Archive: Administrație Subscribe to Administrație

Dan Cârlan pleacă de la conducerea Instituției Prefectului Județului Iași

Prefectul județului Iași, Dan Cârlan, a anunțat miercuri, 2 decembrie, într-o conferință extraordinară de presă, că i-a solicitat ministrului Administrației și Internelor, Petre Tobă, eliberarea din funcție, începând cu data de 1 ianuarie 2016. ”I-am solicitat domnului ministru ca, începând cu data de 1 ianuarie 2016, să-mi aprobe cererea de încetare a detașării mele din funcția de prefect al județului Iași. Consider că menținerea mea în...

Passages – un nou magazin dedicat vestimentației în tendințe, la Palas

De curând, la Palas Mall s-a inaugurat un nou magazin, dedicat celor care își doresc o garderobă cu stil. Passages este locul în care domnii și doamnele își găsesc ținuta perfectă, pentru orice ocazie și preferințe. Situat la parterul Atriumului Palas Mall, în proximitatea magazinului English Home, Passages este destinația pentru toți cei care vor să își completeze garderoba cu piese vestimentare și accesorii în trend. Ambientul primitor, varietatea...

Peste 7.000 de ieșeni, prezenți în Piața Unirii, la manifestările prilejuite de Ziua Națională a României

Aproximativ 7.000 de ieșeni au participat, marți, 1 Decembrie, în Piața Unirii, la manifestările prilejuite de Ziua Națională a României. Programul a debutat la ora 9.30, cu un concert de muzică militară, susținut de Fanfara Garnizoanei Iași, urmat de un Te Deum și, de la ora 10.00, de discursurile oficialităților locale și de depuneri de coroane de flori la Statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Manifestările au continuat, la ora 10.30, cu o paradă...

Au revenit teii pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt

Peste o sută de tei argintii au fost plantați sâmbătă, 28 noiembrie, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în locul salcâmilor japonezi, care au fost relocați de autorități în parcurile din cartiere. La eveniment a fost prezent primarul interimar Mihai Chirica, alături de o parte dintre membrii filialei municipale a PSD, dar și foarte mulți reprezentanți ai societății civile, care în ultimii doi ani au susținut prin acțiuni publice replantarea...

Restricții de circulație în vederea organizării Zilei Naționale a României

Municipalitatea ieșeană a decis restricționarea unor artere de circulație, în vederea desfășurării evenimentelor dedicate zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Astfel, în ziua de luni, 30 noiembrie 2015, circulația autovehiculelor va fi interzisă în zona centrală a municipiului Iași, după cum urmează: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronson cuprins între str. I. C. Brătianu și Piața Unirii; str. I. C. Brătianu, tronson cuprins între...

Ieșenii din Diaspora sprijină candidatura Iașului la titlul de Capitală Culturală Europeană

Fundația Iași – Capitală Culturală Europeană şi Radio HIT au lansat proiectul ”Dor&călător”, în cadrul acțiunilor de susținere a candidaturii Iașului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. Ieșeni care au plecat în străinătate de mulţi ani depun mărturii valoroase despre oraș și despre un viitor mai bun pe care și l-ar dori pentru acesta. Tania Cepoi din Stockholm, Suedia, Alina Tacu din Kuweit City, Kuweit, Daniela...

Începe replantarea teilor pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt

Replantarea teilor pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt va începe sâmbătă, 28 noiembrie, începând cu ora 11.00, în prezența reprezentanților Primăriei și a societății civile. La acțiune sunt invitați toți ieșenii care doresc să planteze măcar unul din cei 106 tei argintii care, de acum încolo, vor fi prezenți pe cea mai circulată arteră din municipiu. ”Facem un apel la toți ieșenii care doresc să participe la această acțiune, să...

Primăria este pregătită pentru deszăpezire

Primarul Mihai Chirica a declarat în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc vineri, 27 noiembrie, că s-a intervenit prompt pentru eliminarea efectelor produse de căderea primilor fulgi de nea din acest an. Astfel, în noaptea de joi spre vineri, la Iași au fost scoase la stradă mai multe utilaje pentru îndepărtarea stratului de zăpadă. ”S-a acționat pe toată perioada nopții, s-au împrăștiat aproximativ 472 de tone de cloruri de diferite tipuri...

Președintele interimar al Consiliului Județean Iași a efectuat o vizită de verificare a bazelor de deszăpezire

Preşedintele interimar al Consiliului Judeţean, Victorel Lupu, a efectuat astăzi o vizită de verificare a bazelor de deszăpezire. Domnia sa a vizitat bazele principale de deszăpezire de la Iaşi și Târgu Frumos, la acestea adăugându-se baza de la Pașcani, precum și cele trei baze de suport de la Ţibăneşti, Vlădeni şi Răducăneni. Preşedintele interimar al Consiliului Judeţean asigură toţi ieşenii că Judeţul Iaşi este mult mai bine pregătit...

Primăria municipiului Iași – cea mai activă unitate administrativ-teritorială din cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est

Peste o sută de persoane au participat în această săptămână, la Piatra Neamț, la Conferința regională “REGIO – investițiile pentru dezvoltare locala continuă”, organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Autorității de Management, ai Organismului Intermediar, beneficiari si consultanți care au fost implicați în implementarea Programului Operațional Regional (POR) 2007-2013, care au folosit...
;