Tag Archives: revolutie

Revoluţia Română din Decembrie 1989, marcată la Iaşi (GALERIE FOTO)

Cu ocazia împlinirii a 33 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, la Crucea Eroilor Neamului din Piaţa Palatului Culturii din Iaşi a avut loc joi, 22 decembrie, o ceremonie militară şi religioasă în memoria Eroilor care şi-au pierdut viaţa în trimpul acelor evenimente.  Ceremonia a debutat cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În cuvântul...

Manifestări prilejuite de aniversarea Revoluţiei Române

În prezenţa a doar câteva zeci de ieşeni şi cu respectarea strictă a măsurilor sanitare de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, la Monumentul ”Crucea Eroilor Neamului”, situat pe esplanada din fața Palatului Culturii, a avut loc astăzi o ceremonie religioasă şi de depunere de coroane de flori cu prilejul aniversării a 31 de ani de la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989. La eveniment, care a durat doar 30 de minute din cauza pandemiei...

Manifestări programate la Iaşi cu prilejul aniversării a 31 de ani de la Victoria Revoluţiei Române

La aniversarea a 31 de ani de la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, marţi, 22 decembrie, de la ora 11.00, la Crucea Eroilor Neamului de pe esplanada Palatului Culturii va avea loc o ceremonie militară și religioasă în memoria Eroilor Revoluţiei Române. Potrivit reprezentanţilor Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi, evenimentul va dura maximum 30 de minute și va include intonarea Imnului de Stat al României, oficierea serviciului religios,...

31 de ani de la începutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989

Începutul Revoluţiei Române, pe data de 14 decembrie 1989, a fost marcat astăzi, în Piaţa Uniririi din Iaşi. La eveniment au fost prezenţi o parte dintre participanţii direcţi la evenimentele petrecute în urmă cu 31 de ani, alături de reprezentanţii autorităţilor locale (prefectul Marian Grigoraş, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica). În faţa plăcuţei care aminteşte trecătorilor că...

Chirica: Gaura de pe steagul României nu s-a închis. Prin ea mai curge încă sângele tinerilor care au murit la Revoluţie

Manifestările prilejuite de împlinirea a 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989 au debutat duminică, 22 decembrie, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, cu o slujbă în memoria Eroilor Revoluţiei, oficiată de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La eveniment au fost prezenţi, pe lângă reprezentanţii autorităţilor locale, membrii asociaţiilor de revoluţionaţi din Iaşi, alături de rudele şi prietenii celor care şi-au pierdut...

Chirica, la aniversarea Revoluţiei Române: Nici după 30 de ani nu am aflat adevărul despre cele întâmplate în Decembrie 1989

La 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, alături de membrii Consiliului Local, au semnat un document prin care se aduce eternă recunoștință față de luptătorii anticomuniști și Eroii Revoluției Române din Decembrie 1989. Sub numele de “Proclamaţia de la Iaşi”, documentul îi omagiază pe toţi cei care în urmă cu trei decenii şi-au dat viaţa pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie...

„Proclamația de la Iași” dedicată aniversării a 30 de ani de la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989

„Pe 14 Decembrie, Iașul a dat primul semn de deșteptare a românilor după 45 de ani de coșmar comunist. Mobilizarea forțelor represive, scurgerea de informații și poate chiar trădarea unora au stins în fașă revolta de la Iași, ce avea să izbucnească, de data asta fără putință de a mai fi oprită, la Timișoara! Orașul de pe Bega a fost primul oraș liber, iar România le datorează enorm Iașului și Timișoarei. Fără miile de români ieșiți...

Şedinţă solemnă a Consiliului Local, prilejuită de împlinirea a 30 de ani de la Revoluţie

Sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 12.00, în Sala Mare a Primăriei va avea loc o şedinţă solemnă a Consiliului Local Municipal, prilejuită de împlinirea a 30 de ani d ela Revoluţia Română din Decembrie 1989. La eveniment vor fi prezenţi şi revoluţionarii ieşeni care s-au opus regimului comunist totalitar în zilele de 14 şi 22 decembrie 1989. Cu această ocazie, primarul Mihai Chirica va face publică o Proclamaţie dedicată marcării a 30 de ani de...

Eroii Revoluţiei Române din Decembrie 1989, comemoraţi la Iaşi

La Monumentul ”Crucea Eroilor Neamului” din fața Palatului Culturii a avut loc sâmbătă un ceremonial religios şi militar prilejuit de aniversarea a 29 de ani de la Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”. La eveniment au fost prezenţi, alături de rudele şi urmaşii Eroilor Revoluţiei, membrii Asociaţiei de Revoluţionari „22 Decembrie 1989” Iaşi şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale. După intonarea Imnului Național al României...

Manifestări organizate la Iaşi cu prilejul Victoriei Revoluţiei Române din Decembrie 1989

Sâmbătă, 22 decembrie, începând cu ora 10.00, la Monumentul ”Crucea Eroilor Neamului”, situat pe esplanada din fața Palatului Culturii, va avea loc  un ceremonial religios şi militar prilejuit de aniversarea a 29 de ani de la Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”. Evenimentul va debuta cu intonarea Imnului Național al României și va continua cu oficierea serviciului religios, alocuțiunile reprezentanților autorităţilor publice locale...
;