Author Archives: admin_

Au început înscrierile pentru ”Săptămâna Porților Deschise”, organizată de UAIC

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași anunță că au început înscrierile pentru ”Săptămâna Porţilor Deschise”, eveniment organizat în perioada 18-21 aprilie, care include peste 250 de activități, la care vor putea participa gratuit elevii din clasele IX-XII, precum și părinții şi dascălii acestora. Timp de patru zile, cele 15 facultăți ale universității vor organiza conferinţe, cursuri demonstrative, workshop-uri, precum şi...

Conferință regională privind bunele practici în implementarea programelor anti-stigma în școli, organizată la Iași

În organizarea Asociației Salvați Copiii, vineri, 25 martie, la Iași va avea loc deschiderea oficială a Conferinței Regionale ”Măsuri active de răspuns anti-stigma şi bune practici în implementarea programelor anti-stigma în şcoli”, eveniment ce reunește cadrele didactice din școlile beneficiare și reprezentanți ai instituțiilor școlare din judeţele Bacău, Botoșani, Galați, Iaşi, Neamț, Suceava și Vaslui. Evenimentul, care se va desfășura...

Activități desfășurate în spațiul public, în cadrul exercițiului de antrenament ”MOLDAVIA 16”

În perioada  28 martie – 1 aprilie 2016, în municipiul Iaşi se va desfăşura exerciţiul de antrenament “MOLDAVIA 16”, la care vor participa structuri componente ale Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului, având drept scop dezvoltarea capacităţii de interoperabilitate în sistem integrat, precum şi pentru verificarea capacităţii de reacţie şi intervenţie, a forţelor de ordine, în diferite situaţii. Potrivit organizatorilor,...

Penicilina Iași va evolua și în sezonul viitor în Divizia A 1

Echipa de volei feminin Penicilina Iași și-a îndeplinit obiectivul pentru acest sezon și s-a calificat pentru turneul valoric 5-8 al Diviziei A 1, după ce luni după amiază, într-un meci contând pentru ultima etapă a sezonului regulat a pierdut, în Sala Polivalentă, cu scorul de 1-3 (25-16, 18-25, 16-25, 19-25), în fața formației Știința Bacău. Deși au părăsit terenul învinse, chimistele au obținut calificarea la turneul pentru locurile 5-8, scăpând...

Horia Mihail în turneul Pianul Călător 2016

Romantic exclusiv. Chopin. Cu această propunere muzicală, Horia Mihail  pornește din nou la drum însoțit de un pian de concert, pus la dispoziție de Radio România. Turneul Pianul Călător, ediția a VI-a, va avea loc în perioada 24 martie – 21 mai 2016, în 19 localități din țară și la Chișinău. Pianul Călător este un proiect Radio România organizat de Centrul Cultural Media Radio România, Asociaţia Culturală Accendo şi Fundația Marconi. Lumea...

Firmele, obligate să-și desemneze persoane responsabile cu gestionarea deşeurilor

Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi reaminteşte operatorilor economici că legislaţia în vigoare prevede obligativitatea desemnării de persoane responsabile cu gestionarea deşeurilor. Astfel, potrivit Legii nr. 211/2011, deţinătorii/producătorii de deşeuri persoane juridice, comercianţii, au obligaţia să desemneze o persoană din rândul angajaţilor proprii care să urmărească şi să asigure îndeplinirea obligaţiilor legale, respectiv: persoanele...

”Iași Business Mixer”, eveniment de promovare a serviciilor în afaceri

Asociaţia Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru Afaceri din România (ABSL) va organiza pe 7 aprilie, la Iași, evenimentul ”Iaşi Business Mixer”, dedicat industriei serviciilor pentru afaceri din România. Evenimentul, care va reuni 70 de invitaţi de seamă, printre care personalităţi din mediul academic al afacerilor, reprezentanţi ai companiilor şi organizaţii, se va desfșura începând cu ora 10.00, la Sala ”Mozart” a Congress Hall Palas Iași....

RATP face angajări

Regia Autonomă de Transport Public (RATP) Iași organizează o selecție în vederea ocupării mai multor posturi vacante de lăcătuşi mecanici, electricieni întreţinere tramvaie, mecanic auto, sudor și rectificator universal. Condițiile minime de participare pentru cei interesați sunt ca aceștia să fie absolvenţi de școală profesională de specialitate/zece clase şi curs calificare, să nu fi avut antecedente penale și să fie apți din punct de vedere...

Elevii din Paşcani, pasionaţi de dans

Astăzi, la Colegiul “Unirea”, elevilor și profesorilor li s-a oferit o alternativă frumoasă la sedentarism: dansul – un preambul la Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită, în fiecare an, pe 29 aprilie. Activitatea, cu titlul “Let’s dance together! – Haideți să dansăm împreună!”,  a fost organizată la inițiativa consilierului educativ, profesor Mihaela Hărățu, care, împreună cu toți colegii de la catedra de sport, au promovat...

Produsele realizate de elevii ieșeni în cadrul proiectelor europene pot fi admirate la Palatul Copiilor

În vederea valorizării și promovării experiențelor pozitive acumulate de unitățile de învățământ preuniversitar în derularea proiectelor finanțate prin programele comunitare din domeniul educației si formarii profesionale, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MECS) lansează cea de-a X-a ediție a Concursului Național “Made for Europe”. Competiția este deschisă tuturor instituţiilor de învăţământ preuniversitar...
;