi cerut managerului unui combinat siderurgic produse din tablă în schimbul alocării către respectivul operator economic a...

Carmen Dorobăţ renunţă la funcţia de manager al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva” din Iaşi, dr. Carmen Dorobăţ, a anunţat astăzi că renunţă la funcţia de director al acestei unităţi, în urma deciziei anunţate în urmă cu două săptămâni de Curtea de Apel Iaşi, prin care aceasta fusese condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare într-un dosar în care era acuzată de luare de mită. ”Iniţial, lucrurile nu erau clare. Însă, am clarificat prin avocaţii...

Carmen Dorobăţ- trei ani cu suspendare din partea judecătorilor. Medicul are interzis să predea la catedră cinci ani

Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, a fost condamnată astăzi de Curtea de Apel Iaşi la trei ani de închisoare cu suspendare într-un dosar în care este acuzată de luare de mită. Hotărârea aprobată de magistraţi prevede, de asemenea, o interdicţie de cinci ani pentru medic de a mai preda la catedră. Potrivit sentinţei, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi va avea şi un termen de patru ani de supraveghere....

Fostul primar Gheorghe Nichita, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în “dosarul UTI”

Fostul primar al Iaşului, Gheorghe Nichita, a fost condamnat, joi, de Curtea de Apel Bucureşti (CAB) la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în “dosarul UTI” privind managementul traficului în municipiu, decizia judecătorilor fiind definitivă, respectiv fără drept de recurs. Potrivit rechizitoriului din dosar, fostul edil este acuzat că ar fi primit mită un procent de 10% din valoarea contractului, în valoare totală de 70 de milioane...

Prorectorul UMF Iaşi, Doina Azoicăi, s-a autosuspendat din funcţie

Având în vedere Hotărârea Tribunalului Iași, din data de 5 ianuarie 2017, rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa” Iași, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, a aprobat solicitarea prof. univ. dr. Doina Azoicăi de a se suspenda din funcția de prorector responsabil cu Strategia Instituțională, Evaluarea Academică și Relațiile cu Organizațiile Studențești, Sindicale, ONG-uri și Comunitatea Locală, până la o hotărâre...

Gheorghe Nichita, reținut pentru luare de mită

Direcția Națională Anticorupție informează că procurorii DNA i-au reținut joi seara pe Tiberiu Urdăreanu, președinte al grupului de firme UTI, pentru dare de mită, și pe Gheorghe Nichita, primar al municipiului Iași, pentru luare de mită, urmând a fi prezentați vineri Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În dosar, procurorii au dispus măsura controlului judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile față de Iulius...
;