Author Archives: admin_

Poli Iaşi are un nou partener oficial

Clubul de fotbal Politehnica Iaşi a anunţat vineri, 4 august, încheierea unui parteneriat cu Leier Romania, unul dintre cei mai mari producători de cărămidă și prefabricate de beton din țară. Grupul Leier face parte din elita pieței materialelor de construcții la nivel internațional, având o istorie de peste 55 de ani și o prezență în 7 țări din Europa. “Uniți de aceleași culori, logo-ul Leier va apărea din acest sezon pe tricoul de joc...

Peste 300 de muncitori, mobilizaţi pe şantierul de la Aeroport pentru finalizarea lucrărilor la terminalul T4

Lucrările de construcţie a noului Terminal T4 şi a parcării aferente de la Aeroportului Iaşi se desfăşoară conform graficului, peste 300 de muncitori fiind mobilizaţi în aceste zile pentru finalizarea la termenul stabilit în contract a celor două importante investiţii. După cum afirmă reprezentanţii aeroportului, au fost instalate deja o parte dintre echipamentele de securitate, precum și sistemele de climatizare și au fost montaţi stâlpii de susținere...

Primăria a reactivat planul de măsuri pentru diminuarea efectelor cauzate de caniculă

Primarul Mihai Chirica a dispus Comitetului Local pentru Situații de Urgență (CLSU) aplicarea imediată a planului de măsuri pentru diminuarea efectelor negative provocate de vremea caniculară. În plus, în urma încheierii de către municipalitate a protocolului de colaborare cu filiala locală a Crucii Roşii, în cele cinci centre de cartier din municipiu (Păcurari, Nicolina, Tătărași, Alexandru cel Bun și Frumoasa) au fost amenajate  puncte de prim-ajutor...

Atelierele DICE: „Povestea unei sculpturi”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Secția Relații Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe, cu sprijinul Muzeului de Artă Iași, organizează începând cu data de 9 august o nouă serie de activități în cadrul programului de educație muzeală Atelierele DICE: „Povestea unei sculpturi”. Tema aduce în centrul atenției statuia „România Independentă”, de Dimitrie Tronescu, piesă de excepție din patrimoniul Muzeului de Artă din...

Guvernul a aprobat contractul de finanţare pentru construcţia Autostrăzii A7 Ploieşti – Paşcani

Guvernul a aprobat contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții (BEI) în vederea finanţării proiectului de realizare a Autostrăzii A7 (Autostrada Moldovei), între Ploieşti şi Paşcani, în valoare de 600 de milioane de euro. Anunţul a fost făcut joi de purtătorul de cuvânt al Guvernului României, Mihai Constantin, într-un breafing desfăşurat la Palatul Victoria. Proiectul „Autostrada Ploiești – Pașcani” face...

Circulaţia autovehiculelor între judeţele Iaşi şi Botoşani, pusă în pericol de un semafor buclucaş!

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi avertizează conducătorii auto să circule cu prudenţă în zona podului peste râul Siret din localitatea Zvoriştea, de pe DN 29 A, care face legătura între judeţele Botoşani şi Iaşi, din cauză că la nici 24 de ore de la instalarea semaforizării la cele două intrări pe pod, bateria unuia dintre semafoare a fost sustrasă de către persoane rămase deocamdată necunoscute. Potrivit reprezentanţilor...

Reprezentanţii societăţii civile solicită urgentarea procedurilor pentru începerea lucrărilor la Autostrada Unirii

Reprezentanţii Asociaţiei “Hai că se poate” solicită Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) urgentarea procedurilor de parafare a acordului privind recepţionarea tuturor documentelor elaborate de proiectantul pentru ultima secţiune, cea montană, din Autostrada A8 (Autostrada Unirii), pe tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ. Într-o scrisoare deschisă adresată CNAIR, Irinel Bucur, preşedintele Asociaţiei...

Ce reprezintă informaţiile afişate pe tabelele electronice amplasate în staţiile mijloacelor de transport în comun

De câteva zile, în staţiile mijloacelor de transport din municipiu au fost instalate tabele de afişare electronică, care anunţă călătorii asupra timpilor de aşteptare, dar care pun la dispoziţia acestora şi alte informaţii utile. Tabelele afișează, în primul rând, tipul mijlocului de transport: autobuz sau tramvai, urmat de numărul traseului și dacă acesta este dotat cu rampă de acces pentru persoane cu dizabilități. Potrivit reprezentanţilor...

Recitaluri de poezie pentru ieşenii veniţi acasă din Diaspora, în Parcul Copou

În perioada 5-27 august, pe scena special amenajată lângă Teiul lui Mihai Eminescu din Parcul Copou se va desfăşura cea de-a V-a ediţie a evenimentului „Acasă pentru cei plecaţi”. Poeţi contemporani, membri ai Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iaşi, vor susţine cu această ocazie recitaluri extraordinare în toate weekend-urile lunii august, respectiv 05-06 august, 12-13 august, 19-20 august şi 26-27 august. Astfel, ieşenii sunt invitaţi...

Ieşenii, consultaţi în legătură cu necesitatea introducerii digitalizării în relaţia cu instituţiile publice

Consiliului Județean (CJ) Iași se află în plin proces de elaborare a Strategiei de Transformare Digitală a Județului Iași pentru perioada 2023-2030. Activitatea face parte dintr-un proiect finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020 al Uniunii Europene, obiectivul general al strategiei fiind creșterea calității vieții cetățenilor și a prosperității județului prin intermediul digitalizării, în concordanță cu politice...
;