Archive: Administrație Subscribe to Administrație
Verificări ale actelor de identitate aparținând persoanelor cazate în unitățile de protecție socială
În conformitate cu reglementările legale în vigoare, Direcția Locală de Evidența Populației (DLEP) Iași a demarat în această săptămână o acțiune de control și îndrumare pe linie de evidență a persoanelor și stare civilă, în unitățile de protecție socială aflate în competență, dar aparținând Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). Acestea sunt Complexul de Servicii Comunitare ”Sf. Andrei”, Centrul...
Facilități oferite de autoritățile locale studenților care circulă cu mijloacele de transport în comun
În urma unei întâlniri pe care a avut-o în această săptămână cu reprezentanții universităților de stat și particulare din oraș, precum și cu liderii studenților din centrul universitar Iași, primarul interimar Mihai Chirica a anunțat că începând din primăvara acestui an, la Iași va fi introdus cardul unic studențesc, document în baza căruia deținătorii vor beneficia de o serie de facilități pe mijloace de transport în comun din municipiu....
Modificări importante privind circulația rutieră în municipiul Iași
Având în vedere aspectele reclamate în ultima perioadă de către șoferi în ceea ce privește modul de funcționare a unor semafoare din intersecții, membrii comisiei de circulație a municipiului, întruniți în ședință în această săptămână, au aprobat o serie de modificări, menite să conducă la o mai mare fluidizare a traficului. Astfel, s-a decis introducerea sensului unic de circulație pe strada Niciman, dinspre Moara de Foc către Păcurari,...
A fost lansat în dezbatere publică regulamentul de circulație pentru autovehiculele grele
Primăria a lansat în dezbatere publică, în această săptămână, Regulamentul de circulație rutieră în municipiu destinat autovehiculelor cu masa totală mai mare de 3,5 tone, document care face parte din Planul de Mobilitate Urbană. Printre prevederile incluse în proiect se numără cele referitoare la interzicea accesului autovehiculelor cu masa totală mai mare de 3,5 tone pe unele străzi din municipiu, în ambele sensuri, cu excepția vehiculelor riveranilor...
Firmele de transport public de persoane, în atenția autorităților județene
Începând din această săptămână, Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi prin Serviciul de Transport Public Judeţean va demara, in baza programului de control, o serie de verificări în teren pentru a vedea modul în care operatorii de transport judeţean respectă sarcinile ce le revin conform legislaţiei. În altă ordine de idei, în sesizărilor provenite de la călătorii pe traseul Iaşi – Popricani, la finele săptămânii trecute, Serviciul de Transport Public...
Noi locuri de parcare, scoase la licitație de Primărie
Municipalitatea ieşeană organizează în data de 17.02.2016, ora 14.00, la sediul D.A.P.P.P. din Şos. Naţională nr.43, et.6, o licitaţie publică cu strigare pentru închirierea unui loc de parcare cu nr. 12, situat în Bv. Nicolae Iorga nr. 8. Imobilele cu drept de participare la licitaţie sunt blocurile 901A şi E, data limită de depunere a dosarelor fiind 16.02.2016, ora 13.00. O altă licitaţie va fi organizată pe19.02.2016, ora 14.00, pentru închirierea...
Primăria va amenaja ”parcări ecologice” în cartiere
Una dintre propunerile Primăriei privind rezolvarea crizei locurilor de parcare din municipiu, dar și protejarea mediului înconjurător o reprezintă amenajarea de ”parcări ecologice”, așa–zisele ”green parking”, pe terenurile virane dintre blocuri. Un astfel de proiect a fost aprobat de consilierii locali în cadrul ședinței extraordianre desfășurate în această săptămână și prevede construirea mai multor parcări ecologice pe o suprafață...
Termenul de eliberare a cărților de identitate s-a dublat
Ca urmare a funcționării deficitare a Sistemului Național Integrat de Evidența Persoanelor, administrat de D.E.P.A.B.D. București, ce nu a permis realizarea cărților de identitate conform termenului stabilit de cinci zile, conducerea Direcției Locale de Evidența Populației (DLEP) Iași îi anunță pe cetățenii interesați că termenul de eliberare a cărților de identitate va fi de zece zile lucrătoare. ”Ne cerem scuze cetățenilor programați să...
Schimb de experiență pe teme de administrație publică între CJ Iași și raionul Ialoveni (Republica Moldova)
O delegație a Consiliului Raional Ialoveni (Republica Moldova), compusă din 14 consilieri, respectiv președinții și secretarii comisiilor consultative de specialitate din cadrul acestui organism, se vor afla la sfârșitul lunii februarie la Iași, pentru un schimb de experiență cu reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Iași pe teme de administrație publică. ”Având în vedere protocolul de colaborare semnat în anul 2012 între județul Iași și raionul...
Bugetul general de venituri și cheltuieli al municipiului Iași pe anul 2016 a fost aprobat
Cu un singur vot împotrivă (Marius Dangă – PNL) și o abținere (Laurențiu Năvodaru – PNL), bugetul general de venituri și cheltuieli al municipiului Iași pe anul 2016 a fost aprobat miercuri, 10 februarie, de plenul Consiliului Local Municipal, în cadrul unei ședințe extraordinare desfășurate în Sala Mare a Primăriei. Pentru acest an, veniturile municipalității se ridică la 793,7 milioane de lei, iar cheltuielile la 859,7 milioane de lei, deficitul...


