Archive: Administrație Subscribe to Administrație

Conducerea CJ Iași dorește să schimbe din temelii imaginea instituției

Noua conducere a Consiliului Județean (CJ) Iași, instalată în funcție în urma alegerilor locale desfășurate în vară, dorește să schimbe din temelii, atât la propriu, cât și la figurat, imaginea instituției, motiv pentru care a anunțat lansarea unor concursuri de soluții privind reamenajarea intrării principale și a interiorului clădirii. De asemenea, reprezentanții Legislativului județean ieșean au anunțat și lansarea unui concurs de soluții...

La Iași va fi înființată prima Grupare Europeană de Cooperare Teritorială (GECT) cu sediul în România

În perioada 24-25 octombrie, Consiliul Județean (CJ) Iași şi Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) EURONEST organizează o reuniune de lucru în vederea constituirii primei Grupări Europene de Cooperare Teritorială (GECT), cu sediul în România. Pe parcursul celor două zile, la Iași vor fi dezbătute actele constitutive ale Grupării (Statut și Convenție), precum și portofoliul comun de proiecte pe care GECT și-l va asuma în numele membrilor săi....

Manifestări organizate la Iași cu ocazia ”Zilei Armatei Române”

Cu prilejul aniversării „Zilei Armatei Române”, joi, 25 octombrie, la Iași vor fi organizate mai multe acţiuni tematice. Astfel, ceremonia militară şi religioasă va avea loc la Monumentul Diviziei a II-a Cavalerie, de pe Bulevardul Carol I. ”Manifestările propriu-zise vor începe în jurul orei 11.30. Circulaţia auto din zona parcului Copou va fi restricţionată din jurul orei 11.00 şi până la finalizarea manifestărilor, respectiv în maximum două...

Ambasadorul Franței în România, Excelența Sa Philippe Gustin, se va afla miercuri, 24 octombrie, la Iași

Ambasadorul Franţei în România, Excelenţa Sa Philippe Gustin, va efectua miercuri, 24 octombrie, o vizită oficială la Iaşi. Cu această ocazie, diplomatul francez se va întâlni, la Palatul Roznovanu, cu primarul Gheorghe Nichita, ocazie cu care vor fi trecute în revistă colaborările dintre municipiul Iași și firmele din Franţa, precum şi posibilitatea deschiderii unor noi forme de colaborare. ”De asemenea, oficialităţile locale şi reprezentantul...

Lucrările de transformare a Bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt într-o zonă exclusiv pietonală vor fi finalizate până pe 15 noiembrie

Finalizarea lucrărilor de reabilitare a Bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt, respectiv transformarea acestuia într-o zonă exclusiv pietonală are ca termen data de 15 noiembrie, în prezent lucrându-se intens la decopertarea trotuarelor și a părții carosabile pe porţiunea de la intersecţia cu strada Colonel Langa şi până la intersecţia cu strada I.C. Brătianu. În paralel are loc și dezafectarea vechilor stâlpi de iliminat de pe bulevard, în vederea...

Aeroportul Iaşi s-a înscris în cursa pentru obţinerea de fonduri europene

Conducerea RA ”Aeroportul” Iași a depus la Ministerul Transporturilor o cerere de finanţare pentru obţinerea sumei de 40 de milioane de euro, necesară pentru finanțarea lucrărilor de realizare a două căi de degajare rapidă, a unei platforme de îmbarcare-debarcare a pasagerilor şi a instalaţiilor aferente, respectiv a balizajului şi sistemului de iluminare. Potrivit reprezentanților RA ”Aeroportul”, finanţarea ar urma să fie obţinută prin intermediul...

26 de blocuri de locuințe din Iași vor fi reabilitate termic anul viitor

Guvernul va continua programul de reabilitare termică a blocurilor de locuințe și cel privind reabilitarea structural-ambientală a clădirilor de locuit. Potrivit reprezentanților Primăriei ieșene, în perioada următoare, Executivul urmează să lanseze ghidul de finanţare, document în baza căruia autoritățile locale urmează să depună cererile pentru finanțare. ”Schema de finanţare este mult mai favorabilă, în sensul că fondurile nerambursabile...

Președintele CJ Iași, Cristian Adomniței, premiat pentru sprijinirea învățământului superior artistic

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, a primit Diploma de excelenţă pentru merite deosebite în sprjinirea învăţământului artistic superior ieşean. Distincţia i-a fost acordată vineri, 19 octombrie, de conducerea Universităţii de Arte ”George Enescu” din Iași. „Dacă acum patru ani, Universitatea de Arte era cea mai cochetă, de acum încolo sperăm că veţi consolida şi veţi mări avansul faţă de celelalte universităţi...

A fost stabilită firma care va deszăpezi drumurile din județ la iarnă

Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) Iași a desemnat câştigătorul licitaţiei de întreţinere a drumurilor judeţene pe perioada iernii 2012-2013. Câştigătorul licitației a fost desemnată Asocierea SC Eky Sam SRL, SC Ted Construct SRL şi SC Enviro Construct SRL, a cărei ofertă a fost de 4.026.117 lei, fără TVA. ”Faţă de anii trecuţi, în contract au fost incluse decolmatări ale şanţurilor şi podeţelor (22.844...

Președintele CJ Iași s-a întâlnit cu conducerea companiei olandeze Dunea Duin&Water

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, a avut joi, 18 octombrie, o întrevedere cu reprezentanţii companiei Dunea Duin & Water Olanda. Discuţiile s-au axat în jurul colaborării dintre compania olandeză şi ApaVital, proiectele de regionalizare, gestionarea proiectelor finanţate din fonduri europene şi eventualele schimburi de tehnologie şi personal. Directorul general Piet Jonker al companiei a lăudat activitatea ApaVital şi...
;