5:14 pm - Friday April 30, 1497

Archive: Administrație Subscribe to Administrație

Furnizarea agentului termic către consumatorii din zona Moara de Foc, sistată până la ora 17

Furnizarea agentului termic către consumatorii din zona Moara de Foc din municipiul Iaşi va fi întreruptă miercuri, 6 decembrie, până la ora 17.00, din cauza unor lucrări executate la circuitul primar al magistralei 5. “Pentru eliminarea zonei corodate pe conducta de tur, circuit primar, magistrala 5, în zona Moara de Foc, în ziua de miercuri, 6 decembrie 2023, până la ora 17.00, se va opri furnizarea energiei termice la următoarele puncte de consum:PT1,...

Primarul Mihai Chirica, de Ziua Naţională a României: Să nu ne fie frică să vorbim despre idealurile noastre, despre naţiune şi patrie!

Peste 10.000 de ieşeni au participat vineri, 1 Decembrie, la manifestările organizate în Piaţa Palatului Culturii, prilejuite de Ziua Naţională a României. Acestea au debutat la ora 10.00 cu un concert de muzică populară desfăşurat sub genericul „Noi suntem români”, urmat la ora 11.00 la un Te Deum oficiat de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi alocuţiunile autorităţilor locale. În discursul său,...

S-a aprins iluminatul festiv la Iaşi! Zeci de mii de beculeţe şi ghirlande multicolore vor lumina oraşul de Sărbători (GALERIE FOTO)

Manifestările organizate la Iaşi cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, s-au încheiat cu festivitatea de aprindere a iluminatului festiv de sărbători, deschiderea Orăşelului Copiilor şi a Târgului de Crăciun, acţiuni care s-au desfăşurat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt (în faţa sediului Primăriei), urmate de retragerea cu torţe a militarilor şi reprezentanţilor instituţiilor aflate în subordinea Ministerului Afacerilor...

Programul manifestărilor programate la Iaşi cu ocazia Zilei Naţionale a României

1 Decembrie, Ziua Națională a României, va fi sărăbătorită la Iaşi printr-o serie de manifestării care vor avea loc în Piaţa Palatului Culturii şi pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Acestea vor debuta la ora 10.00, în Piaţa Palatului Culturii, cu un concert de muzică populară desfăşurat sub genericul „Noi suntem români” (partea I), după care, la ora 11.00, vor începe acţiunile propriu zise ale manifestărilor, care vor include un Te...

Ieşenii, aşteptaţi pe 1 Decembrie în Piaţa Palatului Culturii pentru a sărbători Ziua Naţională a României

Ziua Națională a României va fi marcată vineri, 1 Decembrie, la Iași, printr-o ceremonie militară și religioasă organizată în fața Palatului Culturii, începând cu ora 11.00.  ”Invităm toți ieșenii să participe la o serie de manifestări pregătite pentru a marca Ziua Națională. Ceremonia militară și religioasă va fi urmată de o paradă la care vor participa militari, angajați ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne și ai altor instituții....

Modificări în circulaţia autovehiculelor cu ocazia Zilei Naţionale a României şi a Sărbătorilor de Iarnă

Cu ocazia manifestărilor care vor fi organizate cu prilejul Zillei Naţionale a României, circulaţia autovehiculelor pe mai multe străzi din municipiul Iaşi va suferi o serie de modificări (închideri sau restricţionări), astfel: în data de 29 noiembrie 2023, între orele 9:00 și 12:00, pentru repetiția generală, pe următoarele artere: – strada Anastasie Panu, de la intersecția cu strada Elena Doamna până la intersecția cu strada Palat; – strada...

În judeţul Iaşi se circulă normal pe toate drumurile naţionale şi judeţene

Ca urmare a codurilor galben, portocaliu şi roşu de vreme rea emise de meteorologi pentru partea de sud, sud est şi est a ţării,  Guvernul a organizat duminică, la prânz, o videoconferinţă cu membrii Comitetelor pentru Situații de Urgență (CJSU) din judeţele afectate, în cadrul căreia a fost analizată evoluția fenomenelor meteorologice la nivel național. Din partea judeţului Iaşi, la videoconferinţa susţinută de viceprim-ministrul Guvernului,...

Circulaţia pe drumurile din judeţul Iaşi se desfăşoară în condiţii de iarnă

Circulaţia autovehiculelor pe drumurile din judeţul Iaşi se desfăşoară în condiţii de iarnă, după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică utilajele de deszăpezire au acționat non-stop pentru înlăturarea stratului de zăpadă depus pe carosabil, a anunţat în această dimineaţă preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Costel Alexe. Potrivit acestuia, utilajele de deszăpezire se vor afla pe teren şi în cursul zilei de duminică, pentru a...

Autorităţile locale, pregătite să intervină pentru deszăpezirea drumurilor

Consiliul Județean (CJ) Iași, prin Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP), are încheiat un contract privind activitatea de deszăpezire a drumurilor județene pentru perioada 2022-2026, respectiv un contract subsecvent de servicii pentru perioada 1 noiembrie 2023- 15 martie 2024, anunţă într-un comunicat conducerea instituţiei. Potrivit reprezentanţilor administraţiei judeţene, contractul a fost semnat cu asocierea formată...

Modificarea tarifelor CTP, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local

Consilierii locali ieşeni se vor întruni miercuri, 29 noiembrie, începând cu ora 10.00,  într-o nouă şedinţă a Consiliului Local al Municipiului Iaşi, care are înscrise pe ordinea de zi 65 de proiecte de hotărâre. Printre cele mai importante dintre acestea se numără cele privind rectificarea bugetului general al Municipiului Iaşi pe anul 2023, modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 168/2023 privind adoptarea impozitelor şi taxelor locale şi...
;