Author Archives: admin_
„Jurnal de bord”, expoziţie a artistului plastic Mircea Popițiu la Muzeul Unirii
Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” organizează, în perioada 6 august – 1 septembrie expoziția de arte vizuale „Jurnal de bord”, semnată de artistul plastic Mircea Popițiu.
Mircea Popițiu s-a născut în anul 1960, în comuna sălăjeană Bocșa. Deși chemarea spre artă nu a lipsit, a urmat studii tehnice. A absolvit, în anul 1986, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța, urmând apoi o frumoasă carieră...
Iaşul, pe primul loc pe ţară la numărul notelor de 10 obţinute de candidaţi la examenul de definitivare în învăţământ
Rata de promovare înregistrată în judeţul Iaşi în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar (sesiunea 2023), înainte de depunerea contestațiilor, respectiv medii mai mari sau egale cu 8, este 79,9%, în creștere cu 10,75 % comparativ cu anul trecut (69,15%) și peste media națională, de 76.97%.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean, au fost declarați...
Iaşul, sub avertizare cod galben de căldură şi disconfort termic ridicat
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), marţi, 25 iulie, judeţul Iaşi se va afla sub avertizare cod galben de căldură și disconfort termic ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să depășească pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 și 22 de grade. În perioada 25 iulie, ora 17:00 – 26 iulie, ora 10:00, judeţul...
Digitalizarea IMM-urilor – business performant prin îmbunătățirea competențelor digitale
Camera de Comert si Industrie Iasi va invita sa participati miercuri, 26 iulie, ora 16.30, la evenimentul ”Digitalizarea IMM-urilor – Business performant prin imbunatatirea competentelor digitale”.
Concret, va vom prezenta si vom face inscrieri la o serie de cursuri de foarte buna calitate, care pun accent pe know-how, cu multe exercitii practice:
– Competente digitale (autorizat), 40 ore
– Programator ajutor (non-formal), 60 ore
–...
Poli Iaşi se întăreşte cu jucători de la Rapid!
După începutul neconvingător din Superligă (înfrângeri cu 0-2 în deplasare, în prima etapă, la CFR Cluj, şi cu 1-3 duminică, în Copou, cu AFC Hermannstadt, în runda secundă), oficialii de la Poli Iaşi nu au mai stat pe gânduri şi au început să mişte serios pe piaţa transferurilor, în vederea întăririi echipei în toate compartimentele.
Prima mutare a fost aducerea la Iaşi, sub formă de împrumut pentru doi ani, a fundaşului central Nicolas...
Patru ieşeni confirmaţi cu coronavirus în ultimele 24 de ore
Conform datelor Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), în ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost confirmate patru persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, după efectuarea unui număr total de 67 de teste.
Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat o internare şi o externare.
În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore nu s-au înregistrat decese în rândul persoanelor confirmate, numărul total al...
Nivelul poluării în municipiul Iaşi, în luna iunie, sub valorile maxime prevăzute de lege
Nivelul poluării atmosferice în municipiului Iaşi, în urma măsurătorilor efectuate în luna iunie cu ajutorul autolaboratorului instalat în zona Podu de Piatră şi a staţiei fixe de fond urban IS-2 din Decebal-Cantemir, nu a depăşit valorile maxime admise pentru niciunul din poluanţii monitorizaţi. În afara municipiului Iaşi, depăşiri ale valorilor limită zilnice s-au înregistrat doar la indicatorul PM10 măsurat gravimetric în staţia IS-6 Bosia-Ungheni,...
Număr record de candidaţi înscrişi la admitere, în acest an, la Universitatea Tehnică
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a înregistrat a doua cea mai bună sesiune de admitere la licență din ultimii 15 ani. Au fost 4.100 de candidați înscriși pe locurile scoase la concurs pentru români și românii de pretutindeni, cu o sută mai puțini decât vârful absolut din 2020. Tinerii au putut candida pentru un loc la cele 11 facultăți ale Politehnicii ieșene în intervalul 3 – 21 iulie.
Recordurile din acest an au...
Şomuz Fălticeni – Ştiinţa Miroslava, în primul tur al Cupei României
Ştiinţa Miroslava va debuta în turul I al Cupei României (ediţia 2023/2024) în deplasare, împotriva formaţiei Şomuz Fălticeni, potrivit tragerii la sorţi efectuate luni, 24 iulie, la sediul Federaţiei Române de Fotbal (FRF).
Partida este programată miercuri, 2 august, de la ora 17.00, pe Stadionul Municipal din Fălticeni. În această fază a competiției participă cele şapte campioane regionale, respectiv CSM Vaslui, CS Diosig-Bihardioszeg, ACS FC...
True Fine Coffee aduce în Palas Campus un nou tip de cafenea, ce îmbină design-ul minimalist cu aromele bogate
Ieșenii pot experimenta un nou concept de cafenea ce îmbină design-ul minimalist, armonia culorilor, texturilor, luminilor, cu preparate pe măsură, care transpun publicul într-o atmosferă rafinată. În Palas Campus s-a inaugurat True Fine Coffee, un brand nou cu amprentă modernă și o simetrie între concept, ambient și gust.
În Palas Campus, cea mai mare clădire de birouri din România, continuă să diversifice paleta de servicii din zona de retail....


