Archive: Administrație Subscribe to Administrație

Acțiuni de ecologizare și împădurire, în tot județul, în cadrul campaniei „Iași Mai Verde”

Consiliul Județean (CJ) în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate (ADIS)  și primăriile din județul Iași va organiza mai multe acțiuni de ecologizare și plantare de puieți în cadrul campaniei„Iași Mai Verde”. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al CJ, miercuri, 13 aprilie, au avut loc mai multe activități specifice, printre care și tururi ghidate în cadrul stației de tratare mecano-biologică de la...

Încă un tramvai turcesc Bozankaya a ajuns la Iași

În această săptămână a ajuns la Iași cel de-al patrulea tramvai ultra-modern Bozankaya, în timp ce al cincilea se află deja în drum spre capitala Moldovei. Primele vagoane produse de compania turcă, destinate municipiului Iași, se află în depoul Companiei de Transport Public (CTP) încă din toamnă, restul urmând să ajungă la destinație până la sfârșitul acestui an. Potrivit reprezentanților CTP, în prezent, procedura privind obținerea agrementului...

Au fost semnate contractele de proiectare pentru modernizarea a cinci drumuri județene

Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) Iași a încheiat contractele de achiziție publică pentru întocmirea documentațiilor tehnico – economice de modernizarea a două loturi de drumuri județene. Din lotul 1 fac parte DJ 208 I Blăgești – Crivești-Vânători și DJ 282 D Potângeni – Românești-Podu Iloaiei – Scobâlțeni – Popești-Mădârjac, iar în lotul 2 sunt incluse DJ 248 limită Municipiul Iași – Intersecție...

Au început pregătirile pentru înscrierile la creșă în municipiul Iași

Primăria Municipiului Iași și Direcția Creșe pregătesc înscrierile pentru locurile disponibile. Direcția Creșe dispune de 1.060 de locuri în cele 12 creșe, din care 620 sunt disponibile pentru înscrieri, iar restul sunt rezervate copiilor reînscriși. Spre comparație, în anul 2020, în perioada de înscrieri erau disponibile 325 de locuri, iar anul trecut au fost libere 601. Cele 620 locuri disponibile sunt repartizate astfel: Unitate Denumire Adresă   Număr...

Încasările din taxele și impozitele locale în primul trimestru, mai mari ca anul trecut

Încasările realizate la principalele taxe și impozite locale în primul trimestru al anului sunt mai mari decât cele înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut, cu excepția veniturilor din concesiuni și închirieri, a impozitului pe terenul din extravilan și a cotelor și sumelor defalcate din impozitul pe venit care sunt mai mici, arată un raport dat astăzi publicității de Direcția Generală Economică și de Finanțe Publice Locale (DGEFPL) Iași. Potrivit...

Reparații executate de Citadin SA pe străzile Hlincea și Basarabi

Începând de luni, 11 aprilie, și până sâmbătă, 16 aprilie, între orele 8.00 și 18.00, echipele Citadin SA vor continua să facă reparații, dacă vremea o permite, pe strada Hlincea (tronsonul cuprins între bl. 996, sc. D și bl. 1004, sc. F), precum și pe strada Basarabi (tronsonul cuprins între bulevardul Alexandru cel Bun și strada Mușatini). Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei Municipiului Iași, lucrările includ ridicări...

Şedinţă extraordinară a CJ pentru numirea membrilor în CA al RA Aeroportul

Plenul Consiliului Județean (CJ) Iași se va reuni în ședință extraordinară de îndată, convocată de președintele Costel Alexe, luni, 11 aprilie, de la ora 9.00, pentru a dezbate două proiecte de hotărâre, printre care se numără și numirea membrilor în Consiliul de Administraţie (CA) al RA Aeroportul Iaşi. Tot în cadrul ședinței extraordinare de luni, consilierii judeţeni urmează, de asemenea, să îşi exprime votul şi în privinţa încheierii...

Activitatea de ecologizare a zonelor afectate de deșeuri, în atenția autorităților locale

Modul în care autoritățile locale se pot implica în activitatea de ecologizare a zonelor afectate de deșeuri, în cadrul campaniei “Curățăm România”, a fost analizat în cadrul unei întâlniri care a avut loc la sfârșitul acestei săptămâni la sediul Prefecturii, între prefectul județului Iași, Bogdan Cojocaru, și secretarul de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Bogdan Balanișcu. “Am discutat cu domnul secretar de stat despre...

Promovarea produselor agricole autohtone, în atenția autorităților locale

Lipsa spațiilor pentru depozitarea en-gros a fructelor și legumelor precum și lipsa produselor autohtone din piețele agroalimentare reprezintă doar câteva din neajunsurile cu care se confruntă consumatorii ieșeni în ultima perioadă, nemulțumirile lor în această privință fiind aduse inclusiv în atenția autorităților locale. Pentru găsirea unor soluții de rezolvare a acestei situații, dar și despre ce măsuri ar trebui să fie luate în vederea...

62 de cereri primite de Primărie pentru decontarea cheltuielilor de cazare a refugiaților din Ucraina

Până în prezent, Direcția de Asistență Socială (DAS) a primit 62 de cereri privind decontarea cheltuieilor cu hrana cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiţi de persoane fizice, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 336 / 2022. Cererile au fost depuse în primele cinci zile ale lunii aprilie, precizează reprezentații DAS, care adaugă că au fost aprobate...
;