Author Archives: admin_
Liceul Cantemir, în sărbătoare
În zilele de 27-28 octombrie 2016, Liceul Teoretic “Dimitrie Cantemir” din Iași își amplifică dimensiunea educațională și spirituală prin manifestările prilejuite de Zilele Școlii, cu sentimente înnobilate de generațiile care au purtat mesajul marelui domnitor și cărturar Dimitrie Cantemir, patronul spiritual al liceului.
Strategia instituției ieșene este o sinteză între reperele naţionale şi europene ale educaţiei şi valorile şcolii care...
Iaşul, capitală pentru o zi a mişcării consumatoriste din România
Miercuri, 26 octombrie, începând cu ora 10.30, în Sala Mare a Primăriei municipiului Iaşi va avea loc deschiderea oficială a celei de-a III-a ediţii a “Conferinţei Naţionale a Mişcării Consumatoriste din România”, eveniment la finalul căruia urmează să fie aleasă persoana care va reprezenta consumatorii în structura naţională “Centru de Soluţionare Alternativă a Litigiilor” (CSALB), structură care funcţionează din anul 2015. La...
Noi licitaţii pentru închirierea locurilor de parcare din cartiere
În perioada următoare, Primăria va organiza mai multe licitaţii pentru închirierea de locuri de parcare în cartiere. Prima dintre acestea este programată luni, 31 octombrie, de la ora 14.00, şi va viza închirierea a trei locuri de parcare, cu nr. 2, 9 şi 11, situate în strada Bucium, nr. 19. Imobilele cu drept de participare la licitaţie sunt blocurile B1, B22 şi B23, iar data limită de depunere a dosarelor este 28 octombrie, ora 13.00. Pe 1 noiembrie,...
UAIC Iaşi aniversează 156 de ani de la înfiinţare
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași sărbătorește în perioada 20 – 31 octombrie, 156 de ani de la înființare. Peste 50 de evenimente vor avea loc în timpul “Zilelor Universității”, la care sunt invitați să participe studenți, profesori dar și ieșenii interesați de tematicile conferințelor și discuțiilor propuse. Ceremonia aniversară va avea loc vineri, 28 octombrie, cu începere de la ora 11.00, în Aula Magna „Mihai...
Seminar privind dezvoltarea fermelor mici şi mijlocii, organizat de Camera Agricolă Judeţeană Iaşi
Camera Agricolă Judeţeană (CAJ) Iaşi anunţă organizarea miercuri, 26 octombrie, ora 11.00, în Sala Mare a Direcției Agricole Județene Iași a evenimentului ” Mijloace și metode de dezvoltare a fermelor mici şi mijlocii”, întâlnire care face parte din proiectul intitulat “Mijloace și metode de dezvoltare a fermelor mici şi mijlocii”. “Evenimentul se adresează reprezentanților fermelor mici si mijlocii din judeţul Iaşi şi îşi...
Seminar „Educarea copilului fără violenţă – Disciplină pozitivă“
În perioada 20 – 22 octombrie 2016, la Hotel Ramada Iași, județul Iași, Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția a Copilului Iaşi, a organizat seminarul de formare a profesioniștilor, „Educarea copilului fără violenţă – Disciplină pozitivă“, implementat în cadrul proiectului ”ZOOM IN comunitate”, proiect co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei...
Veolia – termoficarea centralizată din Iaşi se extinde cu 3 noi clienţi: o sală de sport, un hotel şi o celebră terasă din centru
Serviciile de calitate si permanentul dialog cu clientii determina tot mai multi antreprenori ieseni sa aleaga sistemul centralizat de termoficare din Iasi. In fiecare luna, Veolia Energie Iasi aduce in sistem noi clienti, care vor primi agent termic de la termoficarea centralizata.
In luna octombrie 2016, Veolia anunta racordarea a 3 noi clienti: Terasa „Corso” de pe strada Lapusneanu, Hotelul „Tudor Palace” din Tudor Vladimirescu si corpul nou al Salii de...
Soluţii pentru dezvoltarea afacerilor, prezentate în cadrul conferinţei dedicate antreprenoriatului, organizată de CCI Iaşi
Marţi, 25 octombrie, la Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşl se va desfăşura Conferinţa “Iaşi Antreprenor”, eveniment în cadrul căruia participanţii vor afla despre motivaţia de a-şi dezvolta propria afacere, soluţii de dezvoltare antreprenorială, structuri de accelerare a afacerii, soluţii pentru finanţarea unui start-up sau a unei afaceri mai vechi. “În cadrul evenimentului, participanţii vor afla informaţii despre tactici...
Criza se adânceşte în Copou: CSM Politehnica Iaşi – FC Voluntari 1-2 (0-2)
Şocul produs prin aducerea unui nou antrenor nu a rezolvat nicidecum criza pe o traversează CSM Politehnica Iaşi în acest sezon, instalarea lui Eugen Neagoe în funcţia de antrenor principal al echipei din Dealul Copoului, în locul italianului Nicolo Napoli adâncind şi mai mult starea de confuzie şi nelinişte din cadrul echipei. După ce, în urmă cu o săptămână, la primul meci al lui Neagoe pe banca tehnică, ieşenii au pierdut la limită, scor 0-1,...
Numărul turiştilor care au vizitat Iaşul în luna august, în creştere cu 32,4% faţă de anul trecut
În luna august 2016, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din judeţul Iaşi au înregistrat o creştere de 32,4%, iar înnoptările o creştere de 18,2%. Potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS), în perioada 1.I-31.VIII 2016, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2015, sosirile au înregistrat o creştere de 26,8%, iar înnoptările de 22,2%, durata medie...


